VACCIN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om ori unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.

vaccin, ~ă [At: PISCUPESCU, O. 236/23 / V: (îvr) vacsină, (înv) vacină, vacțină, vațină, (reg) vaccenă sf, vacsân sn / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: lat vaccinus, vaccina, it vaccino, vaccina, fr vaccin, vaccine, ger Vakzin, Vakzine] 1 sn, (înv) sf Lichid seros, extras din pustulele animalelor bolnave de vaccină (5), folosit în trecut, prin inoculare, pentru a crea omului imunitate față de variolă (1) Si: (îvp) vărsat¹ (19). 2 sn Produs biologic obținut din germeni patogeni sau din culturi microbiene, care se administrează (prin injecții sau pe cale bucală) unui om sau unui animal pentru a-i crea imunitate împotriva bolilor infecțioase sau în scop terapeutic. 3 sn, (Îrg) sf Vaccinare. 4 sn (Ccr) Semn rămas pe corp în urma vaccinării. 5 sf Boală infecțioasă și contagioasă a bovinelor, mai ales a vacilor, caracterizată prin prezența unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate la variolă. 6 sf Virus al vaccinei (5) care, cultivat în laborator, servește drept vaccin contra virusului variolei (cu care prezintă o imunitate încrucișată). 7 sf Ansamblul manifestărilor clinice observate la om după o vaccinare antivariolică.

vaccin², -ă s.n., s.f. (med.) I s.n. 1 Produs biologic preparat din germeni patogeni (vii, atenuați sau omorîți) sau din culturi microbiene, care este inoculat în organism, administrîndu-se prin injecții subcutanate ori pe cale orală unui om, unui animal, pentru a imuniza organismul împotriva bolilor infecțioase sau în scop terapeutic. ♦ (în trecut) Lichid seros, extras din pustulele animalelor bolnave de vaccin, folosit pentru a crea omului imunitate față de variolă. 2 Administrare a unui vaccin. ◊ Vaccin homeopatic v. homeopatic. 3 Cicatrice rămasă pe corp în urma unei vaccinări. II s.f. Boală infecțioasă și contagioasă a bovinelor, mai ales a vacilor, caracterizată prin prezența unor pustule a căror serozitate se inoculează la om pentru a-i crea imunitate față de variolă. • pl. -uri, -e. și (înv., reg.) vacsină, vacțină s.f. /<lat. vaccīnus, it. vaccino, vaccina, fr. vaccin, vaccine, germ. Vakzin, Vakzine.

vaccin¹- Elem. de compunere „(referitor la) vaccin”, „vaccinare”. • și vaccino-. /<fr. vaccin(o)-; cf. lat. vaccĭnus, -a, -um „de la vacă”.

VACCIN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.

VACCIN, vaccinuri, s. n. Preparat folosit la inoculări cu caracter preventiv sau curativ, împotriva unor boli infecțioase. S-au preparat vaccinuri pentru prevenirea bolilor și seruri pentru a le vindeca. MARINESCU, P. A. 74. Împotriva mușcăturilor de lup, se întrebuințează peste tot un tratament mai intensiv, injectînd cantități mult mai mari de vaccin. BABEȘ, O. A. I 125. ◊ Expr. A(-și) face un vaccin = a (se) vaccina. ♦ (Concretizat) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma unei vaccinări. – Variantă: (învechit și regional) vacțină (PISCUPESCU, O. 236) s. f.

VACCIN- v. vaccino-.

VACCIN s.n. Preparat biologic care conține anumiți viruși atenuați și care este inoculat unui individ în scop preventiv sau curativ împotriva unei boli infecțioase sau virulente. ♦ Urmă lăsată pe corp de o vaccinare. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. vaccin, cf. lat. vaccinus].

VACCIN¹ s. n. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obținerii imunității. ◊ urmă lăsată pe corp de o vaccinare. (< fr. vaccin, lat. vaccinus)

vaccin n. altoiu, virus dela ugerul vacilor ce are proprietatea de a feri de vărsat: vaccinul a fost descoperit în 1796 de medicul englez Jenner.

*vaccín n., pl. urĭ (d. lat. vaccinus, de vacă, luat ca subst. subînț. virus). Substanța care ți se inoculează ca să te imunizeze contra uneĭ boale: Pasteur a descoperit vaccinu contra turbăriĭ. Un ser care provine de la o pustulă care se dezvoltă pe ugeru uneĭ vacĭ bolnave de vărsat și care, inoculat, te apără de vărsat. – Descoperitoru vaccinuluĭ, medicu Englez Jenner, care, în 1786, după doŭă-zecĭ de anĭ de observațiune, o dădu lumiĭ. P. această binefacere, parlamentu l-a răsplătit cu 500,000 de francĭ. Mulțĭ aŭ combătut vaccina la început, ĭar azĭ toată lumea a adoptat-o.

vaccenă sf vz vaccin

vacină sf vz vaccin

vacsân sn vz vaccin

vacsină sf vz vaccin

vacțină sf vz vaccin

vațină sf vz vaccin

vaccino- v. vaccin-.

vacsină s.f. v. vaccin².

vacțină s.f. v. vaccin².

VACȚINĂ s. f. v. vaccin.

VACCINO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vaccin”, „de vaccin”. [Var. vaccin-. / < fr. vaccino-, cf. lat. vaccinus – de la vacă].

VACCIN²(O)- elem. „vaccin, vaccinare”. (< fr. vaccin/o/-, cf. lat. vaccinus)

vaccin (preparat medical) s. n., pl. vaccinuri

vaccin (preparat medical) s. n., pl. vaccinuri

vaccin (preparat medical) s. n., pl. vaccinuri

vaccin

vaccin, -nuri.

VACCINO- „vaccin, vaccinare”. ◊ L. vaccinus, „de vacă” > fr. vaccino-, engl. id., it. id. > rom. vaccino-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., care produce vaccin; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare și evoluție a leziunilor produse de virusul vaccinal; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de imunizare a organismului prin administrarea de vaccinuri.