2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

zăuitare sf [At: LB / Pl: ~tări / E: zăuita1] (Îrg) Uitare1.

ZĂUITÁ, zăuít, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A uita. – Ză- + uita.

zăuita1 vt [At: (a. 1600-1650) GCR I, 137/6 / V: (îrg) zeu~, zuita, (reg) zoita / Pzi: uit / E: ză- + uita1] (Îrg) A uita.

zăuita2 vtr [At: LUNGIANU, ap. CADE / Pzi: uit / E: ză- + uita2] (Reg) 1-2 A (se) uita.

ZĂUITÁ, zăúit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Ză- + uita.

ZĂUITÁ, zăúit, vb. I. Tranz. (Regional) A uita. Că nu-i gînd de la părinți, Ce-l gîndești și-l mai zăuiți, Ci-i gîndul de la mîndra, Mult îți arde inima. HODOȘ, P. P. 66. Că de cînd eu te-am iubit, Tare cu drag te-am avut Și nu pot să te zăuit. EMINESCU, L. P. 20.

ZĂUITÁ, zăúit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Din ză- (< sb. za) + uita.

ZĂUITA vb. (Ban., Trans. SV) A uita. În ascunsul inimiei închide-te, în secriul ei, cum să nu le pociu zăuita, în veci să te pociu lăuda. CÎNTEC DE CRĂCIUN. Dezmierdăciunile fac cum oamenii să să zăuite de pre sfîrșitul sau de pre moartea lor. SA, 24r. Și vor pieri nemzaturile Cari de Domnul se zăuită. VCC, 25. Zeuit. Obliviscor. AC, 380; cf. SA, 38v. Etimologie: pref. ză- + uita (după scr. zabyti). Vezi și zăuitat, zăuitător, zăuitătură.

1) uĭt, a v. tr. (d. vrom. a uita, care vine d. lat. *oblitare, derivat din oblitus, oblivisci, a uĭta; pv. cat. oblidar, fr. oublier, sp. pg. olvidar). Scap din minte, nu-mĭ maĭ aduc aminte: a uĭta cele învățate. Nu mă maĭ gîndesc la, scap din vedere: am uĭtat să-țĭ spun, am uĭtat baniĭ pe masă. Nu vreaŭ să mă maĭ gîndesc la: uĭtă ofensele, nu uĭta binefacerile. Ochiĭ care nu se văd se uĭtă, doĭ inșĭ care nu se văd des nu se maĭ gîndesc unu la altu. – În Serbia, Ban. Maram. a zăuĭta (după sîrb. zabiti).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăuitá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 zăúită

zăuitá vb., ind. prez. 1 sg. zăúit, 3 sg. și pl. zăúită


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂUITÁ vb. v. privi, uita, vedea.

zăuita vb. v. PRIVI. UITA. VEDEA.

Intrare: zăuitare
zăuitare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăuitare
  • zăuitarea
plural
  • zăuitări
  • zăuitările
genitiv-dativ singular
  • zăuitări
  • zăuitării
plural
  • zăuitări
  • zăuitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: zăuita
verb (VT3.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăuita
  • zăuitare
  • zăuitat
  • zăuitatu‑
  • zăuitând
  • zăuitându‑
singular plural
  • uită
  • zăuitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • uit
(să)
  • uit
  • zăuitam
  • zăuitai
  • zăuitasem
a II-a (tu)
  • uiți
(să)
  • uiți
  • zăuitai
  • zăuitași
  • zăuitaseși
a III-a (el, ea)
  • uită
(să)
  • uite
  • zăuita
  • zăuită
  • zăuitase
plural I (noi)
  • zăuităm
(să)
  • zăuităm
  • zăuitam
  • zăuitarăm
  • zăuitaserăm
  • zăuitasem
a II-a (voi)
  • zăuitați
(să)
  • zăuitați
  • zăuitați
  • zăuitarăți
  • zăuitaserăți
  • zăuitaseți
a III-a (ei, ele)
  • uită
(să)
  • uite
  • zăuitau
  • zăuita
  • zăuitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zăuita

  • exemple
    • Că nu-i gînd de la părinți, Ce-l gîndești și-l mai zăuiți, Ci-i gîndul de la mîndra, Mult îți arde inima. HODOȘ, P. P. 66.
      surse: DLRLC
    • Că de cînd eu te-am iubit, Tare cu drag te-am avut Și nu pot să te zăuit. EMINESCU, L. P. 20.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ză- + uita
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM