vânătoaie sf vz vânătoare

vânătoare sf [At: CORESI, EV. / V: (reg) ~aie / Pl: ~ori / E: ml venatoria] 1 sf Urmărire a unor păsări sau animale sălbatice, în vederea capturării sau a uciderii Si: vânare (1), vânat¹ (1), (pop) vânătorie (1), (înv) vânătură¹ (1), (reg) vădăzlaș (1),vădăzlit (1). 2 sf Ocupația vânătorului Si: vânare (2), vânat¹ (2), (pop) vânătorie (2), (înv) vânătură¹ (2), (reg) vădăzlaș (2), vădăzlit (2). 3 sf (Îs) ~ închisă Perioadă de timp în care este interzis vânatul anumitor păsări sau animale sălbatice. 4 sf (Îs) ~ deschisă Perioadă de timp, stabilită prin lege pentru fiecare specie de vânat, când se admite vânatul. 5 sf (Îs) Avion (sau aparat) de ~ Avion foarte rapid care, în timpul luptei, are misiunea de a intercepta și de a împiedica acțiunile aeriene ale inamicului. 6 sf (Îs) Corp de ~ Unitate militară care cuprinde mai multe divizii de aviație. 7 sf (Îs) Corn de ~ Instrument de suflat, făcut dintr-un corn de bou, folosit de vânători pentru chemări, semnalizări etc., sau pentru păstrarea prafului de pușcă. 8 sf (Îs) Pușcă (sau armă) de ~ Armă de foc portativă și individuală care se folosește la vânat (1) Si: (iuz) pușcă de vânat¹, (pop) pușca cea vânătorească. 9 sf (Îla) De ~ Vânătoresc (2). 10 sf (Îal; d. obiecte de îmbrăcăminte) Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1). 11 sf (Îvp; îlv) A face ~ A vâna (1). 12 sf Formație de vânătoare (1). 13 sf Vânare¹ (4). 14 sf (Fig) Urmărire (organizată și sistematică) pentru prinderea unei persoane. 15 a (Înv) Vânătoresc (2). 16 sf (Îvr) Pescuit. 17 sf (Îvr; ccr) Cantitate de pește care rezultă în urma pescuitului. 18 sf (Fig) Căutare asiduă, perseverentă, a unui lucru greu de dobândit, a unei anumite situații etc.

vânător [At: CORESI, EV. 330 / Pl: ~i, ~oare / E: ml venatorem] 1 sm Persoană care practică vânătoarea Si: pușcaș, (reg) volhităr. 2 sm (D. obiecte de îmbrăcăminte sau d. accesorii ale acestora; îla) De ~ Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1) Si: vânătoresc (5). 3 sm Personaj al unor jocuri de copii care au ca temă vânătoarea (1) („vânătorul și ursul”, „vânătorul și vulpea”, „vânătorul și iepurele”, „rațele și vînătorii” etc.). 4 sm (Pex) Animal care pândește și prinde o pradă pentru a supraviețui Si: animal de pradă, prădător. 5 sm Animal care este folosit la vânătoare (1). 6 sm (Șîs ~ de pește) Pescar. 7 sm (Bis; înv; fig; șîs ~ de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine. 8 sm (Bis; înv; fig; prc; îas) Apostol (1). 9 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat în garda palatului domnesc. 10 sm (Mil; în Evul Mediu) Mercenar. 11 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. 12 smp (Mil; în Evul Mediu) Corp de gardă. 13 smp (Îs) ~i de munte Trupe din cadrul forțelor armate specializate pentru lupta în regiuni muntoase. 14 sm (Îs) ~ de munte Ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. 15 smp (Mol; în Evul Mediu; prc) Corp de oaste din satul Vânători, care, în schimbul scutirii de bir, aproviziona curtea domnească cu vânat și făcea de pază la Cetatea Neamț. 16 sm (Fig) Persoană care urmărește ceva sau pe cineva cu tenacitate. 17 sm (Fig; prt) Persoană care vrea să parvină. 18 sm (Fig; prt; îs) ~ de zestre Bărbat care urmărește să se căsătorească din interes. 19 sms (Înv) Zodia capricornului. 20-21 sma, a (Reg; șîs cotețul ~) (Împrejmuire) de nuiele sau de stuf, împletită cu papură pe mai multe rânduri, având la mijloc o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, fixată într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 22 sm (Iht; reg) Avat (Aspius aspius). 23 sm (Orn; reg) Șoim de iarnă (Falco columbarius aelon). 24 snm (Îs) ~ de submarine Navă special amenajată pentru căutarea și distrugerea submarinelor Vz distrugător (2). 25 sm Marinar de la bordul unui vânător (24) de submarine. 26 snm Avion de vânătoare. 27 sm Pilot al unui avion de vânătoare.

vânătorie sf [At: NEAGOE, ap. GCR I, 167/32 / Pl: ~ii / E: vânător + -ie] 1-2 (Pop) Vânătoare (1-2). 3 (Înv) Vânare¹ (4). 4 (Înv) Pescuit. 5 (Îvr) Prăvălie unde se vindea vânatul¹ (11).

vînătoare s.f. 1 Acțiunea de a vîna și rezultatul ei; vînare, vînat. Vremea frumoasă pentru vînătoare (E. BAR.). ◊ Pușcă (sau armă) de vînătoare = armă de foc portativă și individuală care se folosește la vînat. Îi dăruiește... o pușcă de vînătoare (VIANU). Aviație de vînătoare v. aviație. Parc de vînătoare v. parc. Pavilion de vînătoare v. pavilion. 2 Fig. Urmărire a unui om, pentru prinderea sau omorîrea lui. Vînătoare de vrăjitoare. • pl. -ori. /lat. venatoria.

vînător s.m. 1 Persoană care vînează, care practică vînătoarea. Vînătorul porni să bată pădurile (CAR.). 2 fig. (peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. Lasă-mă cu acest vînîtor de zestre (CA. PETR.). 3 fig. (bis.; înv.; și vînător de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine; restr. apostol. Voi face pre voi vînători de oameni (VARL.). 4 (în Ev. Med.; la pl.) Soldat în garda palatului domnesc; ostaș angajat pentru bani într-o armată (străină); soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. Aveau sub ordinele lor o întreagă armată de slujitori, numiți dorobanți, lefegii, seimeni, vînători, poterași (OȚETEA). 5 (și vînător de munte) Ostaș infanterist special instruit, echipat pentru a lupta în regiuni muntoase. Mai multe companii de armată și de vînători de munte, au luat în stăpînire terenul, pentru o luptă sîngeroasă (ARGH.). • pl. -i. /lat. venatorem.

vînătorie s.f. Vînătoare; ext. îndeletnicirea de vînător. Nu se mulțumește cu impresia normală de trecut a vînătoriei și a împrejurărilor ei (IBR.). • g.-d. -iei. /vînător + -ie.

VÎNĂTOARE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn² (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.

VÎNĂTOR, vînători, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu vînătoarea, care vînează. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU, P. 214. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul călare. ISPIRESCU, L. 140. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vînătorului, se spune în ironie despre vînătorii nepricepuți. ◊ Fig. Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ♦ Fig. Persoană care aleargă să obțină cu orice preț situații sau lucruri (pe care nu le merită). Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. 2. (Învechit) Soldat dintr-o unitate militară formată din pedestrași și călărime. Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. Vînător de munte = infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în teren muntos.

VÎNĂTORIE, vînătorii, s. f. Vînătoare; p. ext. meseria, îndeletnicirea de vînător. Lunecînd din nevoie sîngeroasă la o îndeletnicire de huzur mai mult sau mai puțin pasionată, vînătoria mea se afla evoluată de la instinct spre petrecere. SADOVEANU, O. A. II 220. Ostași... voinici de călărime și ageri cu măiestrie La arc și vînătorie. MARIAN, NU. 475. La vînătorie... eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9.

VÎNĂTORI, vînătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vîna. – Din vînător.

VÂNĂTOARE ~ori f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria

VÂNĂTOR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren

VÂNĂTORIE ~i f. 1) v. VÂNĂTOARE. 2) Ocupația de vânător. /vânător + suf. ~ie

vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].

vânător m. 1. cel ce vânează, cui îi place vânătoarea; 2. pl. corp de trupe: armata română numără douăzeci regimente de vânători. [Lat. VENATOREM].

vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.

vînătór, -oáre s., pl. f oare (lat. venator). Persoană care vînează: un vînător. Un fel de infanterist în a căruĭ uniformă e caracteristic verdele. Vînătorĭ călărĭ, un fel de călărașĭ saŭ roșiorĭ. V. dorobanț și lăncer.

vînătoríe f. Vînătoare, meșteșugu de a vîna.

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

vânător s. m., pl. vânători

vânătorie (rar) s. f., art. vânătoria, g.-d. vânătorii, art. vânătoriei

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

vânător s. m. pl. vânători

vânătorie (rar) s. f., art. vânătoria, g.-d. vânătorii, art. vânatoriei

vânătoare s. f., g.-d. art. vânătorii; pl. vânători

vânător s. m., pl. vânători

vânătorie s. f., art. vânătoria, g.-d. vânătorii, art. vânătoriei; pl. vânătorii

VÂNĂTOARE LIBERĂ procedeu utilizat de către aviația de vânătoare sau de vânătoare-bombardament pe timpul luptelor pentru a căuta și descoperi pe cont propriu, fără dirijare de la sol, într-o zonă ordonată, inamicul aerian sau obiective ale trupelor de uscat pentru a le nimici sau a le neutraliza prin acțiuni independente. Vânătoarea liberă este executată cu formații mici pe direcția de acces a inamicului, până la adâncimi ce depind de raza tactică a avionului folosit, pe timpul misiunii transmițându-se și date de cercetare pentru a fi exploatate de cei interesați.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.

vânător, vânători s. m. (intl.) conductor de tren.

VÂNĂTOARE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.)

VÂNĂTOR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)

VÂNĂTORI vb. v. prinde, vâna.

VÂNĂTORIE s. v. vânat, vânătoare.

VÎNĂTOARE s. vînat, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)

VÎNĂTOR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)

vînători vb. v. PRINDE. VÎNA.

vînătorie s. v. VÎNAT. VÎNĂTOARE.