VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

vârcolac sm [At: MOXA, 369/18 / V: (reg) ~aci, ~rgo~, vor~, (îvr) ~lici, vir~, vricolaț / Pl: ~aci / E: bg върколак cf pricolici, tricolici] 1 (Mtp) Ființă fabuloasă despre care se crede că mănâncă luna și soarele (provocând fazele lunii și eclipsele). 2 (Mtp) Întruchipare într-un vârcolac (1) a unui om care a murit nebotezat sau a unui animal Vz moroi, pricolici, strigoi. 3 (Trs) Broderie realizată cu mașina de cusut. 4 Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița Si: nălucă. 5 (Reg) Vânt puternic cu vârtejuri Si: volbură (1).

VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

VÂRCOLÁC ~ci m. 1) (în superstiții) Ființă fantastică, care se crede că ar mânca Luna sau Soarele (în timpul eclipselor). 2) Peștișor de metal, folosit drept nadă la pescuitul cu undița. /<bulg. vârcolac

vârcolac m. pl. 1. oameni-lupi cari, după credința poporului, înghit soarele și luna în timpul eclipselor: vârcolacul se lățește sus pe lună ca un nor AL. vârcolacii serei ce chiar din lună pișcă BOL.; 2. strigoi făcuți din copii cari au murit nebotezați. [Bulg. VRŬKOLAK, vampir (din slav. VRŬKODLAKŬ, lit. lup păros); eclipsele de lună poporul le consideră ca opera vârcolacilor sau a monștrilor umani sub forma animală].

VÎRCOLÁC, vîrcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă provenită dintr-un copil care a murit nebotezat și care mănîncă luna sau soarele, producînd eclipse. Vede luna Cum o mîncă vîrcolacii. BENIUC, V. 53. Într-o zi vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 152. Iară luna, toată noaptea, o mănîncă vîrcolacul. EFTIMIU, Î. 72. Rîdea de cei ce cred în «iele», în «stafii», în «vîrcolaci», în «pricolici», în «vrăjitoare» sau în alte nimicuri născocite de cine știe ce minți slabe. BASSARABESCU, S. N. 120. 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița; nălucă. – Variante: vîrcoláci (ALECSANDRI, P. A. 39), vîrcolíc (ALECSANDRI, T. 616), vîrcolág (PAMFILE, CER. 89), vîrgolág (LESNEA, I. 50) s. m.

VÎRCOLÁCI s. m. v. vîrcolac.

VÎRCOLÁG s. m. v. vîrcolac.

VÎRCOLÍC s. m. v. vîrcolac.

VÎRGOLÁG s. m. v. vîrcolac.

vîrcolác m. (bg. vŭrkolak, d. vsl. vlŭkodlakŭ, care vine d. vlŭkŭ, lup). Monstru fabulos (strigoĭ, pricolicĭ ș. a.) care mănîncă soarele și pricinuĭește eclipsă. – Și vîrg- și -acĭ.

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

VÂRCOLÁC s. v. stafie, strigoi.

VÂRCOLÁC s. (MITOL. POP.) pricolici.

vîrcolac s. v. STAFIE. STRIGOI.