13 definiții pentru vingalac vingălac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. Într-ascuns căutai să-ți deprinzi mîna cu vingalacul. PAS, Z. I 284. Știam că tot așa mare meșter e tipograful nostru... precum este și meșter spre a zețui pe vingalac. ODOBESCU, S. III 313. – Variantă: vingălác s. n.

VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].

VINGALÁC s. b. instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)

VINGALÁC ~ce n. poligr. Piesă metalică în care zețarul așază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit; culegar. /<germ. Winkelhaken

VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.

VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.

VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.

vingălac n. unealtă tipografică pe care zețarul așează literele. [Nemț. WINKELHAKEN].

vingălác n., pl. e (germ. winkelhaken). Trans. Aparatu pe care culegătoru îl ține c’o mînă și așează cu cea-laltă literele culese. V. șif.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalác s. n., pl. vingaláce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VINGALAC s. (TIPOGR.) culegar, culegău, (rar) colțar, compozitor.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vingalác (-ce), s. n. – Culegător la tipografie. – Var. vingălac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.

Intrare: vingalac
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vingalac
  • vingalacul
  • vingalacu‑
plural
  • vingalace
  • vingalacele
genitiv-dativ singular
  • vingalac
  • vingalacului
plural
  • vingalace
  • vingalacelor
vocativ singular
plural
vingălac substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vingălac
  • vingălacul
  • vingălacu‑
plural
  • vingălace
  • vingălacele
genitiv-dativ singular
  • vingălac
  • vingălacului
plural
  • vingălace
  • vingălacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vingalac vingălac

  • 1. tipografie Instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: culegar 2 exemple
    exemple
    • Într-ascuns căutai să-ți deprinzi mîna cu vingalacul. PAS, Z. I 284.
      surse: DLRLC
    • Știam că tot așa mare meșter e tipograful nostru... precum este și meșter spre a zețui pe vingalac. ODOBESCU, S. III 313.
      surse: DLRLC

etimologie: