2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

VÂNTURĂTOÁRE ~óri f. Mașină agricolă care curăță semințele cerealelor de impurități cu ajutorul ventilatoarelor sau prin cernere; trior. /a vântura + suf. ~oare

vânturătoare f. coș mare și lat pentru vânturatul grânelor.

VÎNTURĂTOARE, vînturători, s. f. 1. Mașină agricolă care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vînturarea amestecurilor.

VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

vînturătór, -oáre adj. Acela care vîntură. Fig. Rar. Aventurier (adică „vînturător de lume, de țară”). S. f., pl. orĭ. Mașină de vînturat grînele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânturătoáre1 (aventurieră) (rar) s. f., g.-d. art. vânturătoárei; pl. vânturătoáre

vânturătoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoáre (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoáre (aventurieră) s. f., g.-d. art. vânturătoárei; pl. vânturătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂNTURĂTOÁRE s. (AGRON.) 1. trior, (prin Bucov.) șpiț, (Transilv. și Maram.) vânturașcă. 2. morișcă.

VÎNTURĂTOARE s. (AGRON.) 1. trior, (prin Bucov.) șpiț, (Transilv. și Maram.) vînturașcă. 2. morișcă.

Intrare: vânturătoare (mașină)
vânturătoare1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturătoare
  • vânturătoarea
plural
  • vânturători
  • vânturătorile
genitiv-dativ singular
  • vânturători
  • vânturătorii
plural
  • vânturători
  • vânturătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: vânturătoare (persoană)
vânturătoare2 (pl. -e) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturătoare
  • vânturătoarea
plural
  • vânturătoare
  • vânturătoarele
genitiv-dativ singular
  • vânturătoare
  • vânturătoarei
plural
  • vânturătoare
  • vânturătoarelor
vocativ singular
  • vânturătoare
  • vânturătoareo
plural
  • vânturătoarelor

vânturătoare (mașină)

  • 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: trior
  • 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Vântura + sufix -ătoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vânturător, vânturătoare vânturătoare

  • 1. Astăzi numai cu determinări:
    exemple
    • O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320.
      surse: DLRLC
    • Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.
      surse: DLRLC

etimologie: