3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

vânătoare sf [At: CORESI, EV. / V: (reg) ~aie / Pl: ~ori / E: ml venatoria] 1 sf Urmărire a unor păsări sau animale sălbatice, în vederea capturării sau a uciderii Si: vânare (1), vânat1 (1), (pop) vânătorie (1), (înv) vânătură1 (1), (reg) vădăzlaș (1),vădăzlit (1). 2 sf Ocupația vânătorului Si: vânare (2), vânat1 (2), (pop) vânătorie (2), (înv) vânătură1 (2), (reg) vădăzlaș (2), vădăzlit (2). 3 sf (Îs) ~ închisă Perioadă de timp în care este interzis vânatul anumitor păsări sau animale sălbatice. 4 sf (Îs) ~ deschisă Perioadă de timp, stabilită prin lege pentru fiecare specie de vânat, când se admite vânatul. 5 sf (Îs) Avion (sau aparat) de ~ Avion foarte rapid care, în timpul luptei, are misiunea de a intercepta și de a împiedica acțiunile aeriene ale inamicului. 6 sf (Îs) Corp de ~ Unitate militară care cuprinde mai multe divizii de aviație. 7 sf (Îs) Corn de ~ Instrument de suflat, făcut dintr-un corn de bou, folosit de vânători pentru chemări, semnalizări etc., sau pentru păstrarea prafului de pușcă. 8 sf (Îs) Pușcă (sau armă) de ~ Armă de foc portativă și individuală care se folosește la vânat (1) Si: (iuz) pușcă de vânat1, (pop) pușca cea vânătorească. 9 sf (Îla) De ~ Vânătoresc (2). 10 sf (Îal; d. obiecte de îmbrăcăminte) Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1). 11 sf (Îvp; îlv) A face ~ A vâna (1). 12 sf Formație de vânătoare (1). 13 sf Vânare1 (4). 14 sf (Fig) Urmărire (organizată și sistematică) pentru prinderea unei persoane. 15 a (Înv) Vânătoresc (2). 16 sf (Îvr) Pescuit. 17 sf (Îvr; ccr) Cantitate de pește care rezultă în urma pescuitului. 18 sf (Fig) Căutare asiduă, perseverentă, a unui lucru greu de dobândit, a unei anumite situații etc.

vânător [At: CORESI, EV. 330 / Pl: ~i, ~oare / E: ml venatorem] 1 sm Persoană care practică vânătoarea Si: pușcaș, (reg) volhităr. 2 sm (D. obiecte de îmbrăcăminte sau d. accesorii ale acestora; îla) De ~ Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1) Si: vânătoresc (5). 3 sm Personaj al unor jocuri de copii care au ca temă vânătoarea (1) („vânătorul și ursul”, „vânătorul și vulpea”, „vânătorul și iepurele”, „rațele și vînătorii” etc.). 4 sm (Pex) Animal care pândește și prinde o pradă pentru a supraviețui Si: animal de pradă, prădător. 5 sm Animal care este folosit la vânătoare (1). 6 sm (Șîs ~ de pește) Pescar. 7 sm (Bis; înv; fig; șîs ~ de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine. 8 sm (Bis; înv; fig; prc; îas) Apostol (1). 9 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat în garda palatului domnesc. 10 sm (Mil; în Evul Mediu) Mercenar. 11 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. 12 smp (Mil; în Evul Mediu) Corp de gardă. 13 smp (Îs) ~i de munte Trupe din cadrul forțelor armate specializate pentru lupta în regiuni muntoase. 14 sm (Îs) ~ de munte Ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. 15 smp (Mol; în Evul Mediu; prc) Corp de oaste din satul Vânători, care, în schimbul scutirii de bir, aproviziona curtea domnească cu vânat și făcea de pază la Cetatea Neamț. 16 sm (Fig) Persoană care urmărește ceva sau pe cineva cu tenacitate. 17 sm (Fig; prt) Persoană care vrea să parvină. 18 sm (Fig; prt; îs) ~ de zestre Bărbat care urmărește să se căsătorească din interes. 19 sms (Înv) Zodia capricornului. 20-21 sma, a (Reg; șîs cotețul ~) (Împrejmuire) de nuiele sau de stuf, împletită cu papură pe mai multe rânduri, având la mijloc o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, fixată într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 22 sm (Iht; reg) Avat (Aspius aspius). 23 sm (Orn; reg) Șoim de iarnă (Falco columbarius aelon). 24 snm (Îs) ~ de submarine Navă special amenajată pentru căutarea și distrugerea submarinelor Vz distrugător (2). 25 sm Marinar de la bordul unui vânător (24) de submarine. 26 snm Avion de vânătoare. 27 sm Pilot al unui avion de vânătoare.

