9 definiții pentru zâmbitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZÂMBITÚRĂ, zâmbituri, s. f. (Înv.) Zâmbet, zâmbire. – Zâmbi + suf. -tură.

ZÂMBITÚRĂ, zâmbituri, s. f. (Înv.) Zâmbet, zâmbire. – Zâmbi + suf. -tură.

zâmbitu sf [At: DL / Pl: -ri / E: zâmbi + -tură] (Înv) 1-2 Zâmbet (1-2).

ZÂMBITÚRĂ, zâmbituri, s. f. (Înv.) Zâmbet, zâmbire. – Din zâmbi + suf. -(i)tură.

zîmbitu s.f. (înv.) Zîmbire. • pl. -i /zîmbi + -tură.

ZÎMBITÚRĂ, zimbituri, s. f. (Învechit) Zîmbire, zîmbet. Nurul... covîrșește oricare alt dar trupesc, Statul, mersul, chipul, vorba, risul cel cu zîmbituri. CONACHI, R. 54.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zâmbitúră (înv.) s. f., g.-d. art. zâmbitúrii; pl. zâmbitúri

zâmbitúră s. f., g.-d. art. zâmbitúrii; pl. zâmbitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZÂMBITÚRĂ s. v. surâs, zâmbet, zâmbire.

zîmbitu s. v. SURÎS. ZÎMBET. ZÎMBIRE.

Intrare: zâmbitură
zâmbitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zâmbitu
  • zâmbitura
plural
  • zâmbituri
  • zâmbiturile
genitiv-dativ singular
  • zâmbituri
  • zâmbiturii
plural
  • zâmbituri
  • zâmbiturilor
vocativ singular
plural

zâmbitură

etimologie:

  • Zâmbi + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM