2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În Evul Mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

VÍLĂ, vile, s. f. Casă înconjurată de grădină, construită de obicei într-un stil particular, în afară de centrul orașului, la țară sau în stațiuni balneo-climaterice. Crama, Coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264. Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168. Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.

VÍLĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [< fr. villa, it., lat. villa].

VÍLĂ s. f. 1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu. 2. casă elegantă înconjurată de grădină. (< fr., it., lat. villa)

VÍLĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /<fr., lat. villa

vilă f. casă elegantă la țară sau prin împrejurimile unui oraș.

*vílă f., pl. e (lat. villa, casă la țară). Casă elegantă nu prea mare la țară orĭ într’o stațiune balneară saŭ climatică orĭ și în oraș.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism rar) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar, josnic, abject. Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105. Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.

VIL, -Ă adj. (Liv.) Ordinar; josnic, abject. [< fr. vil, lat. vilis].

bloc-vílă s. n. Bloc mic, cu aspect de vilă ◊ „În timpul verii [...] s-au înălțat mai multe blocuri-vilă [...]” Sc. 8 XI 74 p. 4 (din bloc + vilă; v. Coman Lupu în CL 1/83 p. 53)

VIL ~ă (~i, ~e) rar livr. Care vădește lipsă de demnitate și de loialitate; în stare să inspire dispreț; josnic. /<fr. vil, lat. vilis

vil a. abject, josnic: cu ochiul vil și vicleim EM.

*vil, -ă adj. (lat. vilis). Josnic, ordinar. Adv. În mod vil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vil adj. m., pl. vili; f. sg. vílă, pl. víle

arată toate definițiile

Intrare: vilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vi
  • vila
plural
  • vile
  • vilele
genitiv-dativ singular
  • vile
  • vilei
plural
  • vile
  • vilelor
vocativ singular
plural
Intrare: vil
vil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vil
  • vilul
  • vilu‑
  • vi
  • vila
plural
  • vili
  • vilii
  • vile
  • vilele
genitiv-dativ singular
  • vil
  • vilului
  • vile
  • vilei
plural
  • vili
  • vililor
  • vile
  • vilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vilă

  • 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Crama, coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264.
    • Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168.
    • Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.
  • 3. în Evul Mediu Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

vil

  • 1. învechit De proastă calitate, demn de disprețuit.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: abject josnic ordinar 2 exemple
    exemple
    • Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105.
      surse: DLRLC
    • Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie: