13 definiții pentru zicală

ZICÁLĂ, zicale, s. f. Zicătoare (1), proverb. – Zice + suf. -ală.

ZICÁLĂ, zicale, s. f. Zicătoare (1), proverb. – Zice + suf. -ală.

ZICÁLĂ, zicale, s. f. 1. Zicătoare, proverb, maximă. Fierul să-l bați pînă-i cald! Asta-i zicala meșterilor fauri, observa Rafailă. SADOVEANU, P. M. 139. Iubea zicalele și proverbele romînești din care făcuse o imensă culegere. CAMIL PETRESCU, O. I 202. Se zice că nu e sat fără popă. Pesemne, cine-a făcut zicala asta n-a știut de Sărăceni. SLAVICI, O. I 56. 2. (Regional, rar) Cîntare dintr-un instrument muzical; cîntec (de joc). Diplașul... Cum zicala ș-o pornește, Tot omul se veselește. SEVASTOS, N. 286.

ZICÁLĂ, zicale, s. f. 1. Zicătoare, proverb. 2. (Reg.) Melodie executată cu un instrument muzical; cântec (de joc). – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -ală.

zicálă s. f., g.-d. art. zicálei; pl. zicále

zicálă s. f., g.-d. art. zicálei; pl. zicále

ZICÁLĂ s. proverb, zicătoare, vorbă bătrânească, (rar) parimie. (Colecție de ~e.)

ZICÁLĂ ~e f. Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicătoare; zicere. /a zice + suf. ~ală

zicálă f., pl. e (d. zic). Zicătoare, vorbă celebră.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ZICA s. proverb, zicătoare, vorbă bătrînească, (rar) parimie, (pop.) spunere, zicătură, zicere, zisă, (înv. și reg.) poveste, (Ban.) cimilitură, (înv.) pildă. (Colecție de ~e.)

zicală (în folc. rom.), termen echivalent cu execuția instrumentală și, p. ext. cântare vocală. A zice „a cânta” („Fluieraș de os/ Mult zice duios/ Fluieraș de fag/ Mult zice cu drag”); „mai zi ceva”.

