vergurele sfp [At: MAIOR, T. 100/18 / E: verguri (pll înv vergură) + -ele] 1-2 (Îvr; șhp) Fecioare (1) (frumoase).

vărgură sf vz vergură

vergur, ~ă [At: COD. VOR.² 13^v/13 / V: vărgură sf, a / Pl: ~i, ~e / E: ml *virgula (diminutiv al lui virgo)] 1 sf (Îvr) Fecioară (1). 2 sf (Pe lângă substantive ca „Maria”, „Sfânta” etc.) Maica Domnului. 3 sf (Bot; îc) ~-învelită Păianjen (Nigella damascena). 4 a (Îrg; d. fete) Virgină (4). 5-7 a (Înv; d. terenuri, păduri etc.) Virgin (9-11).

vărgură s.f. adj. v. vergură.

vergur, -ă s.f., adj. (înv., reg.) 1 s.f. Fecioară. ♦ (bis.; pe lîngă subst. ca „Maria”, „Sfînta” etc.) Maica Domnului, Fecioara Maria. 2 adj. Virgin. ◊ (bis.; cu val. de calificativ dat Maicii Domnului, Fecioara Maria) Rugăciunile Maicei cei pururea Vergure (ȘINC.). ◊ Ext. Trupul ei curat, vergur, se cutremură (AGÂR.). ◊ Fig. Simțeam că inima mea vergură era deja în fierbere (PER.). 3 adj. (despre terenuri, păduri etc.) Care este neexploatat, neexplorat. • pl. -i, -e. și vărgură s.f., adj. /lat. *virgŭla, dim. lui virgo, -inis.

VERGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Învechit) Virgin, pur, neprihănit. Nimenea nu poate să se laude că are inimă curată și vergură. La TDRG.

VERGURĂ, vergure, s. f. (Învechit) Fecioară. De mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină. ALECSANDRI, T. 1009.

VERGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Înv.) Virgin; neprihănit. – Din vergură.

VERGURĂ, vergure, s. f. (Înv.) Fecioară. – Lat. *virgula (= virgo, -inis).

VERGURĂ ~e f. înv. Fată castă; fecioară. /<lat. virgula

vergur a. fig. neatins: 1. nelucrat: pământ vergur; 2. netăiat: pădure vergură. [Tras din vergură].

vergură f. 1. fecioară: o cunună de vergură BOL.; 2. Bot. vergură învălită, chimion negru. [Lat. *VIRGULA = VIRGO].

vărgură, V. vergură.

vérgură și vă- f., pl. ĭ (lat. *vĭrgula, îld. virgo, virginis; it. vergine, pv. verge[ne], fr. vièrge, cat. verge, sp. virgen, pv. virgem). Vechĭ. Virgină. Adj. Vérgur, -ă, virginal.

VERGUR adj. v. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal.

VERGURĂ s. v. fată, fecioară, virgină.

vergur adj. v. CANDID. CAST. FECIORELNIC. FECIORESC. INOCENT. NEPRIHĂNIT. NEVINOVAT. PUDIC. VIRGIN. VIRGINAL.

vergură s. v. FATĂ. FECIOARĂ. VIRGINĂ.

vergură (-re), s. f. – Virgină. – Mr. virghiră. Lat. virgo, virgĭnis (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Pușcariu propune să se pornească de la un lat. *virgŭla și Capidan, Raporturile, 553, explică mr. prin alb. virgir. Tiktin se gîndește la un paralelism cu țărm(uri), care nu pare posibil, căci în acest caz nu s-ar aplica o terminație n. -uri. Înv., este dubletul lui virgin, adj. neol., de la același cuvînt lat. Der. virginal, adj., din fr. virginal; virginitate, s. f., din fr. virginité.

vergur, vergură, adj. (înv.) neatins, netăiat; virgin.

vergură, vergure, s.f. – Virgină, neprihănită: „Că îngerii s-au mirat, / Cum o vergură lumească / Va pă Dumnezeu să-l nască” (Papahagi, 1925: 336). – Lat. *virgula (= virgo, virginis) „fată, nimfă, vestală” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).

vergură, -e, s.f. – Virgină, neprihănită. – Lat. virgo, virginis (DER).