viscer sn vz viscere

viscer n. Anat. organ înzestrat cu proprietăți și funcțiuni proprii, așezat într’una din cele trei mari cavități ale corpului (abdomen, torace, craniu): creierii, inima și plămânii sunt viscere.

VISCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și la animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

vicere snp vz viscere

visceră sf vz viscere

viscere snp [At: DRĂGHICI, D. 31/17 / A și: ~cere / V: (înv) vic~ snp, viscer sn, visceră sf / E: lat viscera (pll viscus, -eris), fr viscère(s)] 1 Organele care se află în cavitățile mari ale corpului, la om și la animale Si: măruntaie, (liv) viscerație (1), (pop) mărunțiș, (reg) mărunțel. 2 (Prc) Organele interne aflate în cavitatea abdominală Si: măruntaie, (liv) viscerație (2), (pop) mărunțiș, (reg) mărunțel. 3 (Fig) Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al sentimentelor, al conștiinței etc. Si: măruntaie, (liv) viscerație (3).

VISCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

VISCERE s. n. pl. Fiecare din organele care se află în interiorul marilor cavități ale corpului (în special în interiorul cavității abdominale) Ia oameni și la animale; măruntaie. Medicamentele digitalice provoacă o vasoconstricție în toate viscerele. DANIELOPOLU, F. N. II 37.

VISCERE s.n.pl. Totalitatea organelor care se găsesc în cavitățile toracică și abdominală ale corpului; măruntaie. // (În forma viscero-) Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „viscere”. [Cf. fr. viscère, lat. viscera].

VISCERO- v. viscere [în DN].

VISCERE s. n. pl. totalitatea organelor care se găsesc în cavitatea toracică și abdominală a corpului; măruntaie. (< fr. viscères)

VISCER(O)- elem. „viscere”. (< fr. viscer/o/-, cf. lat. viscera)

VISCERE n. pl. anat. Totalitate a organelor care se află în cavitățile craniană, toracică și, mai ales, abdominală. /<fr. viscère

*víscere n. pl. (lat. viscus, pl. viscera). Anat. Rar. Măruntaĭe.

!viscer (med.) s. n., (mai frecv.) pl. viscere

viscere s. n. pl.

viscere s. n. pl.

viscere (pr. sce)

viscere pl.

VISCERE s. pl. (ANAT.) măruntaie (pl.).

VISCER-, v. VISCERO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere a viscerelor.

VISCERO- „viscere, organe interne”. ◊ L. viscera „măruntaie” > fr. viscero-, it. id., engl. id. > rom. viscero-. □ ~graf (v. -graf), s. n., instrument pentru înregistrarea activității unor viscere; ~grafie (v. -grafie), s. f., înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor tubului digestiv; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare patologică a viscerelor; ~trop (v. -trop), adj., (despre medicamente, virusuri etc.) care se fixează în mod electiv pe viscere.