zinghet sn vz zăngăt

zinghet s.n. v. zăngăt

zinghet n. zăngănit: un zinghet metalic AL. [Onomatopee din zing! (v. zăngănì)].

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zingăt, zinghet, zânghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

zangăt sn vz zăngăt

zăngăt sn [At: ALECSANDRI, O. P. 42 / V: zinghet, zân~, zânghet, (reg) zan~, (îvr) zin~ / Pl: ~e / E: zâng + -ăt] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zângăt sn vz zăngăt

zânghet sn vz zăngăt

zingăt sn vz zăngăt

zăngăt s.n. Zăngănit. Expresul... trecu furtunos cu zăngăt de fiare (CE. PETR.). • pl. -e. și zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s.n. /zîng + -ăt.

zingăt s.n. v. zăngăt.

zîngăt s.n. v. zăngăt.

zînghet s.n. v. zăngăt.

ZÎNGHET, ZINGHET (pl. -ete) sn. Zîngănit: la gît purta o salbă de mărgele ... și de rub(i)ele, care sălta pe sînu-i, la tot pasul, pricinuind un zînghet delicat ALECS.; răcnete, vaete, împușcături, zinghete de arme ALECS. [zîng!].

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zânghet, zingăt, zinghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. (Și în forma zîngăt) Zăngănit. Expresul dinspre București, cu ferestre luminate, trecu, furtunos în zîngăt de fiare. C. PETRESCU, C. V. 37. Zăngăt însă n-are-arama Cînd se bate scut de scut. COȘBUC, P. II 71. – Variante: zîngăt, zingăt (CONTEMPORANUL, V_II 487), zinghet (ALECSANDRI, la CADE), zînghet (id. ib.) s. n.

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s. n.] – Din zăng + suf. -ăt.

zăngăt s. n., pl. zăngăte

zăngăt s. n., pl. zăngăte

zăngăt/zângăt s. n., pl. zăngăte/zângăte

zângăt v. zăngăt

ZĂNGĂT s. v. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură.

zăngăt s. v. ZĂNGĂNEALĂ. ZĂNGĂNIRE. ZĂNGĂNIT. ZĂNGĂNITURĂ.