4 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

velit2 sm [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 23/8 / V: (îvr) ~e ssp / Pl: ~iți / E: (1) fr vélite, lat veles, -itis, (2) fr vélite] 1 (Mpl) Soldat de infanterie ușor echipat și înarmat care, în armata română, avea însărcinarea de a hărțui inamicul. 2 Soldat din armata napoleoniană care aparținea unui corp de vânători de infanterie.

velit1 [At: CANTA, LET. III, 177/9 / Pl: ~iți / E: vel1] (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1 a (D. boieri) Care deținea una dintre dregătoriile cele mai importante. 2 a (D. boieri) De rangul întâi. 3 sm (Rar; pex) Magnat.

velit1 adj. (în Ev. Med., în Țările Rom.) (despre boieri) Care era de rangul întîi în ierarhia boierilor, deținînd una dintre dregătoriile cele mai importante. • pl. -ți. /vel- + -it.

velit2 s.m. 1 (în armata romană) Soldat din infanteria ușoară, care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2 (în Franța) Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. • pl. -ți. /<fr. vélite, it. velite; cf. lat. veles, -itis.

VELÍT, veliți, adj. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

VELÍT, veliți, adj. m. (Învechit, despre boieri) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor, de rangul întîi; mare. Să plătesc eu capitație? Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37. Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225. Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71. ◊ (Substantivat) Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.

VELÍT s.m. (La romani) Soldat din infanteria ușoară care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. ♦ Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. [Cf. fr. vélite, it. velite, lat. veles].

VELÍT s. m. 1. soldat din infanteria ușoară romană, în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2. soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infaterie ușoară. (< fr. vélite, it. velite)

VELÍT ~ți adj. și substantival înv. (despre boieri) Care se afla pe treptele de sus ale ierarhiei rangurilor; de prim rang. /Din vel

velit a. 1. mare, de primul rang: eu, boier velit, să plătesc capitație! AL.; 2. fruntaș: niște veliți Poloni din avangardă BĂLC. [Formă grecizată din vel].

velít adj. m. și s. (d. vel- cu sufix grecesc). Vechĭ. Boĭer mare. În Țara Românească eraŭ 19 boĭerĭ velițĭ: banu, vornicu, logofătu, spătaru, vistieru, cluceru, postelnicu, paharnicu, stolnicu, comisu, aga, serdaru, medelniceru, slugeru, pitaru, vornicu de Tîrgoviște, armașu, șătraru și cluceru de arie (Gĭur. 14). V. boĭer.

veli [At: ALEXICI, L. P. 163 / V: văli / Pzi: ~lesc / E: nct] (Trs) 1 vr A se ivi. 2 vt A preface.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

velít (înv.) adj. m., pl. velíți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VELÍ vb. v. preface, schimba, transforma.

arată toate definițiile

Intrare: velit (mare)
velit3 (adj.m.) adjectiv masculin
adjectiv masculin (AM3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • velit
  • velitul
  • velitu‑
plural
  • veliți
  • veliții
genitiv-dativ singular
  • velit
  • velitului
plural
  • veliți
  • veliților
vocativ singular
plural
Intrare: velit (part.)
velit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • velit
  • velitul
  • velitu‑
  • veli
  • velita
plural
  • veliți
  • veliții
  • velite
  • velitele
genitiv-dativ singular
  • velit
  • velitului
  • velite
  • velitei
plural
  • veliți
  • veliților
  • velite
  • velitelor
vocativ singular
plural
Intrare: velit (soldat)
velit2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • velit
  • velitul
  • velitu‑
plural
  • veliți
  • veliții
genitiv-dativ singular
  • velit
  • velitului
plural
  • veliți
  • veliților
vocativ singular
plural
Intrare: veli (verb)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • veli
  • velire
  • velit
  • velitu‑
  • velind
  • velindu‑
singular plural
  • velește
  • veliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • velesc
(să)
  • velesc
  • veleam
  • velii
  • velisem
a II-a (tu)
  • velești
(să)
  • velești
  • veleai
  • veliși
  • veliseși
a III-a (el, ea)
  • velește
(să)
  • velească
  • velea
  • veli
  • velise
plural I (noi)
  • velim
(să)
  • velim
  • veleam
  • velirăm
  • veliserăm
  • velisem
a II-a (voi)
  • veliți
(să)
  • veliți
  • veleați
  • velirăți
  • veliserăți
  • veliseți
a III-a (ei, ele)
  • velesc
(să)
  • velească
  • veleau
  • veli
  • veliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

velit (mare)

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Moldova Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: mare (adj.) attach_file 4 exemple
    exemple
    • Să plătesc eu capitație?... Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37.
      surse: DLRLC
    • Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225.
      surse: DLRLC
    • Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vel + sufix -it.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

velit (soldat)

  • 1. Soldat din infanteria ușoară romană, în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii.
    surse: DN MDN '00
  • 2. Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infaterie ușoară.
    surse: DN MDN '00

etimologie:

veli (verb)

etimologie: