14 definiții pentru zecimal

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZECIMAL, -Ă, zecimali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Mat.) Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal. ◊ Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Balanță zecimală sau cântar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimală = criteriu de clasificare a științelor, cărților, articolelor etc. în zece grupe, fiecare grupă având numeroase subdiviziuni cifrate din zece în zece. 2. S. f. Fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal. – Din decimal (după zece).

zecimal, ~ă [At: DESEN ARH. 8/8 / V: (îvr) zecem~ / Pl: ~i, ~e / E: decimal (refăcut după zece)] (Mat) 1 a Care se bazează pe raporturi ale numărului zece și ale puterilor lui Si: (rar) decimal (1). 2 a (Îs) Număr ~ Număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală (1). 3 a (Îs) Fracție (sau, înv, frângere) Fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece (1). 4 a (Îs) Logaritm ~ Logaritm al unui număr în sistemul cu baza zece. 5 a (Îs) Sistem ~ Sistem de numerație cu baza zece. 6 a (Îas) Sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. 7 a (Îs) Balanță ~ă (sau cântar ~) Balanță cu brațe inegale care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. 8 a (Îs) Clasificare ~ă Sistem de clasificare a cărților în biblioteci după conținut, folosind pentru notare cifre de la 0 la 9 și având la bază împărțirea cunoștințele umane în zece clase principale, fiecare dintre acestea fiind divizată în alte zece clase etc. 9 sf Fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal. 10 sf (Rar) Cantitate infimă, neînsemnată.

zecimal, -ă adj., s.f. 1 adj. (mat.) Care se bazează pe raporturi ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal. Tot așa e și cu metoda cum explica profesorul Morgan calculul zecimal (PER.). ◊ Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Logaritm zecimal = logaritm al unui număr în sistemul cu baza zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Balanță zecimală sau cîntar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Fracție (zecimală) periodică v. periodic. 2 adj. Clasificare zecimală = sistem de clasificare a cărților în biblioteci după conținut, folosind pentru notare cifre de la zero la nouă și avînd la bază împărțirea cunoștințelor umane în zece clase, fiecare clasă avînd zece diviziuni, fiecare diviziune avînd zece subdiviziuni etc. Indice de clasificare (zecimală) v. indice. 3 s.f. Fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal. • pl. -i, -e. /de la decimal, după zece.

ZECIMAL, -Ă, zecimali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Mat.) Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal; ◊ Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Balanță zecimală sau cântar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimală = sistem de clasificare a cărților în biblioteci după conținut, folosind pentru notare cifre și având la bază împărțirea cunoștințelor omenești în zece clase, fiecare clasă împărțindu-se în zece diviziuni, iar acestea, la rândul lor, în zece subdiviziuni etc. 2. S. f. Fiecare dintre cifrele scrise la dreapta virgulei unui număr zecimal. – Din decimal (după zece).

ZECIMAL, -Ă, zecimali, -e, adj. (Mat.) Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal. Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Cărți care ni se dedeau și nouă, elevilor, la premii... sistemul zecimal, teze de licență ale unor funcționari. SADOVEANU, E. 46. Balanță zecimală sau cîntar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsurat cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimală = sistem de clasificare a cărților în biblioteci după conținut, folosind pentru notare cifre și avînd la bază împărțirea cunoștințelor omenești în zece clase, fiecare clasă împărțindu-se în zece diviziuni, iar acestea, la rîndul lor, în zece subdiviziuni etc.

ZECIMAL, -Ă, zecimali, -e, adj. (Mat.) Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui; decimal. ◊ Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. Balanță zecimală sau cîntar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsurat cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. Clasificare zecimală = sistem de clasificare a cărților în biblioteci, după conținut, folosind pentru notare cifre și avînd la bază împărțirea cunoștințelor omenești în zece clase, fiecare clasă împărțindu-se în zece diviziuni, iar acestea, la rîndul lor, în zece subdiviziuni etc. – Din zecime (după decimal).

ZECIMAL ~ă (~i, ~e) Care are la bază numărul zece; decimal. ◊ Fracție ~ă fracție ordinară, al cărei număr este un număr egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. Număr ~ număr compus dintr-un întreg și dintr-o fracție zecimală. /Din decimal

zecemal, ~ă[1] a, sf vz zecimal corectat(ă)

  1. În original, tipărit: zecema sf; am corectat totuși potrivit cu forma acestei variante din definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

zecimal (cu baza zece) adj. m., pl. zecimali; f. zecima, pl. zecimale

zecimal (referitor la numărul zece) adj. m., pl. zecimali; f. zecimală, pl. zecimale

zecimal adj. m., pl. zecimali; f. sg. zecimală, pl. zecimale

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ZECIMAL adj., s. 1. adj. decimal. (Sistemul ~.) 2. s. v. basculă.

ZECIMAL adj., s. 1. adj. decimal. (Sistemul ~.) 2. s. basculă, decimal, (Transilv.) cîntar, (Transilv. și Ban.) majă. (Cîntărește o marfă la ~. )

Intrare: zecimal
zecimal adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zecimal
  • zecimalul
  • zecimalu‑
  • zecima
  • zecimala
plural
  • zecimali
  • zecimalii
  • zecimale
  • zecimalele
genitiv-dativ singular
  • zecimal
  • zecimalului
  • zecimale
  • zecimalei
plural
  • zecimali
  • zecimalilor
  • zecimale
  • zecimalelor
vocativ singular
plural
zecemală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

zecimal, zecimaadjectiv

  • 1. matematică Care se bazează pe rapoarte ale numărului zece și ale puterilor lui. DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: decimal
    • 1.1. Număr zecimal = număr a cărui parte fracționară este exprimată printr-o fracție zecimală. DEX '09 DLRLC NODEX
    • 1.2. Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este egal cu o putere întreagă și pozitivă a numărului zece. DEX '09 DLRLC NODEX
    • 1.3. Logaritm zecimal = logaritmul unui număr în sistemul cu baza zece. DEX '09 DLRLC
    • 1.4. Sistem zecimal = sistem de unități de măsură în care multiplii și submultiplii unităților principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cărți care ni se dedeau și nouă, elevilor, la premii... sistemul zecimal, teze de licență ale unor funcționari. SADOVEANU, E. 46. DLRLC
    • 1.5. Balanță zecimală sau cântar zecimal = balanță cu brațe inegale, care permite echilibrarea greutăților de măsură cu greutăți etalonate de zece ori mai mici. DEX '09 DLRLC
    • 1.6. Clasificare zecimală = criteriu de clasificare a științelor, cărților, articolelor etc. în zece grupe, fiecare grupă având numeroase subdiviziuni cifrate din zece în zece. DEX '09 DLRLC
etimologie:
  • decimal (după zece) DEX '09 DEX '98 NODEX
  • zecime (după decimal) DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.