2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.

zorit2, ~ă a [At: PONTBRINT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: zori2] 1 (Înv) Îndemnat. 2 (Pex) Constrâns2 (1). 3 (D. oameni) Care se grăbește foarte mult Si: (îvr) zoritor (2), zoriu. 4 (D. oameni) Care se mișcă foarte repede. 5 (D. manifestări ale oamenilor) Care se produc cu mare grabă. 6 (D. manifestări la oamenilor) Care trădează o mare grabă Si: iute, întins, repezit, grăbit, precipitat2, repede, (rar) zoritor (3), zornic, (înv) pripitor, rapid.

zorit2, -ă adj. (despre oameni) Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. Hangiul... pleacă zorit să dea porunci (BRĂT.). ◊ (adv.) Surorile împleteau zorit la ciorapi (DELAVR.). • pl. -ți, -te. /v. zori2.

zorit1 s.n. Ivirea zorilor. ♦ Ext. Momentul cînd se luminează de ziuă. ♦ Locul de unde se ivesc zorile. • /v. zori3.

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult, care lucrează cu mare grabă sau foarte repede. Cazacii mîncau zoriți și cu urechea la pîndă. SADOVEANU, O. VII 37. Dacă nu ești prea zorită, treci pe poartă și vino-ncoace nițel. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 102. Pe chei lumea aleargă zorită după treburi. DUNĂREANU, CH. 84. În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. IOSIF, P. 58. ◊ (Adverbial) Surorile împleteau zorit la ciorapi, la tîrlici și mănuși. DELAVRANCEA, T. 269.

ZORÍT2, -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori2.

2) zorít, -ă adj. (d. a zori). Grăbit: era zorit s’ajungă acasă.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZORÍT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)

ZORIT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)

Intrare: zorită
zorită
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: zorit (adj.)
zorit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zorit
  • zoritul
  • zoritu‑
  • zori
  • zorita
plural
  • zoriți
  • zoriții
  • zorite
  • zoritele
genitiv-dativ singular
  • zorit
  • zoritului
  • zorite
  • zoritei
plural
  • zoriți
  • zoriților
  • zorite
  • zoritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zorit (adj.)

  • exemple
    • Cazacii mîncau zoriți și cu urechea la pîndă. SADOVEANU, O. VII 37.
      surse: DLRLC
    • Dacă nu ești prea zorită, treci pe poartă și vino-ncoace nițel. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 102.
      surse: DLRLC
    • Pe chei lumea aleargă zorită după treburi. DUNĂREANU, CH. 84.
      surse: DLRLC
    • În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. IOSIF, P. 58.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Surorile împleteau zorit la ciorapi, la tîrlici și mănuși. DELAVRANCEA, T. 269.
      surse: DLRLC

etimologie: