3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

usebi2 v vz osebi2

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.

deosebi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~săbi1, ~sibi, deu~ / S și: de osebi / E: de4 + osebi1] (Înv) 1 În poziție izolată. 2 În altă parte. 3 Separat. 4 Într-o parte. 5 Pe rând. 6 În mod special. 7 Nu numai (că). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp „de”) În afară de... 11 În plus. 12 În parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.

osebi2 [At: PSALT. 208 / V: (reg) us~, osibi, usibi / Pzi: ~besc / E: slv осєбити, особити (сѧ)] (Înv) 1-2 vtr (Pop) A (se) despărți. 3-4 vtr (Pop) A (se) izola. 5 vr (Reg) A se împărți. 6 vt (Reg) A alege. 7 vt (Reg) A îndepărta. 8-9 vtr (Pop) A (se) deosebi. 10 vt (Pop) A lăsa deoparte Si: a excepta.

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. Împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul în persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea în ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.

deosèbi adv. la o parte (rar întrebuințat): în deosebi, mai ales. [Vechiu-rom. osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].

deosébĭ (în) loc. adv. (de și vsl. osobi, osobĭ, osobe, pentru sine, separat, d. sobĕ care vine din svoĭ, al săŭ, propriŭ, sebĕ, luĭ, sîrb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. În special, cu deosebire, maĭ ales. – În Cod. Vor. usebĭ, la o parte, deosebit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă

osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.

OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.

deosebi adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.

osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.

Intrare: usebi
usebi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deosebi (adv.)
deosebi2 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • deosebi
usebi (adv.) adverb
adverb (I8)
  • usebi
Intrare: osebi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • osebi
  • osebire
  • osebit
  • osebitu‑
  • osebind
  • osebindu‑
singular plural
  • osebește
  • osebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • osebesc
(să)
  • osebesc
  • osebeam
  • osebii
  • osebisem
a II-a (tu)
  • osebești
(să)
  • osebești
  • osebeai
  • osebiși
  • osebiseși
a III-a (el, ea)
  • osebește
(să)
  • osebească
  • osebea
  • osebi
  • osebise
plural I (noi)
  • osebim
(să)
  • osebim
  • osebeam
  • osebirăm
  • osebiserăm
  • osebisem
a II-a (voi)
  • osebiți
(să)
  • osebiți
  • osebeați
  • osebirăți
  • osebiserăți
  • osebiseți
a III-a (ei, ele)
  • osebesc
(să)
  • osebească
  • osebeau
  • osebi
  • osebiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • usebi
  • usebire
  • usebit
  • usebitu‑
  • usebind
  • usebindu‑
singular plural
  • usebește
  • usebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • usebesc
(să)
  • usebesc
  • usebeam
  • usebii
  • usebisem
a II-a (tu)
  • usebești
(să)
  • usebești
  • usebeai
  • usebiși
  • usebiseși
a III-a (el, ea)
  • usebește
(să)
  • usebească
  • usebea
  • usebi
  • usebise
plural I (noi)
  • usebim
(să)
  • usebim
  • usebeam
  • usebirăm
  • usebiserăm
  • usebisem
a II-a (voi)
  • usebiți
(să)
  • usebiți
  • usebeați
  • usebirăți
  • usebiserăți
  • usebiseți
a III-a (ei, ele)
  • usebesc
(să)
  • usebească
  • usebeau
  • usebi
  • usebiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

osebi (vb.) usebi

etimologie: