voinicit sn [At: DM / Pl: ? / E: voinici] (Pop) Haiducie (9).

voinicit s.n. (pop.) Haiducie. • /v. voinici.

voinicesc, ~ească [At: DOSOFTEI, V. S. martie 27^r/10 / Pl: ~ești / E: voinic + -esc] 1 a (Înv) Milităresc (1). 2 a Care aparține voinicilor (4). 3 a Caracteristic voinicilor (4). 4 a Privitor la voinici (4). 5 a (Pex) Eroic (3). 6 a (Pex) Legendar. 7 a (Îs) Luptă ~ Luptă corp la corp, fără arme (numai cu ajutorul brațelor) Si: trântă. 8 a Privitor la haiduci (7), la viața, la faptele lor. 9 a (Îs) Poveste ~ească Baladă (1). 10 a De voinic (8). 11 a Caracteristic bărbaților. 12 a (De sex sau de tip) bărbătesc. 13 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește forță, vigoare. 14 sfsa (Reg) Fel de a înota care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 15 sfsa Dans popular cu mișcări vioaie și salturi, însoțit de strigături la comandă, care este jucat de patru sau opt flăcăi, așezați în linie dreaptă, cu mâinile pe umeri. 16 sfsa Melodie după care se execută voiniceasca (15).

voinici [At: CORESI, EV. 228 / Pzi: ~icesc / E: voinic] 1-2 vir (Înv) A sluji în oaste. 2 vir (Înv) A (se) război. 3 vi (Pop) A săvârși fapte vitejești. 4 (Pop) A haiduci (1). 5 vr (Fam) A face pe voinicul (4) Si: a se grozăvi (2), a se lăuda.

voinici vb. IV. 1 intr. (pop.) A săvîrși fapte de vitejie. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rînduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile Măriei sale (SADOV.). ♦ A haiduci. Apoi, mări, cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea (ALECS.). 2 refl. (fam., iron.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. Ce te tot voinicești? 3 intr. (înv.) A fi ostaș; a (se) lupta. Voinicesc... ca sloboziți să fim și neturburați și fără voroavă să lăcuim (COR.). • prez.ind. -esc. /voinic + -i.

VOINICI, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. A face isprăvi mari, a săvîrși fapte vitejești. Armele mele cu care am voinicit să le puneți într-o pereche de desagi pe cal. SBIERA, P. 32. ♦ A haiduci. Cu ticăloșiile acestea n-ai s-ajungi tu bine măi băiete. – Apoi, cucoane, eu voinicind am să mor. SADOVEANU, O. VII 249. Eu creștin n-am omorît Cît în țeară-am voinicit. ALECSANDRI, P. P. 89. 2. (Învechit și arhaizant) A fi ostaș; a se oști, a se război. După ce am voinicit pe socoteala mea, după rînduiala pe care o avem noi cazacii, am venit sub steagurile măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 589.

A VOINICI ~esc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic

A SE VOINICI mă ~esc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic

voinicì v. a face vitejii: cât în țară au voinicit POP.

2) voĭnicésc v. intr. (d. voĭnic). Trăĭesc ca voĭnic, fac voĭniciĭ: mult timp a voinicit. V. refl. Mă arăt voĭnic, mă vitejesc: nu te voĭnici degeaba!

voinicit (pop.) s. n.

voinicit (pop.) s. n.

voinicit s. n.

voinici (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, 3 sg. voinicește, imperf. 1 voiniceam; conj. prez. 1 sg. să voinicesc, 3 să voinicească

voinici (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, imperf. 3 sg. voinicea; conj. prez. 3 să voinicească

voinici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicesc, imperf. 3 sg. voinicea; conj. prez. 3 sg. și pl. voinicească

VOINICI vb. v. bate, haiduci, lupta, război.

voinici vb. v. BATE. HAIDUCI. LUPTA. RĂZBOI.