29 de definiții pentru înclinare inclinare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

înclinare sf [At: NEGRUZZI, S. II, 152 / V: in~ / Pl: ~nări / E: înclina2] 1 Deplasare a părții superioare în jos sau lateral Si: aplecare (1), aplecat1 (1), (pop) încovoiere, plecare. 2 (Mat) Înclinație (2). 3 (Glg) Linie de cea mai mare pantă care se găsește în planul unui strat și care este perpendiculară pe direcția stratului Si: cădere. 4 Plecăciune în fața cuiva în semn de salut, de admirație etc. Si: închinare, (pop) plecare. 5 Coborâre a soarelui spre asfințit. 6 Acceptare a unei poziții sau păreri. 7 (Înv) Raport, relație între două persoane Si: înlesnire (6). 8 Predispoziție.

ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. 1. Ușoară îndoire spre pămînt; aplecare. Îi mulțămim, el ne răspunde printr-o înclinare și se retrage cu demnitate. SADOVEANU, E. 139. Zoe îmi răspunse printr-o rece înclinare din cap. BOLINTINEANU, O. 386. 2. Fig. Atracție, înclinație. Biografii au arătat în jurul nașterii lui Eminescu o înclinare către fabulos și controversă. CĂLINESCU, E. 42. Poate să fi moștenit de la tatăl său înclinarea spre literatură. SADOVEANU, E. 214. ♦ (Învechit) Simpatie, afecțiune; dragoste, iubire. Ea cu un tînăr are înclinare. PANN, P. V. I 56. 3. (Geom.) Înclinație (2).

ÎNCLINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Fig.) Atracție, înclinație. ♦ (Geom.) Înclinație. [Var. inclinare s.f. / < înclina].

ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

înclina2 [At: ALECSANDRI, T. 1514 / V: in~ / Pzi: înclin / E: fr incliner, lat înclinare] 1-2 vtr A-și modifica poziția prin deplasarea părții superioare în jos sau într-o parte Si: a (se) apleca. 3 vr A face o plecăciune, ca formă de salut Si: a (se) pleca, a se închina. 4 vr (Fig; d. soare, stele etc.) A coborî spre asfințit Si: a apune, a scădea. 5 vr (D. zi) A se apropia de sfârșit. 6 vr (Fig) A se declara de acord cu cineva din convingere sau din respect, de frică etc. Si: a accepta, a admite. 7 vi (Fig) A fi dispus să... 8 vi (Fig; udp „de”) A se simți atras, a avea vocație pentru ceva Si: a (se) apleca. 9 vr (Înv; nob) A lua pe cineva pe lângă sine. 10 vrr (Înv; fig; udp „cu”) A avea legături de dragoste cu cineva. 11 vr (Reg; udp „cu”) A se întovărăși.

înclina1 vt [At: COSTINESCU / Pzi: înclin / E: în- + clin1] (Trs; nob) A pune clini1 (5) la o cămașă, la o haină.

ÎNCLINÁ, înclín, vb.I. 1. Refl. A se îndoi ușor (spre pămînt, în jos), a se pleca. V. încovoia. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină... Sau o floare ce pe țărmuri de pîraie se înclină. MACEDONSKI, O. I 71. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină. EMINESCU, O. I 79. Copilița se înclină, Ca o floare de grădină. ALECSANDRI, P. P. 206. ◊ Tranz. Dima și Fomete au înclinat capetele și au tăcut, ațintindu-și ochii asupra pămîntului. GALAN, Z. R. 30. ♦ A se pleca în fața cuiva în semn de salut, de admirație sau de devotament. V. închina. Tudor și Bîrnovă se înclinară, cu ochii plini de admirație neprefăcută. SADOVEANU, O. VII 83. Vei saluta trecătorii... Te înclini pînă la pămînt. SAHIA, N. 102. Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. ALECSANDRI, P. III 334. 2. Tranz. A apleca un corp, a-i da o poziție aplecată, a mări înclinația unui corp. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A se coborî (către asfințit); (p. ext. despre zi) a se apropia de sfîrșit. Ceasul e în deseară și ziua se înclină! GALACTION, O. I 34. Soarele se înclina. C. PETRESCU, S. 178. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. 3. Refl. Fig. A se lăsa convins, a admite, a aproba, a accepta, a se închina. Mă înclin în fața argumentelor tale. 4. Intranz. Fig. (Urmat de o completivă indirectă) A fi dispus să... Înclin să cred că e sincer.Cu atît mai puțin era înclinat să guste în acele împrejurări măreția peisajului. VORNIC, P. 188. ♦ A avea înclinație, a simți vocație, atracție (pentru o disciplină, o meserie etc.). Înclină spre inginerie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Învechit) A avea legături de dragoste cu cineva. Oh, cît eram de liniștită pînă a nu mă înclina cu tine. FILIMON, C. 103. Lăsă toate ce avea și se înclină cu un ibovnic. GORJAN, H. II 121.

INCLINÁ vb. I. v. înclina.

INCLINÁRE s.f. v. înclinare.

