Vidra f. 1. gârlițâ și sat în jud. Putna, în plaiul Vrancei; 2. sat în jud. Ilfov, stațiune de cale ferată.

VIDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

vidără² sf vz vidră

vidră¹ sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 68 / V: (reg) ~dără / Pl: ~re / E: vsl видра (<выдра)] 1 Mamifer carnivor semiacvatic din familia mustelidelor, cu corpul acoperit cu blană deasă, de culoare castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță, care trăiește pe malurile împădurite ale râurilor, hrănindu-se mai ales cu pește Si: lutră, (reg) dihor-de-apă (Lutra vulgaris). 2 (Fig; pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin pp „de”) Persoană isteață. 3 (Fig) Persoană perfidă. 4 Blană de vidră (1) prelucrată Si: lutru. 5 (Mtp) Ființă fantastică înzestrată cu însușiri supranaturale despre care se crede că trăiește în apele râurilor și ale lacurilor și care poate pricinui pescarilor necazuri sau îi poate ajuta Si: iudă. 6 (Zlg; înv; îc) ~-de-apă Castor (Castor canadensis). 7 (Bot; Trs) Plantă acvatică nedefinită mai îndeaproape. 8 (Reg) Instrument muzical nedefinit mai îndeaproape. 9 (Mol) Fiecare dintre bucățile de plută² prinse de partea superioară a sacului cu scopul ca acesta să stea bine umflat în apă.

vidră s.f. 1 (zool.) Mamifer carnivor, semiacvatic, cu blana deasă, castanie-roșcată, cu membrane interdigitale bine dezvoltate (Lutra lutra); lutru. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. 2 (în credințele pop.) Ființă fantastică, înzestrată cu însușiri supranaturale, care trăiește în apele rîurilor și ale lacurilor și care poate pricinui pescarilor necazuri sau îi poate ajuta; iudă. 3 (zool.; și vidră de apă) Castor (Castor canadensis). • pl. -e. /<sl. veche вндра < вꙑдра

VIDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., scr. vidra.

VIDRĂ, vidre, s. f. 1. Mamifer carnivor de mărimea unei vulpi, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; își face vizuini pe malul apelor, hrănindu-se cu pești (Lutra vulgaris). Părintele egumen ne arată cum se uită și cum rîde vidra din fundul rîmnicului. SADOVEANU, O. VII 187. Vidrele colțate de pe malul bălților. ODOBESCU, S. III 185. 2. Blana prelucrată a vidrei (1); lutru. Purta căciulă țuguiată de astrahan și blană cu guler de vidră. SADOVEANU, B. 130. 3. (În basme) Monstru fabulos, hidră. Alt trecut peste nenumărate țări și mări și prin codri... în cari fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fărmăcători, vidre cîte cu douăzeci și patru de capete. CREANGĂ, P. 94. ♦ (În credința pescarilor de pe malul Dunării) Duh care locuiește în fundul apei. Cam înspre soare răsare Vedea pe vidra a mare, Din picioare scăpărînd Din gură văpăi lăsînd. PAMFILE, M. R. I 292. Cam la fundul matiței Găsi pe puiul vidrei. TEODORESCU, P. P. 95.

VIDRĂ ~e f. 1) Mamifer carnivor care trăiește pe malul apelor, având corpul acoperit cu o blană deasă de culoare cafenie-roșcată; lutră. 2) Blană prelucrată a acestui animal. [Sil. vi-dră] /<sl. vydra

vidră f. numele popular al lutrei: vidre cu câte 20 de capete CR. [Slav. VYDRA].

Vidre f. pl. comună în Munții Apuseni, nume colectiv al satelor între Câmpeni și muntele Găina, cu vr’o 6000 loc. Locul natal al lui Avram lancu.

vídră f., pl. e (vsl. vydra, d. ngr. ῾ýdra, idră; sîrb. bg. rut. vidra; ung. vidra; germ. otter). Un fel de jder ceva maĭ mare de cît pisica, trăitor pe malu apelor, unde înotînd perfect, prinde pește (lutra). Blana luĭ e catifelată și foarte scumpă. – La Cr. vidre cu 24 de capete. Decĭ „idre”.

vidră (desp. vi-dră) s. f., g.-d. art. vidrei; pl. vidre

vidră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vidrei; pl. vidre

vidră s. f. (sil. -dră), g.-d. art. vidrei; pl. vidre

vidră (-re), s. f. – Nutrie (Lutra vulgaris). – Mr., megl. vidră. Sl. vydra (Cihac, II, 455; Meyer, Neugr. St., II, 20; Conev, 56; Rosetti, III, 49), cf. bg., sb., cr., mag. vidra, ceh., rus. vydra, pol. wydra, ngr. βύδρα.

VIDRA subst. 1. – f., în lit. pop. „Vidru cu Vidra” (Tit Bud p. 11); Vidră, Șt. și C-tin (Tec I, II; Bîr I). 2. Vidran (Vr C 61), originar din Vidra Vrancei. 3. Vidroiu fam. (Găești). 4. Vidruț b., mold., 1645 (RI VI 87). 5. Vidrașco (Tec II; Arh). 6. Ghidrașco (Sur V). 7. Hidruța f. (17 A III 106).

VIDRĂ s. 1. (ZOOL.; Lutra lutra sau Lutra vulgaris) lutră, (reg.) dihor de apă. 2. v. lutru.

VIDRĂ s. 1. (ZOOL.; Lutra lutra) lutră, (reg.) dihor de apă. 2. lutru. (Căciulă de ~.)