8 definiții pentru votum


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÓTUM s. n. 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum.

VÓTUM s. n. (Livr.) 1. Promisiune făcută zeilor. ◊ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremenie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum.

VÓTUM s. n. (Latinism rar) Vot. Păgînii umblau roată, roată pe lîngă casele creștinilor, cerîndu-le votumul [pentru alegerea împăratului lor]. MARIAN, INS. 498.

VÓTUM s.n. (Liv.) 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. [< lat. votum].

VÓTUM s. n. 1. promisiune făcută zeilor. ◊ rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. dorință, voie. (< lat. votum)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vótum (ofrandă, dorință) s. n.

vótum (ofrandă, dorință) s. n.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

vótum s. n. (Livr.) Promisiune făcută zeilor. ♦ (La ortodocși; în forma vot) Promisiune făcută lui Dumnezeu prin care creștinul se obligă de bunăvoie la anumite sacrificii sau la fapte bune ca semn al căinței, al mulțumirii sau al dăruirii sale lui Dumnezeu. ◊ Vot monahal = cele trei promisiuni pe care monahul le face lui Dumnezeu la întrarea în m-re: sărăcia, castitatea și ascultarea. – - Cuv. lat.

Intrare: votum
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • votum
  • votumul
  • votumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • votum
  • votumului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

votum

etimologie: