10 definiții pentru înșelător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înșelător, ~oare [At: CORESI, EV. 208/5 / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~i, ~oare / E: înșela] 1-2 smf, a (Persoană) care induce în eroare și abuzează de buna-credință a cuiva Si: înșelăcios (1-2). 3 sm (Înv) Diavol.

ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. Care induce în eroare, care înșală, care amăgește; amăgitor. Dar dragul meu, aparența e înșelătoare. C. PETRESCU, C. V. 108. ♦ (Substantivat) Persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș. (Cu pronunțare regională) Ah! înșălătorul, cum m-a amăgit! ȘEZ. III 131.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘELĂTÓR s., adj. 1. s., adj. v. seducător. 2. adj. amăgitor, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mâglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~oare.) 3. adj. v. iluzoriu. 4. adj. v. perfid. 5. s. v. escroc.

ÎNȘELĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care înșală; care induce în eroare; iluzoriu. Aspect ~. Aparențe ~oare. /a înșela + suf. ~ător

înșelător a. și m. care înșală.

înșelătór, -oáre adj. și s. Care înșeală, care amăgește. Șarlatan. Seducător.

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ÎNȘELĂTOR s., adj. 1. s., adj. ademenitor, amăgitor, seducător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de profesie.) 2. adj. amăgitor, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mîglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~.) 3. adj. iluzoriu, neîntemeiat, (rar) părelnic. (Speranțe ~.) 4. adj. perfid, viclean, (livr.) insidios. (O propunere ~.) 5. s. escroc, hoț, impostor, pungaș, șarlatan, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e și ăsta!)

Intrare: înșelător
înșelător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșelător
  • ‑nșelător
  • înșelătorul
  • înșelătoru‑
  • ‑nșelătorul
  • ‑nșelătoru‑
  • înșelătoare
  • ‑nșelătoare
  • înșelătoarea
  • ‑nșelătoarea
plural
  • înșelători
  • ‑nșelători
  • înșelătorii
  • ‑nșelătorii
  • înșelătoare
  • ‑nșelătoare
  • înșelătoarele
  • ‑nșelătoarele
genitiv-dativ singular
  • înșelător
  • ‑nșelător
  • înșelătorului
  • ‑nșelătorului
  • înșelătoare
  • ‑nșelătoare
  • înșelătoarei
  • ‑nșelătoarei
plural
  • înșelători
  • ‑nșelători
  • înșelătorilor
  • ‑nșelătorilor
  • înșelătoare
  • ‑nșelătoare
  • înșelătoarelor
  • ‑nșelătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșelător

etimologie:

  • Înșela + sufix -ător.
    surse: DEX '09 NODEX