2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urioc [At: LB / V: arioc (Pl: ~oce, ~oci, ~chi smn), huruioc sn, irioc snm, iroc sn, iuruioc, orioci, oroci smp, răvoci, răvoci smp, rioci, roci, ruioc sn, ulioc, ~tioc sn, ~oici smp, uruiec sn, uruioc snm, uruiog sn, uroci smp, uruoci / Pl: ~oace, ~uri sn, ~oci sm / E: ns cf ucr уривок, srb urivak] 1 sn, (rar) sm (Pop) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul pânzei care rămân nețesute (și care se taie când se scoate pânza din război) Si: (pop) piedin, (reg) ranță, roit2, (reg) ureznic. 2 sn (Îe) A ajunge la ~ A termina o treabă. 3 sn (Reg; csc) Fire de urzeală care nu încap în spată (și care se fac ghem, pe lângă război) Si: (reg) mânz. 4 sn (Mol; îf uruioc) Urzeală (învârtită pe sul) Si: teară, natră. 5 sm (Reg) Cânepă sau lână cu firul scurt. 6 sn (Trs) Tort2 din stupă.

urioc n. Mold. capete de urzeală rămase dela țesut (se întrebuințează ca ață pentru cusut). [Și uruioc: origină necunoscută].

URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

uruioc1 sns [At: LEXIC REG. 88 / E: ns cf uruială2] (Reg) Urluială (2).

URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, scr. urivak.

URUIÓC, uruioace, s. n. (Popular) Partea urzelii de la capătul pînzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă cînd se scoate pînza din război. Ața de tăiet mămăliga se face din uruioc. ȘEZ. VIII 90. – Variantă: urióc (SEVASTOS, N. 315) s. n.

URUIÓC ~ioáce n. Totalitate a firelor de urzeală de la capătul pânzei, care rămân pe stative după tăierea acesteia. /cf. ucr. uriok, urivok

uruioc n. V. urioc: baiere făcute din uruioc.

uriĭóc și uruĭóc n., pl. urĭ saŭ oace (rut. uriok, urivok, bucată, dim. d. uryv, întrerupere; rus. urývok, bucată zmulsă, d. urvátĭ, uryvátĭ, a zmulge. V. răvar). Est. Pĭedin. – În Trans. (Șez. 1928, 148) și iriĭoc, în Bucov. (rev. I. Crg. 4, 27) oriĭoșĭ, m. pl.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urióc (-oáce), s. n. – Primele fire ale urzelii. – Var. uruioc, Trans. orioș. Sb. urivak „sfoară” (Candrea), rut. uri(v)ok „capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl. urezati „a tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „capăt” (Diculescu, Elementele, 465). Uruioc, s. n. (Mold., coardă), citat numai de Damé, este același cuvînt.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

urióc (uruióc), uriócuri (uruiócuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire nețesute la capătul stofei.

Intrare: urioc
urioc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: uruioc
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uruioc
  • uruiocul
  • uruiocu‑
plural
  • uruioace
  • uruioacele
genitiv-dativ singular
  • uruioc
  • uruiocului
plural
  • uruioace
  • uruioacelor
vocativ singular
plural
urioc1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urioc
  • uriocul
  • uriocu‑
plural
  • urioace
  • urioacele
genitiv-dativ singular
  • urioc
  • uriocului
plural
  • urioace
  • urioacelor
vocativ singular
plural
urioc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urioc
  • uriocul
  • uriocu‑
plural
  • uriocuri
  • uriocurile
genitiv-dativ singular
  • urioc
  • uriocului
plural
  • uriocuri
  • uriocurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uruioc urioc

  • 1. popular Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: piedin attach_file un exemplu
    exemple
    • Ața de tăiet mămăliga se face din uruioc. ȘEZ. VIII 90.
      surse: DLRLC

etimologie: