înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.

ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și; inconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. Au făcut înconjurul curții. ◊ Loc. adv. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe departe, pe ocolite. Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. Fără înconjur = de-a dreptul; fig. fără nici o ezitare, fără subterfugii. Cu cine te-ai oprit pe coastă? – Cu Ion, răspunse fata fără înconjur. REBREANU, I. 57. Trebuie... să vorbim pe șleau și fără înconjur despre acest prieten... al idealurilor noastre. IONESCU-RION, C. 124. – Variantă: încúnjur (CREANGĂ, A. 106) s. n.

ÎNCÓNJUR ~uri n. Mișcare în jurul unui punct sau al unui loc; ocol. ~ul pământului. ◊ Fără ~ direct; pe față; pe de-a dreptul. /v. a înconjura

înconjur n. ocol: fără înconjur.

încunjur sn vz înconjur

încónjur s. n., pl. încónjururi

încónjur s. n., pl. încónjururi

ÎNCÓNJUR s. 1. v. ocol. 2. v. tur.

ÎNCONJUR s. 1. ocol, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. tur. (Face ~ stadionului.)