umbrar sn [At: PSALT. 157 / V: (îrg) ~e (Pl: ~rări) sf / Pl: ~e, (reg) ~uri, (înv) ~i sm / E: umbră + -ar] 1 Adăpost umbros oferit de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori Si: umbrire (!4!). 2 (Pex) Arbore care face umbră . 3 (Trs) Pădure mică, tânără și deasă. 4 Desiș (!4!). 5 Adăpost împotriva arșiței, a vântului sau a ploii amenajat din crengi (verzi), din scânduri, din pânză etc., de obicei pe lângă hanuri, restaurante etc. 6 (Înv) Locuință. 7 (Înv; pex) Loc de rugăciune. 8 (Reg; îf umbrare) Construcție improvizată în care negustorii își expun marfa la târguri și în piețe Si: șatră. 9 (Îrg) Coviltir (1). 10 (Îrg; pex) Căruță cu coviltir. 11 (Reg) Locuință provizorie situată în afara satului, la fânațe, în țarină, la munte etc., servind drept adăpost oamenilor în timpul lucrului Si: colibă¹ (1). 12 (Reg) Locul din fața strungii unde se odihnesc oile după muls. 13 (Reg) Adăpost în care se țin uneltele din gospodărie Si: șopron. 14 (Reg) Adăpost mic făcut lângă strungă, unde se pun scaunele folosite în timpul mulsului. 15 (Îrg) Umbrelă (1). 16 (Bot; Buc; îc) ~ul-doamnei (sau ~-muntelui) Crețișoară (4) (Alchemilla vulgaris).

UMBRAR, umbrare, s. n. 1. Adăpost împotriva arșiței soarelui, alcătuit din crengile și frunzele unui arbore (sau ale mai multor arbori); loc ferit de soare la poalele unui pom. Cum vine soră-mea Ana aici, are să s-arăte în umbrar, subt dudul cel bătrîn... războiul de țesut. SADOVEANU, P. M. 141. Sub nucii cu umbrarul întunecat, se oprea neclintit, cu capul ridicat, ascultînd ceva. C. PETRESCU, S. 18. Mergeau – nimic de-acum nu-i mai desparte – Ca doi copii, ținîndu-se de mîni, Pe sub umbrare de salcîmi bătrîni. D. BOTEZ, F. S. 23. 2. Adăpost împotriva arșiței, făcut din crengi verzi, din scînduri (sau din alt material), de obicei pe lîngă restaurante, hanuri etc. La răspîntia aceasta stăruie încă umbrarul și circiuma lui Tache. PAS, Z. I 13. Se auziră oameni tropăind sub umbrarul de scînduri, acoperit cu șindrilă. CAMIL PETRESCU, O. I 72. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie și afară subt umbrar. CARAGIALE, M. 46. 3. Umbrelă mare înfiptă în pămînt sau într-un suport, așezată de obicei deasupra unei mese rotunde și servind ca adăpost împotriva arșiței soarelui. Cabinele elegante din marginea mării, cu umbrarele lor întinse. ZAMFIRESCU, la TDRG.

UMBRAR ~e n. Adăpost împotriva arșiței (la umbra unui copac, făcut din pânză, verdeață etc.). /umbră + suf. ~ar

umbrar n. adăpost de frunze. [Tras din umbră].

umbrár n., pl. e. Adăpost de verdeață ca să facă umbră: un prînz supt umbrar. V. lojă.

umbrare¹ sf vz umbrar

umbrar (adăpost) s. n., pl. umbrare

umbrar (adăpost) s. n., pl. umbrare

umbrar s. n., pl. umbrare

UMBRAR s. (Olt.) șop. (Ședea sub un ~.)

UMBRAR s. (Olt.) șop. (Ședea sub un ~.)

umbrar, umbrare, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + suf. -ar (Șăineanu, DEX, MDA).

umbrar, -e, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + -ar.

UMBRÁR, Cîrstea, mold., 1603 (Glos), < subst.; Umbrărești s. (Dm).

Mes arrières-neveux me devront cet ombrage (fr. „Strănepoții mei îmi vor datora acest umbrar”) – vezi: Carpent tua poma nepotes. LIT.