zuz, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 sf (Mol) Gălăgie (1). 2 sf (Mol) Atmosferă încordată produsă de un eveniment neplăcut. 3 sf (Îe) A fi în ~ă cu ... A se afla într-o stare încordată cu cineva dintr-o anumită cauză. 4 sf (Reg) Neînțelegere. 5 sf (Reg) Ceartă (1). 6 sf (Reg; îe) A trage o ~ă A-i fi frică. 7 sf (Reg; îae) A fi frământat de o grijă. 8 sfp (Ban; îe) A fi luat de ~e A fi fermecat, înnebunit de iele. 9 sf (Reg) Femeie nebună. 10 a (Mun; Mol) Zăpăcit (1). 11 sf (Reg) Femeie care se exprimă greu.

zuz, -ă s.f. adj. (reg.) 1 s.f. Gălăgie; atmosferă (încordată) determinată de producerea unui anumit eveniment (neplăcut). ◊ Expr. A fi în zuză cu... = a se afla într-o situație încordată din cauza... 2 s.f. Femeie nebună. 3 adj. Care este zăpăcit. • pl. zuzi, -e. /etimol. nec.

zuz, -ă adj. Munt. est. Mold. sud. Zăpăcit, zălud. – În nord dud. (Șez. 30, 168).

2) dud adj. V. zuz.

+zuz (reg., fam.) adj. m., pl. zuzi; f. zuză, pl. zuze

ZUZ, -Ă, zuzi, -e, adj. Buimac, năuc, zăbăuc, zăpăcit. (din zuzui)

zîz interj. – Imită bîzîitul. – Var. zzz. Creație expresivă, cf. bîz. – Der. zîzîi (var. zizăi), vb. (a bîzîi; a rosti pe z prelungit); zuzui, vb. (a bîzîi; a murmura); zuzuit, s. n. (bîzîit; murmur); zuz, adj. (prostit, zăpăcit).

ZUZ 1. Zuz, Ioan 1767 (M Put 99); -u Gh. dobr. (RI XI 212). 2. Zuza b. mold., 1581 (Sur II); – vornic (Sur XXII). 3. Zozia vornic mold. (Sur XVII).