16 definiții pentru împuia

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia.Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

împuia [At: ANON. CAR. / P: ~pu-ia / Pzi: 3 ~iază, (reg) ~puie / E: în- + pui] (Pop) 1 vta (D. animale) A face pui Si: a cățeli, a făta, a se înmulți, a plodi. 2 vta (Fig; d. bube) A se întinde. 3 vir (D. dragoste) A încolți. 4 vt (Îe) A ~ urechile (sau capul, sufletul) cuiva A face să intre o idee în mintea cuiva, repetând-o la nesfârșit. 5 vt (Îae) A ameți cu vorba. 6 vt (Reg) A împodobi cu ornamente Si: a împestrița.

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia.Prez. ind. și: (reg.) împúi] – În + pui.

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (În expr.) A împuia capul (sau urechile cuiva) = a repeta ceva în chip insistent și obositor sau neplăcut pentru cel care ascultă; a bate (cuiva) capul, a asurzi, a ameți. Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13. Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149. Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54. – Prez. ind. și: împúi (DUMITRIU, N. 280, GHICA, S. 656).

A ÎMPUIÁ ~iéz tranz.: ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameți pe cineva cu vorbăria. /în +pui

împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul.

împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+împuia2 (a se ~) (a se înmulți) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se împuia, imperf. 3 pl. se împuiau; conj. prez. 3 să se împuieze; ger. împuindu-se

!împuia1 (a ~) (a bate capul) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împui, 3 împuie, 1 pl. împuiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să împui, 3 să împuie; ger. împuind

!împuia (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împuie/împuiază, 1 pl. împuiem; conj. prez. 3 împuie/să împuieze; ger. împuind

împuiá vb., ind. prez. 1 sg. împuiéz, 3 sg. și pl. împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 sg. și pl. împuiéze; ger. împuínd

împuia (ind. prez. 3 sg. și pl. împuiază, 1 pl. împuiem)

împuiez, -iază 3, -ieze 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPUIÁ vb. v. înmulți, reproduce.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

împuiá pers. 3 sg. împuiáză, vb. I (pop.) 1. (despre animale și păsări) a face ouă, a se înmulți. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolți, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile și capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameți, a năuci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrița.

Intrare: împuia
verb (VT104)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiere
  • ‑mpuiere
  • împuiat
  • ‑mpuiat
  • împuiatu‑
  • ‑mpuiatu‑
  • împuind
  • ‑mpuind
  • împuindu‑
  • ‑mpuindu‑
singular plural
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiați
  • ‑mpuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împui
  • ‑mpui
(să)
  • împui
  • ‑mpui
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (tu)
  • împui
  • ‑mpui
(să)
  • împui
  • ‑mpui
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiași
  • ‑mpuiași
  • împuiaseși
  • ‑mpuiaseși
a III-a (el, ea)
  • împuie
  • ‑mpuie
(să)
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiase
  • ‑mpuiase
plural I (noi)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
(să)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiarăm
  • ‑mpuiarăm
  • împuiaserăm
  • ‑mpuiaserăm
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (voi)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
(să)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiarăți
  • ‑mpuiarăți
  • împuiaserăți
  • ‑mpuiaserăți
  • împuiaseți
  • ‑mpuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • împuie
  • ‑mpuie
(să)
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiau
  • ‑mpuiau
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiaseră
  • ‑mpuiaseră
verb (VT213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiere
  • ‑mpuiere
  • împuiat
  • ‑mpuiat
  • împuiatu‑
  • ‑mpuiatu‑
  • împuind
  • ‑mpuind
  • împuindu‑
  • ‑mpuindu‑
singular plural
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiați
  • ‑mpuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuiez
  • ‑mpuiez
(să)
  • împuiez
  • ‑mpuiez
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (tu)
  • împuiezi
  • ‑mpuiezi
(să)
  • împuiezi
  • ‑mpuiezi
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiași
  • ‑mpuiași
  • împuiaseși
  • ‑mpuiaseși
a III-a (el, ea)
  • împuia
  • ‑mpuia
(să)
  • împuieze
  • ‑mpuieze
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiase
  • ‑mpuiase
plural I (noi)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
(să)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiarăm
  • ‑mpuiarăm
  • împuiaserăm
  • ‑mpuiaserăm
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (voi)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
(să)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiarăți
  • ‑mpuiarăți
  • împuiaserăți
  • ‑mpuiaserăți
  • împuiaseți
  • ‑mpuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • împuia
  • ‑mpuia
(să)
  • împuieze
  • ‑mpuieze
  • împuiau
  • ‑mpuiau
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiaseră
  • ‑mpuiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împuia, împuiverb

  • chat_bubble familiar A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13. DLRLC
    • format_quote Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149. DLRLC
    • format_quote Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54. DLRLC
etimologie:
  • În + pui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.