2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.

vlăguitor, ~oare [At: ARDELEANU, D. 198 / P: ~gu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: vlăgui + -itor] 1 a Care epuizeză de puteri Si: extenuant, istovitor. 2 sm Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie.

VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.

VLĂGUITÓR1, vlăguitori, s. m. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. Răsuflările grele ale vlăguitorilor udați de nădușeala muncii. ARDELEANU, D. 198.

VLĂGUITÓR2, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj. Care vlăguiește; istovitor. Neomenoasa și vlăguitoarea muncă a boierescului. ȘEZ. V 79.

VLĂGUITÓR2 ~i m. Persoană specializată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. /a vlăgui + suf. ~tor

VLĂGUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vlăguiește; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă ~oare. /a vlăgui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vlăguitór (-gu-i-) adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vlăguitoáre

vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. și pl. vlăguitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, istovitor, obositor, trudnic.

vlăguitor adj. v. EPUIZANT. EXTENUANT. ISTOVITOR. OBOSITOR. TRUDNIC.

Intrare: vlăguitor (adj.)
vlăguitor1 (adj.) adjectiv
  • silabație: vlă-gu-i-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăguitor
  • vlăguitorul
  • vlăguitoru‑
  • vlăguitoare
  • vlăguitoarea
plural
  • vlăguitori
  • vlăguitorii
  • vlăguitoare
  • vlăguitoarele
genitiv-dativ singular
  • vlăguitor
  • vlăguitorului
  • vlăguitoare
  • vlăguitoarei
plural
  • vlăguitori
  • vlăguitorilor
  • vlăguitoare
  • vlăguitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vlăguitor (s.m.)
  • silabație: vlă-gu-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlăguitor
  • vlăguitorul
  • vlăguitoru‑
plural
  • vlăguitori
  • vlăguitorii
genitiv-dativ singular
  • vlăguitor
  • vlăguitorului
plural
  • vlăguitori
  • vlăguitorilor
vocativ singular
  • vlăguitorule
plural
  • vlăguitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vlăguitor (adj.)

etimologie:

  • Vlăgui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 NODEX

vlăguitor (persoană) vlăguitoare

  • 1. Persoană specializată în lucrări de prelucrare a pieilor într-o tăbăcărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Răsuflările grele ale vlăguitorilor udați de nădușeala muncii. ARDELEANU, D. 198.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vlăgui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX