3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vergurele sfp [At: MAIOR, T. 100/18 / E: verguri (pll înv vergură) + -ele] 1-2 (Îvr; șhp) Fecioare (1) (frumoase).

vergur, ~ă [At: COD. VOR.2 13v/13 / V: vărgură sf, a / Pl: ~i, ~e / E: ml *virgula (diminutiv al lui virgo)] 1 sf (Îvr) Fecioară (1). 2 sf (Pe lângă substantive ca „Maria”, „Sfânta” etc.) Maica Domnului. 3 sf (Bot; îc) ~-învelită Păianjen (Nigella damascena). 4 a (Îrg; d. fete) Virgină (4). 5-7 a (Înv; d. terenuri, păduri etc.) Virgin (9-11).

vărgură s.f. adj. v. vergură.

VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Învechit) Virgin, pur, neprihănit. Nimenea nu poate să se laude că are inimă curată și vergură. La TDRG.

VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Învechit) Fecioară. De mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină. ALECSANDRI, T. 1009.

VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Înv.) Virgin; neprihănit. – Din vergură.

VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Înv.) Fecioară. – Lat. *virgula (= virgo, -inis).

VERGÚRĂ ~e f. înv. Fată castă; fecioară. /<lat. virgula

vergur a. fig. neatins: 1. nelucrat: pământ vergur; 2. netăiat: pădure vergură. [Tras din vergură].

vergură f. 1. fecioară: o cunună de vergură BOL.; 2. Bot. vergură învălită, chimion negru. [Lat. *VIRGULA = VIRGO].

vérgură și vă- f., pl. ĭ (lat. *vĭrgula, îld. virgo, virginis; it. vergine, pv. verge[ne], fr. vièrge, cat. verge, sp. virgen, pv. virgem). Vechĭ. Virgină. Adj. Vérgur, -ă, virginal.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÉRGUR adj. v. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal.

VÉRGURĂ s. v. fată, fecioară, virgină.

vergur adj. v. CANDID. CAST. FECIORELNIC. FECIORESC. INOCENT. NEPRIHĂNIT. NEVINOVAT. PUDIC. VIRGIN. VIRGINAL.

vergură s. v. FATĂ. FECIOARĂ. VIRGINĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vérgură (-re), s. f. – Virgină. – Mr. virghiră. Lat. virgo, virgĭnis (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Pușcariu propune să se pornească de la un lat. *virgŭla și Capidan, Raporturile, 553, explică mr. prin alb. virgir. Tiktin se gîndește la un paralelism cu țărm(uri), care nu pare posibil, căci în acest caz nu s-ar aplica o terminație n. -uri. Înv., este dubletul lui virgin, adj. neol., de la același cuvînt lat. Der. virginal, adj., din fr. virginal; virginitate, s. f., din fr. virginité.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vérgur, vérgură, adj. (înv.) neatins, netăiat; virgin.

vérgură, vergure, s.f. – Virgină, neprihănită: „Că îngerii s-au mirat, / Cum o vergură lumească / Va pă Dumnezeu să-l nască” (Papahagi, 1925: 336). – Lat. *virgula (= virgo, virginis) „fată, nimfă, vestală” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).

vérgură, -e, s.f. – Virgină, neprihănită. – Lat. virgo, virginis (DER).

Intrare: vergurele
vergurele
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: vergur
vergur adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vergur
  • vergurul
  • verguru‑
  • vergură
  • vergura
plural
  • verguri
  • vergurii
  • vergure
  • vergurele
genitiv-dativ singular
  • vergur
  • vergurului
  • vergure
  • vergurei
plural
  • verguri
  • vergurilor
  • vergure
  • vergurelor
vocativ singular
plural
Intrare: vergură
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vergură
  • vergura
plural
  • vergure
  • vergurele
genitiv-dativ singular
  • vergure
  • vergurei
plural
  • vergure
  • vergurelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vergur

etimologie:

  • vergură
    surse: DLRM

vergură

  • 1. învechit Fată castă.
    surse: DLRLC DLRM NODEX sinonime: fecioară attach_file un exemplu
    exemple
    • De mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină. ALECSANDRI, T. 1009.
      surse: DLRLC

etimologie: