14 definiții pentru vălău hălău valău

VĂLẮU, vălaie, s. n. (Regional) 1. Jgheab din care se scurge apa dintr-o fîntînă sau din care se adapă vitele. 2. Jgheab de lemn ușor înclinat și alimentat cu apă printr-un canal de lemn, servind ca dispozitiv primitiv pentru concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărîmate în șteampuri. – Variante: hălău, valău s. n.

VĂLĂU s. v. adăpătoare, jgheab, lăptoc, scoc, troacă, uluc.

vălắu (-láie), s. n. – Albie, covată. Mag. vállu (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 168). În Trans. și Olt.

vălắu, văláie, s.n. (reg.) jgheab.

vălău n. Tr. jghiab. [Ung. VÁLU].

halắŭ n., pl. ăĭe (ung. hálo, rețea, plasă. V. poclăŭ). Vest. Suc. Tîrboc. Crîsnic, leșnic. – În Dîmb. hălăŭ, în Olt. și alăŭ și (după sîrb. alov și alóv, pl. -oáve. Cp. cu acăŭ, acov. V. valăŭ.

valắŭ și vălắŭ n., pl. ăĭe (ung. válu). Trans. ș. a. Jgheab, troacă (de adăpat vitele, de dat mîncare porcilor ș. a.). V. halăŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

vălău s. v. ADĂPĂTOARE. JGHEAB. LĂPTOC. SCOC. TROACĂ. ULUC.

valắu, valăuri, (halău), s.n. – (reg.) 1. Jgheab din lemn sau metal, de sub streșina casei, pentru colectarea apelor pluviale; ciotărnă, ciurău, jdáb. 2. Covată (din lemn scobit, scândură sau piatră) din care se dă de mâncare la porci; troacă. 3. Albie (pentru adăparea animalelor) care se așază lângă fântână; construită dintr-un trunchi de copac scobit în interior, așezat pe doi bolovani și prevăzut, la capătul mai înclinat cu un dop de lemn. Până nu demult se mai întâlneau și valauă din piatră (Dăncuș, 1986: 106). 4. Jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosit la spălarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri. ♦ (top.) Halauă, pășune în Dragomirești (Vișovan, 2005); fânațe, pășune în Lăpușu Românesc și Rohia (Vișovan, 2008). – Din magh. vályú „iesle; jgheab” (dial. válu, vállu, válló) (Scriban, MDA).

valắu, (halău), s.n. – 1. Jgheab din lemn sau metal, de sub streșina casei, pentru colectarea apelor pluviale; ciotărnă, ciurău, jdáb. 2. Covată (din lemn scobit, scândură sau piatră) din care se dă de mâncare la porci; troacă. 3. Albie (pentru adăparea animalelor) care se așează lângă fântână; construită dintr-un trunchi de copac scobit în interior, așezat pe doi bolovani și prevăzut, la capătul mai înclinat cu un dop de lemn. Până nu demult se mai întâlneau și valauă din piatră (Dăncuș 1986: 106). 4. Uluc la streașina casei. 5. Jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosit la spălarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri. – Din magh. vályú (dial. válu, vállu, válló) (MDA).

Intrare: vălău
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vălău vălăul
plural vălaie vălaiele
genitiv-dativ singular vălău vălăului
plural vălaie vălaielor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular valău valăul
plural valaie valaiele
genitiv-dativ singular valău valăului
plural valaie valaielor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hălău hălăul
plural hălaie hălaiele
genitiv-dativ singular hălău hălăului
plural hălaie hălaielor
vocativ singular
plural

vălău hălău valău regional

  • 1. Jgheab din care se scurge apa dintr-o fântână sau din care se adapă vitele.
  • 2. Jgheab de lemn ușor înclinat și alimentat cu apă printr-un canal de lemn, servind ca dispozitiv primitiv pentru concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate în șteampuri.
    surse: DLRLC

etimologie: