opțiuni
  • info

2 intrări

19 definiții

din care

Explicative DEX

verice anh, pnh [At: (a. 1824) ANTIM, O. 28 / V: verce pnh / E: veri1 + ce] 1-2 (Înv) Orice1.

verice pron.nehot. (înv.) Orice • și verce pron.nehot. /veri + ce.

VERICE pron. nehot. (Învechit și arhaizant) Orice. Nu verice afirmațiune a unui contemporan este un adevăr istoric. CAMIL PETRESCU, O. II 416. Ne-am luat sarcina de a veghea... și vesti pre toți de verice pericol ne-ar amenința. ODOBESCU, S. III 361. Pronunțat cu «i» consonantic (ca și în cuvîntul «orice»).

VERIC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.

VERIC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.

vărinc sm vz veric

verce pnh vz verice

veric sm [At: GORJAN, H. I, 105/19 / V: (reg) vărinc / Pl: ~ici / E: văr + -ic] 1-2 (Reg; șhp; dov) Văr (1-2). 3 (Pfm; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 (Pfm; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului.

vărinc s.m. v. veric.

verce pron.nehot. v. verice.

veric s.m. (pop.; fam.; ca termen de adresare) Dim. al lui văr. ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri pentru a exprima, exclamativ, uimire, mirare, admirație etc. • pl. -ci. și (reg.) vărinc s.m. /văr + -ic.

VERIC, verici, s. m. (Mai ales la vocativ) Diminutiv al lui văr. Eu sînt de părere, vericilor... să o luăm mai bine din loc, care pe unde poate. PAS, L. I 18. Crezi tu, măi vericule, că nu m-a usturat la ficați? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 243. Se întoarse, cînd ce să vezi? Unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie. ISPIRESCU, L. 138.

veríc, -ă s. (dim. d. văr). Vest. Epitet prietenos cuĭ-va.

Ortografice DOOM

veric (pop., fam.) s. m., pl. verici

veric (pop., fam.) s. m., pl. verici

veric s. m., pl. verici

Sinonime

VERICE pron. v. ce, orice, orișice.

verice pron. v. CE. ORICE. ORIȘICE.

VERIC s. v. văr, verișor.

veric s. v. VĂR. VERIȘOR.

Intrare: verice
invariabil (I1)
  • verice
verce
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: veric
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veric
  • vericul
  • vericu‑
plural
  • verici
  • vericii
genitiv-dativ singular
  • veric
  • vericului
plural
  • verici
  • vericilor
vocativ singular
  • vericule
  • verice
plural
  • vericilor
vărinc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vericepronume nehotărât

  • 1. învechit arhaizant Ce, orice, orișice. DLRLC
    sinonime: ce orice orișice
    • format_quote Nu verice afirmațiune a unui contemporan este un adevăr istoric. CAMIL PETRESCU, O. II 416. DLRLC
    • format_quote Ne-am luat sarcina de a veghea... și vesti pre toți de verice pericol ne-ar amenința. ODOBESCU, S. III 361. DLRLC
  • comentariu Pronunțat cu «i» consonantic (ca și în cuvântul «orice»). DLRLC

veric, vericisubstantiv masculin

  • 1. popular familiar (Ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: verișor
    • format_quote Eu sînt de părere, vericilor... să o luăm mai bine din loc, care pe unde poate. PAS, L. I 18. DLRLC
    • format_quote Crezi tu, măi vericule, că nu m-a usturat la ficați? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 243. DLRLC
    • format_quote Se întoarse, cînd ce să vezi? Unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie. ISPIRESCU, L. 138. DLRLC
etimologie:
  • Văr + -ic. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.