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în fața cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p. i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în fața cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ◊ a se simți atras de ceva. (< fr. /s’/incliner, lat. inclinare)

A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-și schimba poziția normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziție oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfințit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare

A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simți atracție, predispoziție (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare

înclinà v. 1. a pune în pieziș, a îndrepta în jos: a înclina capul; 2. a fi aplecat: acest plan inclină; 3. a avea aplecarea sau dispozițiunea: a înclina la pace; 4. a-și îndoi corpul, a se prosterna: se inclina înaintea lui Dumnezeu.

*inclín, a v. tr. (lat. inclino, -áre. V. închin). Plec, aplec: a inclina capu. V. intr. Îs aplecat: acest zid inclină spre nord. Fig. Am aplicațiune, tind: acest copil inclină spre muzică. V. refl. Mă închin, mă aplec: mă inclin înaintea luĭ Dumnezeŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

înclináre s. f., g.-d. art. înclinării; pl. înclinări

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. și pl. înclínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCLINÁRE s. 1. (înv.) piezișime. (Grad de ~.) 2. v. înclinație. 3. (ASTRON., GEOGR.) înclinație, (înv.) plecare. (~ acului magnetic.) 4. v. aplecare. 5. v. povârnire. 6. v. strâmbare. 7. v. prosternare. 8. v. aptitudine. 9. v. simț. 10. v. tendință.

ÎNCLINARE s. 1. (înv.) piezișime. (Grad de ~.) 2. (MAT.) înclinație. 3. (ASTRON., GEOGR.) înclinație, (înv.) plecare. (~ acului magnetic.) 4. aplecare, culcare, culcat, curbare, încovoiere, îndoire, plecare. (~ crengilor din cauza rodului.) 5. aplecare, povîrnire. (~ unei cocioabe.) 6. aplecare, lăsare, strîmbare. (~ unui stîlp.) 7. închinare, plecare, prosternare, (rar) prosternație. (~ adîncă a cuiva în fața...) 8. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 9. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinație, simț. (Are o profundă ~ pentru nuanțe.) 10. aplecare, dispoziție, înclinație, pornire, tendință. (~ de a exagera.)

ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.

ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.

ÎNCLINA vb. 1. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) apleca, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) apleca, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. a se închina, a se pleca, a se prosterna. (Se ~ adînc în fața lui.)

A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămașă.

Intrare: înclinare
înclinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înclinare
  • ‑nclinare
  • înclinarea
  • ‑nclinarea
plural
  • înclinări
  • ‑nclinări
  • înclinările
  • ‑nclinările
genitiv-dativ singular
  • înclinări
  • ‑nclinări
  • înclinării
  • ‑nclinării
plural
  • înclinări
  • ‑nclinări
  • înclinărilor
  • ‑nclinărilor
vocativ singular
plural
inclinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inclinare
  • inclinarea
plural
  • inclinări
  • inclinările
genitiv-dativ singular
  • inclinări
  • inclinării
plural
  • inclinări
  • inclinărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înclinare inclinare

  • 1. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • vezi înclina
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

înclina înclinare înclinat inclinare inclinat inclina

  • 1. reflexiv tranzitiv A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca.
    exemple
    • Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină... Sau o floare ce pe țărmuri de pîraie se înclină. MACEDONSKI, O. I 71.
      surse: DLRLC
    • El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină. EMINESCU, O. I 79.
      surse: DLRLC
    • Copilița se înclină, Ca o floare de grădină. ALECSANDRI, P. P. 206.
      surse: DLRLC
    • Dima și Fomete au înclinat capetele și au tăcut, ațintindu-și ochii asupra pămîntului. GALAN, Z. R. 30.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A face o plecăciune; a (se) pleca, a (se) închina.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pleca ploconi saluta închina 3 exemple
      exemple
      • Tudor și Bîrnovă se înclinară, cu ochii plini de admirație neprefăcută. SADOVEANU, O. VII 83.
      • Vei saluta trecătorii... Te înclini pînă la pămînt. SAHIA, N. 102.
      • Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. ALECSANDRI, P. III 334.
    • 1.2. reflexiv figurat (Despre soare) A coborî către asfințit; (despre zi) a se apropia de sfârșit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apune 3 exemple
      exemple
      • Ceasul e în deseară și ziua se înclină! GALACTION, O. I 34.
        surse: DLRLC
      • Soarele se înclina. C. PETRESCU, S. 178.
        surse: DLRLC
      • Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat A se declara convins.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: accepta admite aproba un exemplu
    exemple
    • Mă înclin în fața argumentelor tale.
      surse: DLRLC
  • 3. intranzitiv figurat A fi dispus să...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Înclin să cred că e sincer.
      surse: DLRLC
    • Cu atît mai puțin era înclinat să guste în acele împrejurări măreția peisajului. VORNIC, P. 188.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: apleca un exemplu
      exemple
      • Înclină spre inginerie.
        surse: DLRLC
  • 4. reflexiv reciproc figurat învechit A avea legături de dragoste cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Oh, cît eram de liniștită pînă a nu mă înclina cu tine. FILIMON, C. 103.
      surse: DLRLC
    • Lăsă toate ce avea și se înclină cu un ibovnic. GORJAN, H. II 121.
      surse: DLRLC

etimologie: