18 definiții pentru înființat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înființat1 sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: înființa] 1-3 (Rar) Înființare (1-3). 4 (Înv) Realizare.

înființat2, ~ă a [At: LEG. EC. PL. 229 / Pl: ~ați, ~e / E: înființa] 1 Care a luat ființă Si: alcătuit, creat, fondat, întemeiat. 2 (Îvp) Real. 3 (Îvp) Constatat. 4 Apărut din senin. 5 (D. oameni) Care s-a înfățișat undeva pe neașteptate. 6 (Înv) întrupat.

înființa [At: I. IVĂNESCU, P. 305/4 / Pzi: ez / E: în- + ființă] 1 vt A face să ia ființă Si: a alcătui, a crea, a fonda, a întemeia. 2 vr A se isca din senin. 3 vr (D. oameni) A se înfățișa undeva pe neașteptate.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă, a da ființă, a crea, a funda, a întemeia, a institui, a alcătui, a constitui. La Iași a fost înființată, în timpul domniei lui Vasile Lupu, «Academia Domnească» de la Trei Ierarhi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 5. Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. În timpul lui Brîncoveanu s-au înființat patru tipografii noi în țară. IST. R.P.R. 211. 2. Refl. (Despre oameni, uneori cu o ușoară nuanță peiorativă) A apărea într-un loc (pe neașteptate); a se prezenta, a se înfățișa. În sfîrșit, duminecă înainte de amiazi se înființă în strada Argintari. REBREANU, R. I 179. Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme. M. I. CARAGIALE, C. 9. Se ține concurs... Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, M. 135.

A ÎNFIINȚÁ ~éz tranz. (întreprinderi, instituții, organizații) A face să ia ființă (având temei real); a întemeia; a fonda. [Sil. -fi-in-] /în + ființă

A SE ÎNFIINȚÁ mă ~éz intranz. rar (despre persoane) A-și face apariția; a se înfățișa. /în + ființă

înființà v. a da ființă sau existență: a crea, a efectua.

înființéz v. tr. (d. ființă). Daŭ ființă, creez, instituĭ, fundez: a înființa o școală, un ziar, un premiŭ pentru o întrecere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

înființá vb. (sil. -fi-in-), ind. prez. 1 sg. înființéz, 3 sg. și pl. înființeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIINȚÁ vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ un așezământ.) 2. a întemeia, (înv.) a așeza. (Au ~ un nou sat.) 3. v. constitui.

ÎNFIINȚÁ vb. v. apărea, arăta, ivi, înfățișa, prezenta.

ÎNFIINȚA vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ corpul grănicerilor.) 2. a întemeia, (înv.) a așeza. (Au ~ un nou sat.) 3. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.)

înființa vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI. ÎNFĂȚIȘA. PREZENTA.

A înființa ≠ a lichida, a suprima


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se înființa la o bisericuță expr. 1. a sta la taclale, a sta de povești. 2. a practica jocuri de noroc pe bani.

Intrare: înființat
înființat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înființat
  • ‑nființat
  • înființatul
  • înființatu‑
  • ‑nființatul
  • ‑nființatu‑
  • înființa
  • ‑nființa
  • înființata
  • ‑nființata
plural
  • înființați
  • ‑nființați
  • înființații
  • ‑nființații
  • înființate
  • ‑nființate
  • înființatele
  • ‑nființatele
genitiv-dativ singular
  • înființat
  • ‑nființat
  • înființatului
  • ‑nființatului
  • înființate
  • ‑nființate
  • înființatei
  • ‑nființatei
plural
  • înființați
  • ‑nființați
  • înființaților
  • ‑nființaților
  • înființate
  • ‑nființate
  • înființatelor
  • ‑nființatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înființa înființare

  • 1. tranzitiv A face să ia ființă.
    exemple
    • La Iași a fost înființată, în timpul domniei lui Vasile Lupu, «Academia Domnească» de la Trei Ierarhi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872.
      surse: DLRLC
    • Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 5.
      surse: DLRLC
    • Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv În timpul lui Brîncoveanu s-au înființat patru tipografii noi în țară. IST. R.P.R. 211.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate).
    exemple
    • În sfîrșit, duminecă înainte de amiazi se înființă în strada Argintari. REBREANU, R. I 179.
      surse: DLRLC
    • Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme. M. I. CARAGIALE, C. 9.
      surse: DLRLC
    • Se ține concurs... Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, M. 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ființă
    surse: DEX '09 DEX '98