15 definiții pentru verdict

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VERDICT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.

verdict sn [At: MAIORESCU, D. I, 61 / Pl: ~e / E: fr verdict] 1 (În organizarea judecătorească a unor state) Răspuns dat de jurați asupra vinovăției sau nevinovăției unui acuzat, pe baza căruia se pronunță sentința. 2 (Pex) Sentința unei curți cu jurați. 3 (Pgn) Sentință judecătorească. 4 (Pan) Opinie pronunțată de o autoritate legitimă. 5 (Pan) Decizie irevocabilă.

verdict s.n. 1 (jur.; în organizarea judecătorească a unor state) Opinie a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției unui acuzat, pe baza căreia se pronunță sentința. ♦ Ext. Sentință a unei curți de jurați. ♦ Gener. Sentință judecătorească (definitivă). 2 Fig. Decizie, opinie, apreciere definitivă (care nu admite contrazicere). O timiditate îl cuprinde atunci cînd așteaptă verdictul publicului (OPR.). 3 Ext. Judecată, apreciere, hotărîre care are loc în urma unui concurs. După examinarea candidatului, verdictul i-a fost favorabil. • pl. -e. /<fr., engl. verdict; cf. lat. vēre „adevărat”, dictum „spus”.

VERDICT, verdicte, s. n. 1. (În organizarea judecătorească a unor state) Răspuns dat de jurați în legătură cu vinovăția sau nevinovăția unui acuzat și pe baza căruia se pronunță sentința; p. ext. sentința unei curți cu jurați; p. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.

VERDICT, verdicte, s. n. 1. (În vechea organizare judecătorească) Răspuns dat de jurați în legătură cu vinovăția sau nevinovăția unui acuzat; p. ext. sentința unei curți cu jurați. 2. Fig. Părere, hotărîre (care nu admite contrazicere). Morarul poposi atent, așteptînd verdictul unuia mai înțelept decît el. SADOVEANU, M. C. 136. Estetica... dă chiar legi și principii în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. II 35. Ne...deterăm verdictul asupra probelor de traducțiuni din Erodot. ODOBESCU, S. II 493.

VERDICT s.n. 1. Răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. Judecată care are loc în urma unui concurs. 3. Hotărîre, judecată (definitivă). [Pl. -te, -turi. / < fr., engl. verdict, cf. lat. vere – adevărat, dictum – spus].

VERDICT s. n. 1. răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecată care are loc în urma unui concurs. 3. hotărâre, judecată (definitivă). (< fr. verdict)

VERDICT ~e n. 1) jur. Hotărâre a unei instanțe judecătorești asupra vinovăției acuzatului, dată pe baza deliberării juraților. ~ de culpabilitate. ~ de achitare. 2) fig. Hotărâre decisivă a unei autorități care nu admite contraziceri. /<fr. verdict

verdict n. 1. Jur. declarațiunea juriului, rezultatul deliberațiunii sale; 2. fig. opiniune dată într’o materie oarecare.

*verdíct n., pl. e (fr. verdict, d. engl. verdict, care vine d. vfr. veir dit, adevărata zisă, adevărata vorbă, și modificat după lat. dictum, vorbă). Sentența unuĭ juriŭ: verdictu juraților.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VERDICT s. 1. v. sentință. 2. v. apreciere.

VERDICT s. 1. (JUR.) decizie, hotărîre, sentință, (rar) judecată, (înv.) județ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. apreciere, aviz, judecată, opinie, părere. (Așteptăm cu nerăbdare ~ publicului.)

Intrare: verdict
verdict1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • verdict
  • verdictul
  • verdictu‑
plural
  • verdicte
  • verdictele
genitiv-dativ singular
  • verdict
  • verdictului
plural
  • verdicte
  • verdictelor
vocativ singular
plural
verdict2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • verdict
  • verdictul
  • verdictu‑
plural
  • verdicturi
  • verdicturile
genitiv-dativ singular
  • verdict
  • verdictului
plural
  • verdicturi
  • verdicturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

verdict, verdictesubstantiv neutru

  • 1. științe juridice (În statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Verdict de culpabilitate. Verdict de achitare. NODEX
  • 2. Judecată care are loc în urma unui concurs. DN
  • 3. figurat Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Morarul poposi atent, așteptînd verdictul unuia mai înțelept decît el. SADOVEANU, M. C. 136. DLRLC
    • format_quote Estetica... dă chiar legi și principii în virtutea cărora critica poate să pronunțe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. II 35. DLRLC
    • format_quote Ne... deterăm verdictul asupra probelor de traducțiuni din Erodot. ODOBESCU, S. II 493. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.