13 definiții pentru îndeletnici deletnici


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndeletnici [At: CORESI, EV. 133/39 / V: (înv) ~lepn~, îndeletni, ~tica, ~ca / Pzi: ~cesc / E: cf îndelete] 1 vr A se ocupa cu ceva. 2 vr (Pgn) A munci. 3 vr A dezvolta o activitate într-o direcție oarecare. 4 vta (Nob) A înlesni.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se ocupa cu ceva, a executa o muncă în mod continuu, a-și petrece vremea cu ceva. Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384. Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43. N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169. – Variantă: deletnicí (La TDRG) vb. IV.

A SE ÎNDELETNICÍ mă ~ésc intranz. A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se ocupa. ~ cu gospodăria. /în + sl. deletnic

îndeletnicí v. a lucra pe îndelete, a se ocupa (sârguitor) cu ceva. [Dial. deletnic, laborios = slav. DĬALATELĬNĬNŬ, muncitor].

DELETNICÍ vb. IV v. îndeletnici.

deletnicésc V. îndeletnicesc.

îndeletnicésc (mă) v. refl. (d. deletnic). Mă ocup: a te îndeletnici cu plugăria. Vechĭ. A te îndeletnici să facĭ ceva, a fi dispus să, a te grăbi să. – Vechĭ și -epnicesc și deletnicesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 se îndeletniceáscă

îndeletnicí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îndeletnicésc, imperf. 3 sg. îndeletniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndeletniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDELETNICÍ vb. v. ocupa.

ÎNDELETNICI vb. a se ocupa, (înv. și reg.) a se cuprinde, (înv.) a băilui, a se zăbovi. (Cu ce se ~ ?)

Intrare: îndeletnici
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletnicire
  • ‑ndeletnicire
  • îndeletnicit
  • ‑ndeletnicit
  • îndeletnicitu‑
  • ‑ndeletnicitu‑
  • îndeletnicind
  • ‑ndeletnicind
  • îndeletnicindu‑
  • ‑ndeletnicindu‑
singular plural
  • îndeletnicește
  • ‑ndeletnicește
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
(să)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
  • îndeletniceam
  • ‑ndeletniceam
  • îndeletnicii
  • ‑ndeletnicii
  • îndeletnicisem
  • ‑ndeletnicisem
a II-a (tu)
  • îndeletnicești
  • ‑ndeletnicești
(să)
  • îndeletnicești
  • ‑ndeletnicești
  • îndeletniceai
  • ‑ndeletniceai
  • îndeletniciși
  • ‑ndeletniciși
  • îndeletniciseși
  • ‑ndeletniciseși
a III-a (el, ea)
  • îndeletnicește
  • ‑ndeletnicește
(să)
  • îndeletnicească
  • ‑ndeletnicească
  • îndeletnicea
  • ‑ndeletnicea
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletnicise
  • ‑ndeletnicise
plural I (noi)
  • îndeletnicim
  • ‑ndeletnicim
(să)
  • îndeletnicim
  • ‑ndeletnicim
  • îndeletniceam
  • ‑ndeletniceam
  • îndeletnicirăm
  • ‑ndeletnicirăm
  • îndeletniciserăm
  • ‑ndeletniciserăm
  • îndeletnicisem
  • ‑ndeletnicisem
a II-a (voi)
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
(să)
  • îndeletniciți
  • ‑ndeletniciți
  • îndeletniceați
  • ‑ndeletniceați
  • îndeletnicirăți
  • ‑ndeletnicirăți
  • îndeletniciserăți
  • ‑ndeletniciserăți
  • îndeletniciseți
  • ‑ndeletniciseți
a III-a (ei, ele)
  • îndeletnicesc
  • ‑ndeletnicesc
(să)
  • îndeletnicească
  • ‑ndeletnicească
  • îndeletniceau
  • ‑ndeletniceau
  • îndeletnici
  • ‑ndeletnici
  • îndeletniciseră
  • ‑ndeletniciseră
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deletnici
  • deletnicire
  • deletnicit
  • deletnicitu‑
  • deletnicind
  • deletnicindu‑
singular plural
  • deletnicește
  • deletniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deletnicesc
(să)
  • deletnicesc
  • deletniceam
  • deletnicii
  • deletnicisem
a II-a (tu)
  • deletnicești
(să)
  • deletnicești
  • deletniceai
  • deletniciși
  • deletniciseși
a III-a (el, ea)
  • deletnicește
(să)
  • deletnicească
  • deletnicea
  • deletnici
  • deletnicise
plural I (noi)
  • deletnicim
(să)
  • deletnicim
  • deletniceam
  • deletnicirăm
  • deletniciserăm
  • deletnicisem
a II-a (voi)
  • deletniciți
(să)
  • deletniciți
  • deletniceați
  • deletnicirăți
  • deletniciserăți
  • deletniciseți
a III-a (ei, ele)
  • deletnicesc
(să)
  • deletnicească
  • deletniceau
  • deletnici
  • deletniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndeletnici îndeletnicire deletnici

  • 1. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ocupa 3 exemple
    exemple
    • Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384.
      surse: DLRLC
    • Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43.
      surse: DLRLC
    • N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169.
      surse: DLRLC

etimologie: