13 definiții pentru înțepător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înțepător, ~oare a [At: ALECSANDRI, P. P. 146 / Pl: ~i, ~oare / E: înțepa + -(ă)tor)] 1 a Care înțeapă (2) Si: (înv) înțepâcios (1). 2 a Care produce o senzație dureroasă, ca de înțepătură Si: (înv) înțepâcios (2). 3 a (D. băuturi) Care pișcă la limbă Si: (înv) înțepâcios (3). 4 a (Fig) Care face aluzii răutăcioase Si: ironic, sarcastic, (înv) înțepâcios (4). 5 sf (Pop) Ac mare cu care se cos cojoace. 6 sn (Teh) Unealtă pentru găurit sau pentru lărgirea ori curățirea unei găuri existente.

ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă. Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare. ALECSANDRI, P. A. 132. 2. Fig. (Despre băuturi, mirosuri etc.) Care provoacă o iritație, care dă o senzație de înțepătură; pișcător. Vin cu gust înțepător. Miros înțepător de acid fenic.Mirosea a fum; flori uscate, grămădite prin colțuri și-n grindă, amestecau cu fumul mireasmă înțepătoare. SADOVEANU, B. 47. 3. Fig. (Despre vorbe, aluzii etc.) Sarcastic, ironic, mușcător. Doctorul se făcu roșu. Îi venea să răspundă cu o vorbă mai înțepătoare, dar se temea să nu se încurce din nou. D. ZAMFIRESCU, R. 204. ◊ (Adverbial) Femeia, neliniștită... se întorcea către camion și se răstea înțepător, cu arțag. DUMITRIU, N. 234.

ÎNȚEPĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care înțeapă. 2) (despre miros sau gust) Care produce o senzație asemănătoare cu o înțepătură. 3) fig. Care conține aluzii răutăcioase; usturător; pișcător; corosiv; urzicător; îmbolditor; mușcător. Glumă ~oare. /a înțepa + suf. ~ător

înțepătór, -oáre adj. Fig. Care înțeapă, ustură: o vorbă înțepătoare. Care te pișcă de limbă, picant: hreanu e înțepător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȚEPĂTÓR adj. 1. pișcător. (Insectă ~oare.) 2. v. țepos. 3. v. ascuțit. 4. v. înăsprit. 5. v. picant.

ÎNȚEPĂTÓR adj. v. epigramatic, ironic, persiflant, persiflator, sarcastic, satiric, zeflemist, zeflemitor.

ÎNȚEPĂTOR adj. 1. pișcător. (Insectă ~.) 2. țepos. (Are o barbă ~.) 3. ascuțit. (Obiect ~.) 4. aspru, înăsprit, pișcăcios, pișcător, (reg.) pișcav, pișcos, (înv.) stifos. (Vin ~.) 5. iute, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mîncări.)

înțepător adj. v. EPIGRAMATIC. IRONIC. PERSIFLANT. PERSIFLATOR. SARCASTIC. SATIRIC. ZEFLEMIST. ZEFLEMITOR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Picea pungens Engelm., « Molid înțepător ». Specie cu flori femele roșii, cele mascule mov. Conuri cilindrice, la capete mai înguste, pînă la cca 10 cm lungime, la început roșcate apoi brune, solzi moi, subțiri, în formă de romb cu vîrful îngustat, ciuntit, răsfrînt. Frunze aciculare, verzi-albăstrui, argintii, neflexibile, 1-3 cm lungime, 1,15 mm lățime, dispuse dens pe lujeri în toate direcțiile. Arbore, 30-50 m înălțime, scoarță cenușie-închisă, groasă, crăpată, cu lujeri glabrii, muguri nerășinoși.

Intrare: înțepător
înțepător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțepător
  • ‑nțepător
  • înțepătorul
  • înțepătoru‑
  • ‑nțepătorul
  • ‑nțepătoru‑
  • înțepătoare
  • ‑nțepătoare
  • înțepătoarea
  • ‑nțepătoarea
plural
  • înțepători
  • ‑nțepători
  • înțepătorii
  • ‑nțepătorii
  • înțepătoare
  • ‑nțepătoare
  • înțepătoarele
  • ‑nțepătoarele
genitiv-dativ singular
  • înțepător
  • ‑nțepător
  • înțepătorului
  • ‑nțepătorului
  • înțepătoare
  • ‑nțepătoare
  • înțepătoarei
  • ‑nțepătoarei
plural
  • înțepători
  • ‑nțepători
  • înțepătorilor
  • ‑nțepătorilor
  • înțepătoare
  • ‑nțepătoare
  • înțepătoarelor
  • ‑nțepătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înțepător

  • 1. Care înțeapă; care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare. ALECSANDRI, P. A. 132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pișcător 2 exemple
      exemple
      • Vin cu gust înțepător. Miros înțepător de acid fenic.
        surse: DLRLC
      • Mirosea a fum; flori uscate, grămădite prin colțuri și-n grindă, amestecau cu fumul mireasmă înțepătoare. SADOVEANU, B. 47.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Doctorul se făcu roșu. Îi venea să răspundă cu o vorbă mai înțepătoare, dar se temea să nu se încurce din nou. D. ZAMFIRESCU, R. 204.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Femeia, neliniștită... se întorcea către camion și se răstea înțepător, cu arțag. DUMITRIU, N. 234.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Înțepa + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98