10 definiții pentru împotrivitor (s.m.) împrotivitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împotrivitor, ~oare [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 324 / V: ~protiv~ / Pl: ~i, ~oare / E: împotrivi + -(i)tor] (Înv) 1-4 smf, a (Persoană) care se împotrivește (1-2) Si: opozant. 5-6 smf (Îlv) A se face ~ A se împotrivi (1-2). 7 smf (Pex) Dușman.

ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitór, -oáre s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f., adj. (Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă; p. ext. dușman. [Var.: împrotivitór, -oáre s. m. și f., adj.] – Împotrivi + suf. -tor.

ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care se opune, adversar. (Atestat în forma împrotivitor) Adevărul era văzut și pipăit și împrotivitorii învinși și rușinați. NEGRUZZI, S. I 267. – Variantă: (învechit) împrotivitór, -oáre s. m. și f.

împrotivitor, ~oare smf, a vz împotrivitor

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor.

ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. împotrivitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre

împotrivitór s. m., adj. m. (sil. -tri-) pl. împotrivitóri; f. sg. împotrivitoáre, g.-d. art. împotrivitoárei, pl. împotrivitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOTRIVITÓR s. v. adversar, concurent, rival.

împotrivitor s. v. ADVERSAR. CONCURENT. RIVAL.

Intrare: împotrivitor (s.m.)
împotrivitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
  • silabație: îm-po-tri-vi-tor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împotrivitor
  • ‑mpotrivitor
  • împotrivitorul
  • împotrivitoru‑
  • ‑mpotrivitorul
  • ‑mpotrivitoru‑
plural
  • împotrivitori
  • ‑mpotrivitori
  • împotrivitorii
  • ‑mpotrivitorii
genitiv-dativ singular
  • împotrivitor
  • ‑mpotrivitor
  • împotrivitorului
  • ‑mpotrivitorului
plural
  • împotrivitori
  • ‑mpotrivitori
  • împotrivitorilor
  • ‑mpotrivitorilor
vocativ singular
  • împotrivitorule
  • ‑mpotrivitorule
plural
  • împotrivitorilor
  • ‑mpotrivitorilor
împrotivitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrotivitor
  • ‑mprotivitor
  • împrotivitorul
  • împrotivitoru‑
  • ‑mprotivitorul
  • ‑mprotivitoru‑
plural
  • împrotivitori
  • ‑mprotivitori
  • împrotivitorii
  • ‑mprotivitorii
genitiv-dativ singular
  • împrotivitor
  • ‑mprotivitor
  • împrotivitorului
  • ‑mprotivitorului
plural
  • împrotivitori
  • ‑mprotivitori
  • împrotivitorilor
  • ‑mprotivitorilor
vocativ singular
  • împrotivitorule
  • ‑mprotivitorule
plural
  • împrotivitorilor
  • ‑mprotivitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împotrivitor, -oare împotrivitoare împotrivitor (2) împrotivitoare împrotivitor (2)

etimologie:

  • Împotrivi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09