vînătoare s.f. 1 Acțiunea de a vîna și rezultatul ei; vînare, vînat. Vremea frumoasă pentru vînătoare (E. BAR.). ◊ Pușcă (sau armă) de vînătoare = armă de foc portativă și individuală care se folosește la vînat. Îi dăruiește... o pușcă de vînătoare (VIANU). Aviație de vînătoare v. aviație. Parc de vînătoare v. parc. Pavilion de vînătoare v. pavilion. 2 Fig. Urmărire a unui om, pentru prinderea sau omorîrea lui. Vînătoare de vrăjitoare. • pl. -ori. /lat. venatoria.

vînător s.m. 1 Persoană care vînează, care practică vînătoarea. Vînătorul porni să bată pădurile (CAR.). 2 Fig. (peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. Lasă-mă cu acest vînâtor de zestre (CA. PETR.). 3 Fig. (bis.; înv.; și vînător de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine; restr. apostol. Voi face pre voi vînători de oameni (VARL.). 4 (în Ev. Med.; la pl.) Soldat în garda palatului domnesc; ostaș angajat pentru bani într-o armată (străină); soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. Aveau sub ordinele lor o întreagă armată de slujitori, numiți dorobanți, lefegii, seimeni, vînători, poterași (OȚETEA). 5 (și vînător de munte) Ostaș infanterist special instruit, echipat pentru a lupta în regiuni muntoase. Mai multe companii de armată și de vînători de munte, au luat în stăpînire terenul, pentru o luptă sîngeroasă (ARGH.). • pl. -i. /lat. venatorem.

VÎNĂTOÁRE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn2 (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.

VÎNĂTÓR, vînători, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu vînătoarea, care vînează. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU P. 214. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul călare. ISPIRESCU, E. 140. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vînătorului, se spune în ironie despre vînătorii nepricepuți. ◊ Fig. Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ♦ Fig. Persoană care aleargă să obțină cu orice preț situații sau lucruri (pe care nu le merită). Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. 2. (Învechit) Soldat dintr-o unitate militară formată din pedestrași și călărime. Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. Vînător de munte = infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în teren muntos.

VÂNĂTOÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria

VÂNĂTÓR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren

vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].

vânător m. 1. cel ce vânează, cui îi place vânătoarea; 2. pl. corp de trupe: armata română numără douăzeci regimente de vânători. [Lat. VENATOREM].

vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.

vînătór, -oáre s., pl. f oare (lat. venator). Persoană care vînează: un vînător. Un fel de infanterist în a căruĭ uniformă e caracteristic verdele. Vînătorĭ călărĭ, un fel de călărașĭ saŭ roșiorĭ. V. dorobanț și lăncer.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătór s. m., pl. vânătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂNĂTORÍ vb. v. prinde, vâna.

arată toate definițiile

Intrare: vânători
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vânători
  • vânătorire
  • vânătorit
  • vânătoritu‑
  • vânătorind
  • vânătorindu‑
singular plural
  • vânătorește
  • vânătoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vânătoresc
(să)
  • vânătoresc
  • vânătoream
  • vânătorii
  • vânătorisem
a II-a (tu)
  • vânătorești
(să)
  • vânătorești
  • vânătoreai
  • vânătoriși
  • vânătoriseși
a III-a (el, ea)
  • vânătorește
(să)
  • vânătorească
  • vânătorea
  • vânători
  • vânătorise
plural I (noi)
  • vânătorim
(să)
  • vânătorim
  • vânătoream
  • vânătorirăm
  • vânătoriserăm
  • vânătorisem
a II-a (voi)
  • vânătoriți
(să)
  • vânătoriți
  • vânătoreați
  • vânătorirăți
  • vânătoriserăți
  • vânătoriseți
a III-a (ei, ele)
  • vânătoresc
(să)
  • vânătorească
  • vânătoreau
  • vânători
  • vânătoriseră
Intrare: vânătoare
vânătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânătoare
  • vânătoarea
plural
  • vânători
  • vânătorile
genitiv-dativ singular
  • vânători
  • vânătorii
plural
  • vânători
  • vânătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: vânător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânător
  • vânătorul
  • vânătoru‑
plural
  • vânători
  • vânătorii
genitiv-dativ singular
  • vânător
  • vânătorului
plural
  • vânători
  • vânătorilor
vocativ singular
  • vânătorule
plural
  • vânătorilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vânătoare

  • 1. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1.).
    exemple
    • Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64.
      surse: DLRLC
    • Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123.
      surse: DLRLC
    • Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97.
      surse: DLRLC
    • Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.3. figurat Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. Pândirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice.
        exemple
        • Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73.
          surse: DLRLC
        • Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.
          surse: DLRLC

etimologie:

vânător

  • 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 5 exemple
    exemple
    • Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU P. 214.
      surse: DLRLC
    • Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dinsul călare. ISPIRESCU, E. 140.
      surse: DLRLC
    • Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174.
      surse: DLRLC
    • Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154.
      surse: DLRLC
    • figurat Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vânătorului, se spune în ironie despre vânătorii nepricepuți.
      surse: DLRLC
    • 1.2. figurat peiorativ Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29.
        surse: DLRLC
  • 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13.
      surse: DLRLC
  • 3. (în) sintagmă Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie: