2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

uricar [At: (a. 1555) cf DERS / Pl: ~i sm, ~e sn / E: uric2 + -ar] 1 sm (În trecut) Funcționar de cancelarie care întocmea, traducea sau copia urice2 (13) Si: calemgiu , copist (1), diac (1), scrib, grămătic, logofăt, notar1, notarăș, pisar. 2 sn Colecție de urice2 (13). 3 sn (Prc) Uric2 (13).

URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.[1]

  1. Lipsește precizarea s. n. pentru (2). — gall

URICÁR, uricari, s. m. (Învechit) Scriitor de urice, redactor al actelor în cancelariile domnești; logofăt, pisar. Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.

URICÁR1 ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar

URICÁR2 ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar

URICAR s.m. (Mold.) Funcționar de cancelarie care se ocupă cu scrierea uricelor. Boul vel logofet . . . Coțofana uricar. CANTEMIR, IST. Între diecii divanului era cîte 5 si 6 uricari . . . tălmăcitori si făcători uricilor celor slovenești. GHEORGACHI. Etimologie: uric + suf. -ar. Vezi și uric, uricaș, urici, Cf. n o t a r ă ș.

uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.

Axente (Uricarul) m. scriitor domnesc de hrisoave și autorul unei Cronici despre a doua venire a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uricár2 (carte) s. n., pl. uricáre

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári

uricár (persoană) s. m., pl. uricári

uricár (carte) s. n., pl. uricáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URICAR s. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor. (~ în cancelariile din țările române.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AXINTE URICARIUL (c. 1670-c. 1732, n. sat Scînteia, jud. Iași), copist moldovean cu acte (urice) și de cronici. I se atribuie o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolea Mavrocordat în Moldova (1711-1716).

Intrare: uricar (carte)
uricar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricare
  • uricarele
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricare
  • uricarelor
vocativ singular
plural
Intrare: uricar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricari
  • uricarii
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricari
  • uricarilor
vocativ singular
  • uricarule
  • uricare
plural
  • uricarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uricar (carte)

  • 1. Colecție de documente vechi.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • Uric (1.) + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98

uricar (persoană)

etimologie:

  • Uric (1.) + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98