VELIT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

velit¹ [At: CANTA, LET. III, 177/9 / Pl: ~iți / E: vel¹] (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1 a (D. boieri) Care deținea una dintre dregătoriile cele mai importante. 2 a (D. boieri) De rangul întâi. 3 sm (Rar; pex) Magnat.

velit² sm [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 23/8 / V: (îvr) ~e ssp / Pl: ~iți / E: (1) fr vélite, lat veles, -itis, (2) fr vélite] 1 (Mpl) Soldat de infanterie ușor echipat și înarmat care, în armata română, avea însărcinarea de a hărțui inamicul. 2 Soldat din armata napoleoniană care aparținea unui corp de vânători de infanterie.

velit¹ adj. (în Ev. Med., în Țările Rom.) (despre boieri) Care era de rangul întîi în ierarhia boierilor, deținînd una dintre dregătoriile cele mai importante. • pl. -ți. /vel- + -it.

velit² s.m. 1 (în armata romană) Soldat din infanteria ușoară, care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2 (în Franța) Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. • pl. -ți. /<fr. vélite, it. velite; cf. lat. veles, -itis.

VELIT, veliți, adj. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

VELIT, veliți, adj. m. (Învechit, despre boieri) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor, de rangul întîi; mare. Să plătesc eu capitație? Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37. Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225. Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71. ◊ (Substantivat) Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.

VELIT ~ți adj. și substantival înv. (despre boieri) Care se afla pe treptele de sus ale ierarhiei rangurilor; de prim rang. /Din vel

velit a. 1. mare, de primul rang: eu, boier velit, să plătesc capitație! AL.; 2. fruntaș: niște veliți Poloni din avangardă BĂLC. [Formă grecizată din vel].

velít adj. m. și s. (d. vel- cu sufix grecesc). Vechĭ. Boĭer mare. În Țara Românească eraŭ 19 boĭerĭ velițĭ: banu, vornicu, logofătu, spătaru, vistieru, cluceru, postelnicu, paharnicu, stolnicu, comisu, aga, serdaru, medelniceru, slugeru, pitaru, vornicu de Tîrgoviște, armașu, șătraru și cluceru de arie (Gĭur. 14). V. boĭer.

velit adj. m., pl. veliți

VELIT adj. v. mare.

velit adj. v. MARE.