14 definiții pentru verif


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VERÍF s. n. (în loc. adj. și adv.; în legătură cu felul de a așeza, a îndoi sau a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. – Din bg. verev.

verif sn [At: CONV. LIT. XLV, 938 / V: (reg) ~ref, ~iu, ~reu / E: bg верев cf tc verev] 1-2 (În legătură cu felul de a așeza, a îndoi, a croi o stofă, o mătase etc.; îljv) În ~ (Așezat) în diagonală.

verif s.n. Loc.adj., adv. (în legătură cu felul de a așeza, de a îndoi sau de a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. • și (reg.) veref s.n. /<bg. верев.

VERÍF s. n. (În loc. adj. și adv.; în legătură cu felul de a așeza, a îndoi sau a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. – Din bg. verev.

VERÍF s. n. (Numai în loc. adv., în legătură cu felul de a așeza, a îndoi, a croi o stofă) În verif = în diagonală, pieziș.

VERÍF s.n. În verif = pieziș, în diagonală față de firele unei țesături. [< engl. verify].

veréf n., pl. urĭ (bg. na verev, sîrb. na hero, id.). Munt. În veref, diagonal, din colț în colț (la croit). – În Mold. și Munt. est și -if, în Arg. -éŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

veríf s. n. – Curmeziș, oblicitate. – Var. veref. Bg. na verevŭ (Scriban).

Intrare: verif
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • verif
  • veriful
  • verifu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • verif
  • verifului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

verif

etimologie: