19 definiții pentru corn (muz.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corn1 [At: PSALT. 125/2 / Pl: coarne, ~uri sn, ~i sm, (înv) ~ure / E: lat cornu] 1 sn Fiecare dintre cele două excrescențe osoase de pe osul frontal al rumegătoarelor. 2 sn (Pfm; îe) A-și arăta coarnele A se situa în apărare. 3 sn (Pfm; d. minciuni; îla) Cu coarne Mare. 4 sn (Pfm; îal; d. relatări) Exagerat. 5 sn (Îvp; îe) A fi mai cu coarne decât altul A fi mai deosebit decât alții. 6 sn (Pfm; îae) A fi orgolios. 7 sn (Pfm; îe) A(-i) pune coarne bărbatului A înșela. 8 sn (Pfm; d. bărbați; îe) A avea (sau a purta) coarne A fi înșelat de soție. 9 sn (Pex; îe) A pune (cuiva) funia în coarne A supune. 10 sn (Pfm; îe; d. vite) A lua în coarne A împunge cu coarnele. 11 sn (Pfm; îae; fig) A-și pune mintea cu cineva. 12 sn (Pfm; îe) A se lua (cu cineva) în coarne A se lupta cu cineva. 13 sn (Pfm; îe) A-i căuta (cuiva) în coarne (sau a căuta în coarnele cuiva) A face pe voia cuiva. 14 sn (Pfm; îae) A răsfăța. 15 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ de capră A pune pe cineva în mare încurcătură. 16 sn (Reg; îe) A scoate (cuiva) coarne (cu cineva) A bârfi. 17 sn (Pfm; îe) A face (sau a scoate) coarne A deveni impertinent. 18-19 sn (Pfm; îe) A-și arăta coarnele A-și manifesta dușmănia sau răutatea. 20 sn (Reg; îe) A-nfige ~u-n blana patului (sau în pământ) ori a pune ~u(-n pernă) A dormi adânc. 21 sn (Îe) A-i merge ~ul A-i merge bine. 22 sns Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele sau copitele animalelor, folosită la fabricarea unor obiecte. 23 sn (Pan) Fiecare din cele patru organe tactile și vizuale ale melcului. 24 sn (Pan) Fiecare din cele două excrescențe chitinoase de la capul unor cărăbuși. 25 sn (Îc) ~ul-berbecului Înfloritură de pe ștergarele femeilor din Șcheii Brașovului. 26 sn (Bot; reg; îc) ~ul-berbecului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 27 sn (Ast; pop; îc) ~ul sau coarnele-caprei sau -de-capră Capricorn. 28 sn (Îc) ~ul-caprei sau caprii Vânt dinspre nord și est sau de la miazăzi. 29 sn (Ned; îc) ~-de-șarpe Un produs al medicinei populare. 30 sn (Bot; îc) -de-secară (sau ~l secarei) Ciuperca Claviceps purpurea, parazită a ovarului diferitelor graminee, mai cu seamă al florilor de secară Si: clonțul-babii, secară-cornută. 31 sn (Pex; îae) Boală provocată cerealelor de cornul (32) secarei, manifestată prin apariția, în spic, a unor formații tari, negricioase, în formă de corn1 (1). 32 sn (Pex; îae) Ergotină extrasă din corn (30), folosită în farmece și medicina populară. 33 sn (Bot; reg; îc) ~-ul-dracului Barba-popii (Aruncien vulgaris). 34 sn (Pop; îc) Cel-cu-coarne Dracul. 35 sn (Îvp; îc) Cu-un-~ Inorog. 36 snp (Înv) Bucăți de hârtie sau de carton, tăiate în formă de corn1 (1), care se puneau unui copil spre a-l pedepsi. 37 sm Instrument de suflat făcut din corn1 (1) de bou, cu care buciumă vânătorii chemând copoii și ogarii. 38 sm (Șîs ~ de vânătoare) Instrument de suflat, din alamă sau din alt metal, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. 39 sm (Îs) ~ de armonie sau cromatic Instrument muzical de suflat cu tuburi de schimb pentru diverse tonalități. 40 sn (Îs) ~-englez Instrument muzical de suflat din familia oboiului, cu sunet mai grav, cu ancie dublă. 41 sn (Reg; îs) ~ul carabei Parte a cimpoiului. 42 sn (Mit; îe) ~ul abundenței sau (înv) îmbelșugării Cornul1 (1) caprei Amalthea care a hrănit pe Jupiter, umplut cu fructe și cu flori, care simbolizează belșugul, fiind emblema agriculturii și comerțului. 43 sn (Înv; fig; în Biblie) Simbol al puterii, strălucirii, în formă de corn1 (1) la capul unor profeți. 44 sn (Înv) Vas pentru păstrarea uleiului. 45 sn (Înv) Vas pentru păstrat sarea sau praful de pușcă, făcut din corn1 (1) de vită mare, înfundat. 46 sn Instrument al olarului, cu care se fac flori pe vasele de lut, format dintr-un corn1 (1) subțire de vacă, găurit la vârf, terminat cu o pană sau țeavă și umplut cu smalț. 47 sn (Înv) Obiect făcut dintr-o jumătate de corn1 (1), care ajută la intrarea piciorului în încălțăminte Cf încălțător. 48 sn (Med; îs) ~ul lui Ammon Una dintre cele două prelungiri ale substanței creierului care pornesc din partea posterioară a capului. 49 sn (Med; îs) ~ uterin Formație anatomică la uter cu aspect de corn1 (1). 50 snp Cele două mânere ale plugului, pe care se sprijină omul la arat Si: (reg) crăcane (11), iepe. 51 sm (Înv; iuz; fig) Agricultură. 52 sn (Înv; îe) A fi la coarnele plugului sau a duce plugul de coarne A fi la conducerea unei activități. 53 sn (Reg) Cui înfipt în capătul de sus al cornului plugului. 54 sm (Reg) Căprior. 55 sn (Reg) Mâner pe coada coasei. 56 sn (Reg) Fiecare din țepele unei furci. 57 sn (Reg) Furcă din fier cu dinții arcuiți Si: (reg) colță. 58 sn (Reg) Partea mijlocie a furcii de tors, menită să sprijine caierul. 59 sn (Reg) Dinții furculiței. 60 sn (Reg) Fiecare din brațele crucii. 61 sn (Reg) Crucea rășchitorului. 62 sn (Reg; lpl) Capătul rășchitorului Si: crăcană (12). 63 sm (Înv; iuz) Filacter. 64 sn (Înv) Parte a altarului. 65 sn Vârf ascuțit al marginilor unor pălării. 66 sn Aluat de franzelă copt în formă de semilună și servit mai ales la cafea. 67 sn Colț de pâine. 68 sn (Reg) Lamă în formă de seceră. 69 sn Fiecare din cele două extremități ale lunii în pătrar. 70 sn (Pan) Fiecare din triunghiurile sau piramidele de hârtie care reprezintă razele stelei de colindat. 71 sn (Pan) Fiecare din cele cinci părți din care este făcută prescurea. 72 sn (Thn; pop) Fiecare din cele două aripioare ale întrerupătorului de curent electric. 73 sn (Reg) Fiecare din cele două extremități ale nicovalei. 74 sn (Bot; reg; îcs) Coarne-de-mare (sau coarne-mari) Roșcove. 75 sn (Trs) Colț. 76 sn (Trs) Capăt. 77 sn (Trs) Margine. 78 sn (Trs) Fiecare din bucățile de lemn de brad pe care se sprijină acoperișul din țiglă sau din șindrilă al unei clădiri. 79 sn (Îrg; îe) ~ul întâi (sau al doilea) al mesei Locul de onoare. 80 sn (Îrg; îs; d. cârpe) În -uri Cu cele patru colțuri legate spre a putea transporta ceva în ea. 81 sn (Îrg; îe) Întuneric ca în ~ Întuneric beznă. 82 sn (îrg; îs) Coarnele matiței Lemne legate la cele două capete ale fundului sacului de la matiță, pentru ca aceasta să nu se târască prin nămol. 83 sn (Înv; iuz; îs) Coarnele lumii Puncte cardinale. 84 sn (Înv) Aripă de oaste. 85 sn (Înv) Parte a taberei unei oștiri.

CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn1 (I 2) sau în formă de corn1 (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ◊ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN2, (II, 6) coarne și (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3) corni, s. m. I. 1. (La animalele numite «cornute») Fiecare dintre cele două excrescențe osoase, drepte sau încovoiate, ascuțite la capăt, care formează continuarea osului frontal, ieșind din piele. Fratele cel sărac... avea și el o pereche de boi... tineri, nalți de trup, țepoși la coarne. CREANGĂ, P. 37. Capul zimbrului moldav țiind în coarnele sale pajura împărătească. NEGRUZZI, S. I 43. Nici ai boi... Nici ai junei Cu coarne lungi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. – Loc. adj. (Despre minciuni) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, încornorat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. (despre oameni) a se repezi cu vorba la cineva, a certa, a bruftui. A scoate coarne = a deveni agresiv. A fi mai cu coarne decît altul = a fi mai grozav decît altul. Ce?... Crezi tu că ești mai cu coarne decît. noi? SBIERA, P. 45. A pune (cuiva) funia în coarne = a purta (pe cineva) de nas, a-i impune voința. Vrei să mă duci la apă de căpăstru? Vrei să-mi pui funia-n coarne? ȘEZ. II 73. A se lua în coarne cu cineva = a-și pune mintea, a se încăiera. cu cineva, a se potrivi cuiva. Om în toată firea, te iei în coarne cu un biet copil. SLAVICI, N. 51. A-și arăta coarnele = a-șî manifesta răutatea, dușmănia. A pune cornul în pămînt = a se încăpățîna. A căuta (sau a se uita) în coarnele cuiva = a asculta de cineva, a se lua după cineva. Eu nu-s Ciolac să-ți caut în coarne; eu îți moi numaidecît ciolanele. SADOVEANU, N. F. 147. Moșneagul... se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfînt era. CREANGĂ, P. 285. A băga (pe cineva) în corn de capră = a aduce (pe cineva) în mare încurcătură, la mare strîmtoare. A pune coarne = a călca credința conjugală. Nevasta-acasă Coarne-i punea. NEGRUZZI, S. II 100. (Popular) Cel cu coarne = dracul. ♦ (Prin analogie) a) Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului. Mult cumpănit ies coarne la iveală. BENIUC, V. 19. Melc, melc, codobelc. Scoate coarne boierești. TEODORESCU, P. P. 191. b) Fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase, bifurcate, de lîngă ochii unor cărăbuși. Coarnele rădaștei. 2. (Numai la sg.) Materia osoasă din care sînt făcute coarnele animalelor, folosită pentru fabricarea unor obiecte. Pieptene de corn. 3. Instrument de suflat folosit la vînătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. După masă porniră pădurarii cu cînii pe poteci și într-un tîrziu începu să adie glas de corn în liniștea codrului. SADOVEANU, O. IV 485. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Ștefan se întoarce și din cornu-i sună, Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. BOLINTINEANU, O. 34. ♦ Instrument muzical de suflat, făcut din alamă sau din alt metal. Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94. 4. Recipient făcut din corn (2) sau în formă de corn (1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. Pe toată ziua stricam într-însele [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Expr. Cornul abundenței (sau îmbelșugării) = vas în formă de corn umplut cu fructe și flori, care simbolizează belșugul. 5. Franzeluță în formă de semilună. Ieri dimineață am băut un ceai cu patru cornuri. C. PETRESCU, C, V. 153. 6. (La pl.) Nume dat părților în formă de corn (1) ale unor lucruri (mai ales ale unor unelte): a) fiecare dintre cele două minere ale plugului. Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de la coarnele plugului... Tovarăși de vifor, Tovarăși de soare, Tot mai drept, Tot mai dîrz, înainte! DEȘLIU, G. 35. Ținea strîns în pumnii grei coarnele plugului și apăsa tăișul uneltei în pămîntul muiat de ploaie. DUMITRIU, V. L. 5. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului. ALECSANDRI, P. P. 298; b) fiecare dintre țepile unei furci sau dintre dinții unei furculițe. Cu unul din coarnele ascuțite ale furculiței scotocea carnea de prin încheieturi. HOGAȘ, M. N. 37; c) fiecare dintre brațele crucii; (prin analogie) fiecare dintre cele patru părți ale prescurii. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin. CREANGĂ, P. 91. 7. (În expr.) Cornul lunii = luna în primul și ultimul pătrar, cînd are formă de seceră. Trecuseră vreo două ceasuri, cornul lunii își terminase scurta lui apariție. CAMIL PETRESCU, N. 167. Cornul tremurător al lunii va trece... de-a lungul crucilor din cimitir. GALACTION, O. I 218. Zamfira... se uita la cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19. 8. (În expr.) Cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium). 9. (Mold., Transilv.) II.Colț, unghi, ungher; margine. Din cornul de din dos al casei se desprinseră două umbre omenești și se depărtară în fugă. SADOVEANU, B. 103. La un corn de dumbravă au ieșit de pe o potecă nevăzută doi călăreți. SADOVEANU, F. J. 726. Suratele mele... aseară s-au vorbit... într-un corn de șură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186.

CORN3 ~i m. Instrument muzical de suflat constând dintr-o combinație de tuburi cilindrice și conice de metal. ◊ ~ englez instrument muzical de suflat asemănător cu oboiul. /<lat. cornu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni

corn (bot., muz.) s. m., pl. corni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vînătoare.) 2. (BIS.) fiiacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

corn (-oárne), s. n.1. Fiecare din cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasă. – 5. Simbol al călcării credinței conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Braț al crucii. – 9. Produs de panificație în formă de semilună. – 10. Semilună. – 11. Vîrful unei stele. – 12. Colț, ungher, margine. – 13. Punct cardinal. – 14. Aripă de oaste. – 15. Capăt, extremitate. – 16. Bucată, codru de pîine. – 17. Vîrf de pălărie. – 18. Filacteriu. – 19. (Înv.) Putere, stăpînire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nătîng. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Pușcariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne servește numai pentru sensurile 1, 5, 6 și 7; în celelalte cazuri, se folosește pl. cornuri, și în ultimul, corni, m. Der. cornuleț, s. m. (plantă, Ceratocephalus orthoceras); cornuță, s. f. (plantă, Xanthium spinosum); corniță s. f. (cornuleț; minciună, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); corniț, s. n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînză); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s. m. (plugar care ține coarnele plugului; plantă acvatică, Trapa natans; diavolul); cornac, s. m. (bondar); corneci, s. m. (bondar; corn pentru praf de pușcă); coarneș, adj. (încornorat, cu coarne); goarneș, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s. m. (diavolul); cornici, s. m. (persoană care ține coarnele plugului); cornișor, s. m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovină, s. f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascuțit, cu vîrf); cornorat (var. încornorat), adj. (cu coarne; ascuțit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (în)cornorat, s. m. (diavolul); cornut, s. m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune bîrnele care alcătuiesc colțul unei clădiri); încorna, vb. (a alcătui colțul unei construcții; a pune coarne); cornar, s. m. (vînzător de cornuri, chifle; plugar care ține coarnele plugului; înv., perceptor care strîngea darea pe vite); cornar, s. m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcătuiește colțul unei construcții); cornărie, s. f. (plăcintărie); cornări, vb. (a răni cu coarnele; a pune coarne; a ține coarnele plugului; a alcătui colțul unei construcții; înv., a strînge, darea pe vite; refl., a-și rupe un corn); cornărit, s. n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusă în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornățel, s. m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidentă încrucișarea cu corn „plantă”; cornățar, s. m. (insectă, Naucornis cinicoides); cornișor, s. n. (colț; plantă); încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalină, s. f., din fr.; cornee, s. f., din fr.; cornet, s. n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie răsucită în formă de corn; lame osoase în formă de cornet situate pe pereții celor două nări), din fr.; cornet, s. m. (goarnă), din fr. cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s. m. (trompetist), din fr. corniste; cornișe, s. f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s. n. (rindea), din bg. korniz, și acesta din germ. Karnies (DAR); și corniză, s. f. (vergea de draperie), din același cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Pușcariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kërrutë (Philippide, II, 639), ca și ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

