25 de definiții pentru îmbinare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina.

îmbinare sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 130 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~nări / E: îmbina] 1 Unire într-un tot Si: alăturare, asamblare, asociere, împerechere, împletire, împreunare, îngemănare, legare, (înv) îmbinătură (1). 2 (Ccr) Ansamblu rezultat din asocierea mai multor elemente. 3 (Reg; ccr) Loc unde se realizează o îmbinare (1) Si: (înv) îmbinătură (2). 4 (Reg; spc) Loc unde se întâlnesc două văi sau două râuri. 5 (Teh; înv) Element care unește două sau mai multe piese. 6 (Teh; înv; pex) Porțiune unde se îmbină (1) două sau mai multe piese.

ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. Acțiunea de a îmbina; unire într-un tot, împreunare, împletire. Buciu vedea necesitatea îmbinării luptei pentru plan și calitate printr-un efort unic, colectiv, al tuturor tractoriștilor. MIHALE, O. 379. Evenimentele se alungau unele pe altele, grave sau glumețe, după îmbinarea cauzelor. D. ZAMFIRESCU, R. 130. ♦ Asamblare rigidă a elementelor componente ale unui sistem tehnic.

ÎMBINÁRE ~ări f. 1) v. A ÎMBINA și A SE ÎMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (în cadrul unui sistem tehnic, al unei construcții etc.). ~ de colț. 3) Loc unde se îmbină două sau mai multe elemente. /v. a îmbina

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare.

îmbina [At: GCR II, 22/12 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbin / E: ml *imbinare] 1-2 vtr A (se) asocia pentru a realiza un tot Si: a (se) alătura, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) lega, a (se) uni. 3 vr (Pfm; îe) Se ~nă ziua cu noaptea Se spune când începe să se facă ziuă.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.

ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. A împreuna, a împleti, a face să se lege strîns două sau mai multe elemente (concrete sau abstracte) pentru a obține un tot; a uni. Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524. În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126. ◊ Refl. Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177. Un răsunet tînguios se îmbină cît strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.

A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare

A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare

îmbinà v. a împreuna două lucruri prin căpătâiele lor: a uni laolaltă sprâncene îmbinate. [Lat. *IMBINARE cf. COMBINARE)].

îmbín, a v. tr. (lat. *im-bino, -binare, d. bini, cîte doĭ. V. dezbin 2, combin). Unesc doŭă lucrurĭ la capetele lor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri

îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinării; pl. îmbinări

îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă

îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. și pl. îmbínă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBINÁRE s. 1. v. asamblare. 2. încheiere, prindere, unire. (~ celor două capete ale bârnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINARE s. 1. asamblare, fixare, împreunare, montaj, montare, reunire, unire. (~ elementelor unui sistem.) 2. prindere, unire. (~ celor două capete ale bîrnei.) 3. combinare, combinație, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 4. împletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.)

ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

ÎMBINA vb. 1. a asambla, a fixa, a împreuna, a monta, a reuni, a uni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bîrnelor.) 3. (Ban. și Transilv.) a (se) păsăli. (A ~ marginile a două scînduri.) 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum ~ aceste elemente?) 5. a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni, a (se) uni. (A ~ elementele într-un tot.) 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

A (se) îmbina ≠ a (se) dezbina, a (se) separa


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR și Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, și pe prezența lui desghina, vb. (a despărți, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; și REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, și Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināre < gr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, și DAR o legătură între aceste cuvinte și ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbina < desghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipsește vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separație” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorității cronologice a lui desghina față de desbina se explică prin prezența mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaștem. Pentru lat. bināti, cf. Pușcariu, ZRPh., XXIX, și REW 1109. V. și Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen.Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎMBINÁRE s. f. (< îmbiná, cf. lat. *imbinare): unire într-un tot, împreunare sau asociere de elemente lingvistice. Termen folosit în sintagmele îmbinare de cuvinte și îmbinare de propoziții.~ frazeológică: combinare stabilă de cuvinte, existentă deja în limbă, consacrată de uz, simțită ca unitate distinctă prin sudura componentelor sale, în cadrul căreia elementele constitutive își păstrează independența semantică, sensul propriu, fapt care permite disocierea șt transpunerea ei într-o altă limbă, ca de exemplu răsărit de soare, cules de vie etc. Ea evocă, în general, o singură idee, exprimă o noțiune unică întocmai cum exprimă cuvântul cu care se aseamănă din acest punct de vedere și căruia îi este echivalent potențial. ◊ ~ liberă de cuvinte: combinație accidentală de cuvinte în procesul comunicării, neconsacrată de uz, negramaticalizată, ca de exemplu întrecerea sportivilor, trecerea timpului etc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI (lat.) cine îmbină utilul cu frumosul, întrunește sufragiile tuturor – Horațiu, „Ars poetica”, 343. Acesta este pentru poet criteriul măiestriei artistice.

Intrare: îmbinare
îmbinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbinare
  • ‑mbinare
  • îmbinarea
  • ‑mbinarea
plural
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinările
  • ‑mbinările
genitiv-dativ singular
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinării
  • ‑mbinării
plural
  • îmbinări
  • ‑mbinări
  • îmbinărilor
  • ‑mbinărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbinare

  • 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot.
    exemple
    • Buciu vedea necesitatea îmbinării luptei pentru plan și calitate printr-un efort unic, colectiv, al tuturor tractoriștilor. MIHALE, O. 379.
      surse: DLRLC
    • Evenimentele se alungau unele pe altele, grave sau glumețe, după îmbinarea cauzelor. D. ZAMFIRESCU, R. 130.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi îmbina
    surse: DEX '98 DEX '09

îmbina îmbinare îmbinat

  • 1. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna.
    exemple
    • Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55.
      surse: DLRLC
    • Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524.
      surse: DLRLC
    • În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126.
      surse: DLRLC
    • Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177.
      surse: DLRLC
    • Un răsunet tînguios se îmbină cu strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.
      surse: DLRLC

etimologie: