opțiuni
  • info

2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URICAR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

uricar [At: (a. 1555) cf DERS / Pl: ~i sm, ~e sn / E: uric2 + -ar] 1 sm (În trecut) Funcționar de cancelarie care întocmea, traducea sau copia urice2 (13) Si: calemgiu , copist (1), diac (1), scrib, grămătic, logofăt, notar1, notarăș, pisar. 2 sn Colecție de urice2 (13). 3 sn (Prc) Uric2 (13).

URICAR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.[1]

  1. Lipsește precizarea s. n. pentru (2). — gall

URICAR, uricari, s. m. (Învechit) Scriitor de urice, redactor al actelor în cancelariile domnești; logofăt, pisar. Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.

URICAR2 ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar

URICAR1 ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar

URICAR s.m. (Mold.) Funcționar de cancelarie care se ocupă cu scrierea uricelor. Boul vel logofet . . . Coțofana uricar. CANTEMIR, IST. Între diecii divanului era cîte 5 si 6 uricari . . . tălmăcitori si făcători uricilor celor slovenești. GHEORGACHI. Etimologie: uric + suf. -ar. Vezi și uric, uricaș, urici, Cf. n o t a r ă ș.

uricar m. scriitor de urice, logofăt.

uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.

Axente (Uricarul) m. scriitor domnesc de hrisoave și autorul unei Cronici despre a doua venire a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).

uricariu m. colecțiune de urice.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

uricar1 (carte) s. n., pl. uricare

uricar2 (persoană) s. m., pl. uricari

uricar1 (persoană) s. m., pl. uricari

uricar2 (carte) s. n., pl. uricare

uricar (carte) s. n., pl. uricare

uricar (persoană) s. m., pl. uricari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URICAR s. v. diac.

URICAR s. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor. (~ în cancelariile din țările române.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AXINTE URICARIUL (c. 1670-c. 1732, n. sat Scînteia, jud. Iași), copist moldovean cu acte (urice) și de cronici. I se atribuie o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolea Mavrocordat în Moldova (1711-1716).

Intrare: uricar (carte)
uricar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricare
  • uricarele
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricare
  • uricarelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: uricar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricari
  • uricarii
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricari
  • uricarilor
vocativ singular
  • uricarule
  • uricare
plural
  • uricarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

uricar, uricaresubstantiv neutru

  • 1. Colecție de documente vechi. DEX '98 DEX '09
etimologie:

uricar, uricarisubstantiv masculin

  • 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2.) în cancelariile domnești. DEX '09 DLRLC
    sinonime: logofăt pisar
    • format_quote Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.