ÎMPOTRIVITOR, -OARE, împotrivitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care se opune, adversar. (Atestat în forma împrotivitor) Adevărul era văzut și pipăit și împrotivitorii învinși și rușinați. NEGRUZZI, S. I 267. – Variantă: (învechit) împrotivitor, -oare s. m. și f.