zicală (zice + suf. ală), construcție figurată, cu structură intermediară între locuțiune și proverb, care se integrează într-un enunț sau context mai larg, cu scopul de a rezuma plastic conținutul celor enunțate sau de a sugera chiar mesajul enunțului (A): „Din călcâie până la cap, haina lui mai mult ață decât față.” (A. Pann) Z. are, ca și locuțiunea și proverbul, structură idiomatică, dar, pe când locuțiunea și proverbul își realizează sensul în mediul lor lexical, sunt autosemantice, ca mesaj, z. are nevoie, în genere, de integrare în context, este oarecum sinsemantică, în privința mesajului: „«Taci, măi, – zic eu – ce mai vorbești în bobote, că s-a mânié omul și s-a duce și el acasă.» «-Ei, și-apoi? Ce mare pagubă! Vorba ceea: Dacă s-a da baba jos din căruță, de-abia i-o fi mai ușor iepei.»” (I. Creangă) Comparată cu locuțiunea verbală, z. este, gramatical, o construcție în genere perifrastică mai dezvoltată, căreia nu i se poate găsi, ca locuțiunii verbale, uneori, un echivalent verbal monolexical, fiindcă ea reprezintă în esență un enunț figurat, alcătuind chiar o frază și fiind asemenea unui epifenomen al frazei sau paragrafului care precedă; v. exemplul de mai sus din Creangă. Sau: „Și continuam să țin taina sub trei lacăte și trei peceți.” (L. Blaga) Așadar, z. poate fi, din punct de vedere gramatical, z. enunț, sau mai rar z. segment de propoziție; iar z. enunț poate fi o propoziție sau o frază, uneori o propoziție nominală: „Brânză bună în burduf de câine.” „La așa cap, așa căciulă.” „Nici lupul pe bălaie, nici bălaia pe lup.” Aspectul cel mai important este structura figurată a z. Ca și proverbul, z. este o figură de compoziție, întrucât este tributară celorlalte figuri – adică ea nu poate rezuma plastic ori sugestiv conținutul frazei sau contextului precedent decât grație unei scheme figurate. Vom avea astfel z. care pot fi date chiar ca exemplu de paronomază, rimă, paradox(ism), antimetateză, aluzie, alegorie, eurilogie etc. 1. Z. paronomastică: „Obraznicul mănâncă praznicul.” Cf. germ.: „Wie gewonnen so zerronnen.” 2. Z. rimată: „- Nu se zice mecet, ci catihet, tată, răspunse Ioan, rușinat”. „-Na, na, na, măria ta! parcă astă grijă am eu acum? Vorba ceea: Nu-i Tanda, ci-i Manda; nu-i tei-belei, ci-i lei-tei... de curmei.” (I. Creangă) Sau: „Ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba.” „Cu un ochi la făină și cu altul la slănină.” 3. Z. paradox (ism): „Na-ți-o frântă că ți-am dres-o!” „Prinde orbul, scoate-i ochii.” 4. Z. antimetateză: „Că aceste sunt minciuni goale de la oamenii cei proști și întunecați la minte scornite, ceia ce pute le miroasă, și ceia ce miroasă le pute...” (D. Țichindeal) 5. Z. aluzie: „Dar fiindcă așa a fost să se întâmple, treacă de la mine și acest pahar.” (I. Minulescu) „După asta, victoria le-a căzut în gură ca o pară mălăiață.” (M. Preda) În exemplele de mai sus, avem aluzie religioasă și respectiv aluzie folclorică. Citatul din Marin Preda conține z. integrată în propoziție ca segment de enunț; de aceea este numai aluzivă. Dacă ar fi fost întrebuințată întreagă, n-ar mai fi avut structură de comparație (ca funcție gramaticală), ci ar fi fost aplicată metaforic, cum ar fi: „După asta, victoria le-a fost foarte ușoară, le-a venit pe neașteptate. Vorba aceea: Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață.” 6. Z. alegorie: „I-a ieșit un porumbel din gură.” (Despre cineva care a spus o vorbă proastă). „I-a ieșit un înger din gură.” (Despre cineva care a spus o vorbă bună). 7. Z. eurilogică: Formulă reprezentând o z. enunț, prin care se sugerează rezumativ lungimea nedefinită a unei relatări sau a unui dialog: „C-o fi, c-o păți.” „Ba una, ba alta...”; „C-o fi tunsă, c-o fi rasă.”; „Câr, mâr...” 8. Z. proverbială: Este destul de frecventă, și, întocmai ca și proverbul propriu-zis, reflectă o experiență de viață, evocând un eveniment odată notoriu, o situație comună semnificativă, a căror analogie cu tot ce se poate întâmpla în viață a dus la folosirea lor alegorică: „A nu avea pe unde scoate cămașa.” „Și-a găsit sacul petecul.” „Nu te băga unde nu-ți fierbe oala.” În privința funcției semantice, vom menționa că z. se pot clasifica în două mari categorii: 1. Z. portret: „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.” „A fi oaie între lupi.” „Puișor cu caș la botișor.” 2. Z. circumstanțială (care caracterizează o situație): „La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea cel urâcios un pupoi, fără veste. Căci la de acestea, mai tot prostul se pricepe. Și atunci, crâșmărița cea frumoasă curat s-o mâniet. Dar ce să-i facem? Vorba ceea: În care cămașă s-o mâniet, într-aceea s-a desmânié, că altfel n-ai cum s-o ghibăcești.” (I. Creangă)

Intrare: zicală
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zica zicala
plural zicale zicalele
genitiv-dativ singular zicale zicalei
plural zicale zicalelor
vocativ singular
plural

zicală

  • 1. Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicătoare (1.); vorbă bătrânească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: maximă parimie proverb zicătoare zicere 3 exemple
    exemple
    • Fierul să-l bați pînă-i cald! Asta-i zicala meșterilor fauri, observa Rafailă. SADOVEANU, P. M. 139.
      surse: DLRLC
    • Iubea zicalele și proverbele romînești din care făcuse o imensă culegere. CAMIL PETRESCU, O. I 202.
      surse: DLRLC
    • Se zice că nu e sat fără popă. Pesemne, cine-a făcut zicala asta n-a știut de Sărăceni. SLAVICI, O. I 56.
      surse: DLRLC
  • 2. regional rar Cântare dintr-un instrument muzical; cântec (de joc).
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Diplașul... Cum zicala ș-o pornește, Tot omul se veselește. SEVASTOS, N. 286.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zice + sufix -ală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX