10 definiții pentru îndatoritor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndatoritor, ~oare [At: (a. 1785) URICARIUL, II, 80 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: îndatori + -itor] 1 a Care obligă prin purtarea sa pe altul Si: amabil, politicos. 2 smf Persoană care împrumută pe cineva cu ceva. 3 a (Nob) Obligatoriu.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. (Despre persoane) Care face sau este gata de a face cuiva un serviciu; serviabil, binevoitor. Fiindcă poate mîine dimineață eu am să plec pînă nu te deștepți dumneata, îți spun de acuma că am rămas foarte încîntat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. Aceeași majoritate a propietarilor mari s-a văzut obligată a recunoaște trebuința de a se desființa claca sau munca îndatoritoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 161.

ÎNDATORITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care îndatorează. 2) rar Care trebuie îndeplinit neapărat; obligatoriu. /a (se) îndatori + suf. ~tor

îndatoritor a. 1. care caută a îndatora; 2. obligator.

îndatoritór, -oáre adj. Care îndatorește pe altu, amabil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri, f. sg. și pl. îndatoritoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDATORITÓR adj. v. serviabil.

ÎNDATORITOR adj. amabil, binevoitor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~ cu noi.)

Intrare: îndatoritor
îndatoritor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndatoritor
  • ‑ndatoritor
  • îndatoritorul
  • îndatoritoru‑
  • ‑ndatoritorul
  • ‑ndatoritoru‑
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarea
  • ‑ndatoritoarea
plural
  • îndatoritori
  • ‑ndatoritori
  • îndatoritorii
  • ‑ndatoritorii
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarele
  • ‑ndatoritoarele
genitiv-dativ singular
  • îndatoritor
  • ‑ndatoritor
  • îndatoritorului
  • ‑ndatoritorului
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarei
  • ‑ndatoritoarei
plural
  • îndatoritori
  • ‑ndatoritori
  • îndatoritorilor
  • ‑ndatoritorilor
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarelor
  • ‑ndatoritoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndatoritor

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Fiindcă poate mîine dimineață eu am să plec pînă nu te deștepți dumneata, îți spun de acuma că am rămas foarte încîntat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Aceeași majoritate a propietarilor mari s-a văzut obligată a recunoaște trebuința de a se desființa claca sau munca îndatoritoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 161.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Îndatori + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09