zăstâmp sn vz zăstimp

zastấmp sn vz zăstimp

zăstimp sn [At: (a. 1699) FN. 69 / V: (înv) zăstip, ~tămp, ~tâmp, ~tâmpăr, (reg) ~tânc, zastâmp / Pl: ~uri / E: ză- + timp cf estimp, răstimp, rs застимп] 1 (Îrg) Răstimp (1). 2 (Îvr; îlav) Cu ~tâmpăr Din timp în timp.

zăstimp s.n. (înv., reg.) Răstimp. Urletul de tunuri nu avea zăstimpuri (VOIC.). • pl. -uri. /ză- + timp.

ZĂSTÎ́MP, zăstîmpuri, s. n. (Rar) Răstimp. Un zăstîmp de răsuflet, și valurile reîncep. VLAHUȚĂ, la CADE. În acest zăstîmp leșii intrară în țară. Ei puseră domn pe Simeon Movilă. ISPIRESCU, M. V. 54.

ZĂSTÍMP, zăstimpuri, s. n. (Rar) Răstimp. – Comp. rus zastup.

zăstimp n. răstimp: în scurte zăstimpuri când soarele declină AL. [Slav. *ZASTÕPŬ (cf. răstimp)].

răstímp și -î́mp n., pl. urĭ (vsl. rastompŭ [infl. și de timp orĭ și fără asta, ca răspintie, -întie], d. rastompati, sîrb. razstupiti, a separa. V. ostîmpesc). Interval de timp. În răstimpurĭ (se auzea), la intervale (se auzea). – Vechĭ zăstimp și -împ (rus. zástup). În Vc. zăstînc (ArhO. 1928, 158).

zăstímp și -î́mp, V. răstimp.

ZĂSTÍMP s. v. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, timp, vreme.

zăstimp s. v. EPOCĂ. INTERVAL. PERIOADĂ. RĂGAZ. RĂSTIMP. SPAȚIU. TIMP. VREME.

ZĂSTẤMP, zăstấmpuri, s. n. (Var.) Zăstimp.

ZĂSTÍMP, zăstímpuri, s. n. Interval, perioadă, timp. (din sl. *zastąpŭ; cf. rus. zastup adaptat fonetic la timp, ca și răstimp)