z

  • 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române.
    • diferențiere A douăzeci și șaptea literă a alfabetului, numită «ze».
      surse: DLRLC DLRM
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră).
    surse: DEX '09 DLRM DE substantiv masculin invariabil
    • diferențiere Sunetul corespunzător; este o consoană siflantă dentală sonoră.
      surse: DLRLC
  • 3. (Sub forma Z) Simbol pentru mulțimea numerelor întregi.

etimologie:

zeta z

  • 1. A șasea literă a alfabetului grec corespunzând sunetului z.
    surse: DEX '09
  • comentariu Notație: ζ, Ζ
    surse: DOOM 2

etimologie:

3 definiții

z smi [P: ze, (îe) zet, (iuz) zed] 1 A treizeci și una (respectiv ultima) literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei z (1) (consoană fricativă dentală sonoră).

Z m. a 25-a și ultima literă a alfabetului.

z m. Ultima literă a alfabetuluĭ latin: un z, doĭ z orĭ doĭ de z. Romaniĭ îl întrebuințaŭ numaĭ în cuv. greceștĭ și literare și reprezenta un s sonor. În alfabetu latin el ocupa locu luĭ g, dar a căzut în uĭtare cînd s intervocalic s´a prefăcut în r, ĭar locu luĭ a fost luat de g (312 în ainte [!] de Hristos). Maĭ tîrziŭ, cînd z a reapărut pin [!] influența literară, a fost pus la urma alfabetuluĭ.

Intrare: z
substantiv neutru (N24--) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular z z-ul
plural z-uri z-urile
genitiv-dativ singular z z-ului
plural z-uri z-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: zeta
zeta gen neclar
invariabil (I1)
substantiv neutru (N24--) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular z z-ul
plural z-uri z-urile
genitiv-dativ singular z z-ului
plural z-uri z-urilor
vocativ singular
plural

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

Z, z, s. m. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră). [Pr.: ze, zî.Pl. și: (1, n) z-uri]

Z s. m. invar. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră (4)). [Pr.: ze]

Z s. m. invar. A douăzeci și șaptea literă a alfabetului, numită «ze» și sunetul corespunzător; este o consoană siflantă dentală sonoră.

Z s. m. invar. A douăzeci și șaptea[1] literă a alfabetului, numită „ze”, și sunetul corespunzător.

[1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). - gall

z2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. z

z1 (literă) [cit. ze / zet / zî] s. m. / s. n., pl. z / z-uri

Z, z s. m. invar. [cit. ze; în formule și expresii și zet]

Z, z s. m. invar. [cit. ze; în formule și expresii și zet]

ZÉTA, zeta, s. m. A șasea literă a alfabetului grec corespunzând sunetului z. – Din fr. zèta.

zéta (literă grecească) s. m., pl. zéta; ζ, Ζ

ZÉTA s.f. A șasea literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului z. (din fr. zêta)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Z s. m. invar. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă, dentală, sonoră). 2. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor întregi.