4 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UR- v. uro1-.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

ura2 [At: MOXA, 355/29 / V: (îrg) ora, (înv) urăzi, (reg) uri, urî, ureza, hureza, aura (P: a-u-) / Pzi: 1 urez și (îrg) ur; 4 (reg) urezăm / Cj: 1 și (reg) să ur / Im: 2 și (reg) ură / E: ml orare] 1-2 vti (Înv; adesea urmat de reproducerea unei comunicări în vorbire directă) A vorbi. 3-4 vti (îrg; d. preoți; construit adesea cu dativul și determinat prin „bine”) A cere ocrotirea divină pentru cineva sau pentru ceva Si: a binecuvânta (2). 5-6 vti (Înv; și ccd) A da cuiva ajutorul ceresc Si: a binecuvânta (3). 7 vi (Înv; ccd; determinat prin „bine”) A aduce (prin vorbe) laudă cuiva Si: a binecuvânta (5). 8 vt (Înv; și îf urăzi) A prevesti (1). 9 vt (Construit de obicei cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, unui început de acțiune etc. 10 vt (Construit de obicei cu dativul) A închina un pahar în sănătatea cuiva, pentru succesul sau fericirea cuiva. 11 vt (Înv) A saluta. 12 vi A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. 13 vi (Reg) A rosti o orație de nuntă. 14 vi (Reg) A chiui (1). 15 vt (Reg; îf ureza) A face cuiva reproșuri.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

URÁ2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare

URA vb. (Ban.) A prevesti. Ur. Praesagio. Ominor. Urĕdz. Idem. Auguros. AC, 379. Forme gramaticale: ind. prez. 1 sg. ur, urădz {AC, 379).; Etimologie: lat. orare.

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi].

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s’a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga!). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc pin șură!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ura2 (a ~) vb., ind. prez. 3 urea

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

UR-, v. URO-1.~emie (v. -emie), s. f., creștere patologică a cantității de uree sau de acid uric din sînge; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare care conține multă uree; ~odinie (v. -odinie), s. f., micțiune dureroasă.

-UR „coadă”. ◊ gr. oura „coadă” > fr. -ure, engl. id. > rom. -ur.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

UR, oraș antic (milen. 4-3 î. Hr.), în S Mesopotamiei (Caldeea), la 235 km SE de vechiul Babilon și 16 km V de fl. Eufrat. Unul dintre cele mai vechi centre de civilizație urbană din lume. În sec. 23-21 î. Hr., capitala statului sumerian. Abandonat în sec. 4 î. Hr., probabil ca urmare a deplasării cursului Eufratului. Ruinele orașului U., inclusiv vestigiile unui zigurat, au fost descoperite în anii 1922-1934 de către o misiune britanică condusă de Sir Leonard Woolley. Potrivit tradiției biblice a fost patria lui Abraham. Pe locul anticului oraș U., s-a dezvoltat localit. modernă iraqiană Tall al (Tell el)-Muqaiyir, lângă An-Nāsirῑyah.

Intrare: Ur
nume propriu (I3)
  • Ur
Intrare: ur (pref.)
ur (pref.)
prefix (I7-P)
  • ur
Intrare: ur (suf.)
ur (suf.)
sufix (I7-S)
  • ur
Intrare: ura (vb.)
ura2 (vb.; 1 urez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urea
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urez
(să)
  • urez
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • urezi
(să)
  • urezi
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • urea
(să)
  • ureze
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • urea
(să)
  • ureze
  • urau
  • ura
  • uraseră
ura3 (vb.; 1 ur) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • u
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ur
(să)
  • ur
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • uri
(să)
  • uri
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • u
(să)
  • ure
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • u
(să)
  • ure
  • urau
  • ura
  • uraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ura, urezverb

  • 1. tranzitiv (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva. DEX '09 DLRLC MDN '00
    sinonime: felicita
    • format_quote Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. DLRLC
    • format_quote Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. DLRLC
    • format_quote figurat Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. DLRLC
    • format_quote Construit cu acuzativul: DLRLC
      • format_quote Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. DLRLC
      • format_quote «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. DLRLC
      • format_quote Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Pe deal nechează, Pe vale urează (Trâmbița). GOROVEI, C. 368. DLRLC
  • 2. intranzitiv A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. DEX '09 DLRLC MDN '00 NODEX
    • format_quote Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. DLRLC
    • format_quote Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. DLRLC
    • format_quote Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. DLRLC
  • 3. tranzitiv A face orații de nuntă. DLRLC
    • format_quote Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.