zinghet sn vz zăngăt

zinghet s.n. v. zăngăt

zinghet n. zăngănit: un zinghet metalic AL. [Onomatopee din zing! (v. zăngănì)].

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

zángăt sn vz zăngăt

zăngăt sn [At: ALECSANDRI, O. P. 42 / V: zinghet, zân~, zânghet, (reg) zan~, (îvr) zin~ / Pl: ~e / E: zâng + -ăt] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zingăt sn vz zăngăt

zăngăt s.n. Zăngănit. Expresul... trecu furtunos cu zăngăt de fiare (CE. PETR.). • pl. -e. și zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s.n. /zîng + -ăt.

zingăt s.n. v. zăngăt.

ZẮNGĂT, zắngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zânghet, zíngăt, zínghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. (Și în forma zîngăt) Zăngănit. Expresul dinspre București, cu ferestre luminate, trecu, furtunos în zîngăt de fiare. C. PETRESCU, C. V. 37. Zăngăt însă n-are-arama Cînd se bate scut de scut. COȘBUC, P. II 71. – Variante: zîngăt, zingăt (CONTEMPORANUL, VII 487), zinghét (ALECSANDRI, la CADE), zînghét (id. ib.) s. n.

ZÎ́NGĂT s. n. v. zăngăt.

ZÎ́NGHET s. n. v. zăngăt.

ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Din zăng + suf. -ăt.

zắngăt s. n., pl. zắngăte

zăngăt/zângăt s. n., pl. zăngăte/zângăte