vestală [At: CĂLĂTORIE, I, 177^v/7 / V: (îvr) ~lie sf / Pl: ~le / E: (1) fr vestale, lat vestalis, -e, it vestale] 1 sf (În antichitatea romană) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta și pentru care castitatea era o condiție obligatorie Si: (îvr) vestalină. 2 a (Înv; îs) Vergură (sau virgină, fecioară) ~ Vestală (1). 3 a (Îvr) Care aparține vestalelor (1). 4 a (Îvr) Privitor la vestale (1). 5 a (Îvr) Specific vestalelor (1). 6 sf (Fig; rar) Persoană de sex feminin de o virtute exemplară.

vestală s.f. 1 (în antic, romană) Preoteasă care într eținea focul sacru în templul zeiței Vesta și pentru care castitatea era o condiție obligatorie. La greci ai fi fost muză, iar la romani, vestală (D. ZAMF.). ◊ Compar. Acest seminarist cast ca o vestală (ION.-R.). ◊ Fig. Cele din urmă vestale ale principiilor ermetice (E. LOV.). 2 Ext. Fig. Femeie sau fată virtuoasă, castă. Ea nu e o vestală, are amanți care o întrețin (CĂL.). • pl. -e. /<fr. vestale, it. vestale, lat. vestalis, -e; cf. nm. pr. Vesta, zeiță a căminului casnic în mitologia romană, protectoare a focului sacru.

VESTALĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta. Se înșiră pe dinaintea mea... Roma veche întreagă, Pontifici, apoi și vestale. MACEDONSKI, O. I 14. Credeam că mă aflu în timpurile antice și că văd două vestale. BOLINTINEANU, O. 354. ♦ (Azi livresc) Femeie virtuoasă.

VESTALĂ s.f. 1. (Ant.) Preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. 2. (Fig.) Femeie castă. [< lat. vestalis, cf. fr. vestale].

VESTALĂ s. f. (la romani) preoteasă a zeiței Vesta, care întreținea focul sacru în templul acesteia. ◊ femeie virtuoasă. (< fr. vestale, lat. vestalis)

VESTALĂ ~e f. 1) (la romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta. 2) fig. livr. Femeie virtuoasă. /<fr. vestala, lat. vestalis, it. vestale

vestală f. 1. preoteasa Vestei, însărcinată cu întreținerea focului sacru; 2. fig. femeie de o virtute perfectă, fată de o castitate exemplară.

*vestálă f., pl. e (lat. vestalis). La vechiĭ Romanĭ, preuteasă a Vesteĭ, zeița foculuĭ. (Vestalele eraŭ șase și întrețineaŭ focu sacru, care se înoĭa la 1 Martie în fie-care an. Dacă se stingea, pontificele bicĭuĭa vestala vinovată).

vestalie sf vz vestală

vestală s. f., g.-d. art. vestalei; pl. vestale

vestală s. f., g.-d. art. vestalei; pl. vestale

vestală s. f., g.-d. art. vestalei; pl. vestale