corn (fr. cor; germ. Horn; it. corno; sp. trompa), instrument de suflat din alamă, alcătuit din ambușură*, corpul c. (tubul propriu-zis) la care sunt atașate 3-4 ventile* și pavilionul*. Întinderea reală a c. este: Si bemol1 – fa2. Se notează în cheia* sol cu o cvintă* mai sus decât ceea ce se aude real, iar în cheia fa cu o cvartă* mai jos decât ceea ce se aude real. Există c. acordați în fa, mi bemol sau în si bemol. C. actual este atât în fa cât și în mi bemol, datorită celui de al patrulea ventil care poate urca acordajul (1) cu o cvartă. Acest tip este denumit c. dublu și este cel mai frecvent folosit. Există și c. triplu care poate fi acordat în fa, în si bemol și în mi bemol, printr-un al cincelea ventil. În orch. simf. sunt folosiți de obicei patru c. dubli, grupați 1-3 și 2-4, primii cântând în registrul (I) acut, iar ceilalți în cel grav. În partitură* se notează pe două portative* plasate între partida* de suflători* de lemn și partida celorlalte alămuri. Prin sonoritatea sa dulce c. face și timbral trecerea (legătura) între cele două compartimente ale instr. de suflat, lemne și alămuri. Intensitatea* sunetelor c. poate fi variată; redusă, prin aplicarea surdinei* sau prin introducerea mâinii drepte în pavilion [bouche (2)]; o intensitate* mai puternică* se obține, dimpotrivă, prin întoarcerea instr. cu pavilionul în sus. Până în sec. 19 se folosea c. natural (germ. Naturhorn, Waldhorn; fr. cor d’harmonie,c. de armonie”), un instr. fără orificii și clape (v. și corno da cacia; corno di postiglione), ale cărui sunete – rotunde și catifelate – se obțineau numai pe scara armonicelor* naturale (până la armonicul 16). Principala dificultate a c. natural era alegerea instr. în funcție de tonalitatea (2) de bază și schimbarea efectivă a acestuia în timpul execuției [acordajele (I) cele mai frecvente fiind în do, si, si bemol, la, la bemol, sol, fa diez, fa, mi, mi bemol, pentru registrele înalte și medii, în re, re bemol, do, si, si bemol și la pentru cele grave], dificultate parțial remediabilă odinioară prin adăugarea tuburilor de schimb*. La 1815, Stölzel inventează c. cromatic cu două pistoane* (ventile); apoi se trece la cornul cu 3 pistoane care este adoptat astfel în orch., dând o mai largă posibilitate de folosință a c., cu noi și variate efecte expresive și desfășurări tehnice. C. își păstrează totuși principala funcție de tranziție până în epoca lui Debussy (excepție face muzica lui Wagner). Cariera solistică a c. este destul de lungă (în concerte și piese de cameră de Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Strauss, Poulenc, Hindemith), dar abia în sec. 20 c. capătă întrebuințări solistice care îl așează alături de tehnica de virtuozitate a trp. Influența jazzului*, care pătrunde în muzica simf. mai ales prin muzica lui Stravinski, se face simțită și în partiturile dedicate c., care nu-și pierde însă nici nota romantică. Lucrări de Weber, Rossini, Wagner, Bruckner, Brahms, Ceaikovski, R. Strausss, Mahler, Schönberg, Respighi, Casella, Stravinski integrează solo*-uri de c. caracteristice, cu motive* și teme* pregnante. Din literatura concertantă românească contemporană se pot cita concertele pentru c. și orch. de Iuliu Mureșianu și Leib Nachmann.

cor anglais (cuv. fr. și engl.) v. corn englez.

cor d’harmonie (cuv. fr. „corn de armonie”) v. corn.

cor de bassette (cuv. fr.) v. corno di bassetto.

cor de chasse (cuv. fr.) v. corno da caccia.

cor de poste (cuv. fr.) v. corno di postiglione.

corn cu clape (it. cornetto a chiavi; germ. Klappenhorn; engl. key bugle, kent horn), instrument de suflat din sec. 18 cu posibilități cromatice datorită perforării corpului, în locuri potrivite, acoperite cu clape*. Lipsit de noblețea timbrului metalic, c. a fost definitiv înlăturat odată cu apariția sistemului de ventile* (v. corn).

corn englez (it. corno inglese; fr. și engl. cor anglais; germ. englisch Horn), instrument de suflat din lemn, cu ancie* dublă (denumit astfel din cauza acceptării greșite a cuv. fr. anglais în locul folosirii corecte a cuv. anglé, „în formă de unghi, curbat”). Face parte din familia oboiului*, dar este mai mare, are pavilionul* în formă de pară, și un tub metalic curbat care unește ancia cu corpul instr. Are un ambitus (1) real de la mi din octava* mică până la si bemol din octava a doua; sună cu o cvintă* perfectă mai jos ca ob., are o sonoritate mai plină și un timbru* catifelat, puțin nazal. În orch. simf. se utilizează de obicei un singur c.

cornu (cuv. lat.), instrument aerofon cu ambușură*, de emisie naturală, utilizat în armata romană, în spectacolele de circ, la festivități etc. De formă încovoiată, c. era construit dintr-o singură piesă. Era așezat pe spatele instrumentistului astfel ca, în timpul utilizării instr., pavilionul să fie deasupra capului.

Intrare: corn (muz.)
corn1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corn
  • cornul
  • cornu‑
plural
  • corni
  • cornii
genitiv-dativ singular
  • corn
  • cornului
plural
  • corni
  • cornilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corn (muz.)

  • 1. (în) sintagmă (Corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc.
    surse: DEX '09 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • După masă porniră pădurarii cu cînii pe poteci și într-un tîrziu începu să adie glas de corn în liniștea codrului. SADOVEANU, O. IV 485.
      surse: DLRLC
    • Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103.
      surse: DLRLC
    • Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206.
      surse: DLRLC
    • [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165.
      surse: DLRLC
    • Ștefan se întoarce și din cornu-i sună, Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. BOLINTINEANU, O. 34.
      surse: DLRLC
  • 2. Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94.
      surse: DLRLC
      • comentariu Deși sursa menționează că în acest caz avem de-a face cu un substantiv masculin, pluralul din exemplu sugerează un substantiv neutru.
    • 2.1. Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă.
      surse: DEX '09

etimologie: