8 definiții pentru uricar (carte)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

uricar [At: (a. 1555) cf DERS / Pl: ~i sm, ~e sn / E: uric2 + -ar] 1 sm (În trecut) Funcționar de cancelarie care întocmea, traducea sau copia urice2 (13) Si: calemgiu , copist (1), diac (1), scrib, grămătic, logofăt, notar1, notarăș, pisar. 2 sn Colecție de urice2 (13). 3 sn (Prc) Uric2 (13).

URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.[1]

  1. Lipsește precizarea s. n. pentru (2). — gall

URICÁR1 ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar

uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uricár2 (carte) s. n., pl. uricáre

uricár (carte) s. n., pl. uricáre

Intrare: uricar (carte)
uricar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricare
  • uricarele
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricare
  • uricarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uricar (carte)

  • 1. Colecție de documente vechi.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • Uric (1.) + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98