20 de definiții pentru încremenire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

încremenire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 55 / Pl: ~ri / E: încremeni] 1 Prefacere în cremene. 2 (Fig) Oprire bruscă a unor lucruri aflate în mișcare. 3 (Înv) Înțepenire a unei părți a corpului. 4-5 Imposibilitate de a mai face vreo mișcare (de groază sau) de uimire. 6 (Fig) Uimire. 7 Amorțire. 8 (Înv; fig) Înghețare.

ÎNCREMENÍRE s. f. 1. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, împietrire, neclintire. Se amestecau chemări de paseri: erau cele din urmă călătoare pe șuvoaiele de vînt ale înălțimii, ca pe ape; grăbeau năprasnic spre miazăzi, căci le ajungea din urmă spaima gheții, încremenirea de stîncă a lunilor rele. SADOVEANU, P. M. 88. În solemna încremenire a firii nu se mișca, încet și gînditor, decît doar chipul meu tăiat în umbră pe fundul de lumină al adîncului. HOGAȘ, M. N. 92. Era o tăcere și o încremenire în tot cuprinsul acela, că te credeai pe-o altă lume. VLAHUȚĂ, O. A. 485. 2. Rămînere în nemișcare (de mirare, de frică, de groază etc.); înmărmurire, înlemnire, consternare. În mulțimea adunată la conacul Vîrnavilor a fost o clipă de... încremenire și tăcere. GALAN, Z. R. 230. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să așterne pe ziduri pentru încremenirea viitorimii, toate acele nemărginite epopee vînătorești. ODOBESCU, S. III 80.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

încremeni [At: DOSOFTEI, V. S. II, 21/2 / V: (cscj) ~na / Pl: ~nesc / E: în- + cremene] 1 vt (Înv) A preface ceva în cremene. 2 vi (D. lucruri în mișcare) A se opri în loc. 3-4 vtr (Fig) A (se) uimi. 5 vt (Îe) A-și ~ ochii A se holba la ceva sau cineva. 7 vi (Fig) A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de uimire sau) de groază. Si: a înlemni (1-2), a înmărmuri (3-4). 8 vi (Înv; fig) A îngheța. 9 vi A amorți.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A rămîne nemișcat (de mirare, de frică, de groază etc.); a înmărmuri, a împietri, a înlemni. Încremeni de groază ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277. Cînd a dat cu ochii de mine pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Arald încremenise pe calu-i. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. În tăcere, începu să cînte un corn de vînătoare departe, sus, în cer, sub ghețari, unde încremenise o lumină puternică trandafirie. SADOVEANU, O. V 610. Și pe-a degetelor vîrfuri în iatacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Tranz. fact. Frumusețea tînărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care-i lumina capul, încremeniră pe omul de afară. CARAGIALE, O. I 317. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. Suflările molatice de vînt încremeniră, zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți. HOGAȘ, DR. II 16. De fiori încremenește Largul apelor adînci. COȘBUC, P. II 12. Soarele părea că încremenise pe loc, încîlcit în crengile copacilor. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

A ÎNCREMENÍ ~ésc 1. intranz. A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a înlemni; a împietri; a înmărmuri. ~ de spaimă. 2. tranz. A face să rămână nemișcat. /în + cremene

încremenì v. 1. a împietri: ori ce-i viu în lume, acum încremenește EM.; 2. a rămânea locului de mirare sau spaimă; fig. unde zidul într’un arc a ’ncremenit EM. [V. cremene].

încremenésc v. intr. (d. cremene; pol. krzemienić, a întări, a face vîrtos ca cremenea). Înlemnesc, înmărmuresc, împetresc, rămîn nemișcat de frică, mirare, frig ș. a. V. tr. Groaza îĭ încremenise.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii; pl. încremeníri

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 încremeneáscă

încremení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. încremeneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCREMENÍRE s. 1. v. petrificare. 2. v. înmărmurire. 3. v. nemișcare.

ÎNCREMENIRE s. 1. împietrire, înlemnire, înmărmurire, înțepenire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. 2. înlemnire, nemișcare. (Stare de ~.)

ÎNCREMENÍ vb. v. opri, sta.

ÎNCREMENÍ vb. 1. v. petrifica. 2. v. înmărmuri.

ÎNCREMENI vb. 1. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj din basme care a ~.) 2. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă, de uimire.)

Intrare: încremenire
încremenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încremenire
  • ‑ncremenire
  • încremenirea
  • ‑ncremenirea
plural
  • încremeniri
  • ‑ncremeniri
  • încremenirile
  • ‑ncremenirile
genitiv-dativ singular
  • încremeniri
  • ‑ncremeniri
  • încremenirii
  • ‑ncremenirii
plural
  • încremeniri
  • ‑ncremeniri
  • încremenirilor
  • ‑ncremenirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încremenire

  • exemple
    • Se amestecau chemări de paseri: erau cele din urmă călătoare pe șuvoaiele de vînt ale înălțimii, ca pe ape; grăbeau năprasnic spre miazăzi, căci le ajungea din urmă spaima gheții, încremenirea de stîncă a lunilor rele. SADOVEANU, P. M. 88.
      surse: DLRLC
    • În solemna încremenire a firii nu se mișca, încet și gînditor, decît doar chipul meu tăiat în umbră pe fundul de lumină al adîncului. HOGAȘ, M. N. 92.
      surse: DLRLC
    • Era o tăcere și o încremenire în tot cuprinsul acela, că te credeai pe-o altă lume. VLAHUȚĂ, O. A. 485.
      surse: DLRLC
  • 2. Rămânere în nemișcare (de mirare, de frică, de groază etc.).
    exemple
    • În mulțimea adunată la conacul Vîrnavilor a fost o clipă de... încremenire și tăcere. GALAN, Z. R. 230.
      surse: DLRLC
    • Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să așterne pe ziduri pentru încremenirea viitorimii, toate acele nemărginite epopee vînătorești. ODOBESCU, S. III 80.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încremeni
    surse: DEX '98 DEX '09

încremeni încremenire încremenit

  • 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.).
    exemple
    • Încremeni de groază ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277.
      surse: DLRLC
    • Cînd a dat cu ochii de mine pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86.
      surse: DLRLC
    • Arald încremenise pe calu-i. EMINESCU, O. I 98.
      surse: DLRLC
    • figurat În tăcere, începu să cînte un corn de vînătoare departe, sus, în cer, sub ghețari, unde încremenise o lumină puternică trandafirie. SADOVEANU, O. V 610.
      surse: DLRLC
    • figurat Și pe-a degetelor vîrfuri în iatacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv Frumusețea tînărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care-i lumina capul, încremeniră pe omul de afară. CARAGIALE, O. I 317.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: opri sta 3 exemple
    exemple
    • Suflările molatice de vînt încremeniră, zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți. HOGAȘ, DR. II 16.
      surse: DLRLC
    • De fiori încremenește Largul apelor adînci. COȘBUC, P. II 12.
      surse: DLRLC
    • Soarele părea că încremenise pe loc, încîlcit în crengile copacilor. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cremene
    surse: DEX '98 DEX '09