VINEȚIE s. f. (Popular, adesea determinat prin «cerului») Albastru. Deasupra... se înalță tot mai ridicate niște cleanțuri pînă în vineția cerului. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 176. A sări de pe frunza teiului în vineția cerului. POP.

VINEȚIU, -IE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

vânăție sf vz vinețiu

venețiu a vz vinețiu

vinețiu, ~ie [At: KLEIN, D. 456 / V: (înv) ven~ a, (reg) vânăție sf / Pl: ~ii / E: vânăt + -iu] 1 a De o culoare care se apropie de vânăt (1). 2 a Care bate în vânăt. 3 a Care are reflexe vinete. 4 a Care este vânăt-deschis. 5-6 sfa, a (Mol; șîs poamă ~ie) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vânătă, bun producător de vin. 7 a (D. ochi) Care are irisul de culoare vineție (1). 8 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 9 a (D. ochi) Care are cearcăne (9). 10 a (D. lumină, cer, flăcări etc.) Care este de un albastru stins, cu reflexe violete sau roșietice. 11 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 12 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care provoacă tristețe prin aspectul posomorât, întunecat. 13 a (Pex; d. elemente ale naturii, peisaje etc.) Deprimant. 14 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Vânăt (24). 15 a (D. oameni) Vânăt (25). 16 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu-deschis (bătând în albastru). 17 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana, respectiv penele de culoare cenușie-deschis (bătând în albastru). 18 smf Cal sau iapă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 19 sf (Pop) Albastrul cerului. 20 sf (Pop; pex) Atmosferă (1). 21 sn Culoare vineție (1).

vinețiu, -ie adj., s.f., s.n. 1 adj. Care bate în vînăt, care are reflexe vinete. Marea vineție (TUD.). 2 s.f. (pop.) Albastrul cerului; ext. văzduh. Deasupra mea, sus în vineție, aerul tremura (LĂNCR.). 3 s.n. Culoare albăstruie; vînăt. • pl. -ii. /vînăt + -iu.

VINEȚIU, -IE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu reflexe vinete. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

VINEȚIU, -IE, vineții, adj. Care bate în vînăt, cu reflexe vinete. Sus, printr-o spărtură, se vedea un capăt de cer vinețiu. GALAN, B. I 75. Casele și arborii, și ei acoperiți de zăpadă, se căptușeau cu umbre vineții. CAMIL PETRESCU, O. I 211. Peste figura albă... cădea zăbranicul negru; părea o statuă de marmură vineție. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (Substantivat, m.) Culoare vînătă; vînăt¹. Vinețiul pămîntului. CAMILAR, N. II 328.

VINEȚIU ~e (~i) Care are culoarea apropiată de cea vânătă; care bate în vânăt; cu nuanță vânătă. /vânăt + suf. ~iu

vinețiu adj. m., f. vineție; pl. m. și f. vineții

vinețiu adj. m., f. vineție; pl. m. și f. vineții

vinețiu adj. m., f. vineție; pl. m. și f. vineții

VINEȚIE s. v. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate.

vineție s. v. ALBASTRU. ALBĂSTRIME. AZUR. CLARITATE. LIMPEZIME. SENIN. SENINĂTATE.

VINEȚIU adj. (prin Transilv.) sedereș. (De culoare ~.)

VINEȚIU adj. (prin Transilv.) sedereș. (De culoare ~.)