15 definiții pentru uman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

uman, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 371 / V: h~, (reg) om~ / Pl: ~i, ~e / E: lat humanus] 1 Care este propriu omului Si: omenesc (1). 2 Caracteristic omului. 3 Care are trăsături omenești. 4 Care este om. 5 Care se raportează la om. 6 Referitor la om. 7 Care se ocupă de om. 8 (Îs) Geografie ~ă Antropogeografie. 9 Format din oameni. 10 (D. oameni și manifestările lor) Cu dragoste de oameni Si: bun (2), blând (1), omenos, prietenos, binevoitor (2). 11 (D. viață, condiții de trai) Care se desfășoară în condiții omenești. 12 (D. viață, condiții de trai) Conform cu cerințele omenești. 13 (Îs) Secție ~ă Secție de învățământ în care se pune accentul pe studiul limbilor clasice și al științelor umaniste.

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni, care simte compasiune față de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Referitor la om, de om, al omului, al omenirii; omenesc. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64. ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. Cu dragoste de oameni, plin de omenie; omenos, blînd. Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192. Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133. Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.

UMÁN, -Ă adj. 1. Caracteristic pentru om; privitor la om sau la omenire; omenesc. ♦ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adv.) Omenos, bun, blând. [< lat. humanus, cf. fr. humain, it. umano].

UMÁN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus)

UMÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natură ~ă. Forță ~ă.Specia ~ă omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trăsături de om. Ființă ~ă. 3) Care ține de om. Știință ~ă. 4) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă omenie; pătruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus

uman a. 1. relativ la om: istoria umană ’n veci le desfășoară EM.; 2. care simte îndurare, binefăcător: bun și uman. ║ adv. omenesc.

*umán, -ă adj. (lat. humanus). Omenesc: corpu uman, medicina umană. Fig. Blînd, milos: om, caracter uman. Adv. Omenește: a te purta uman.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umán adj. m., pl. umáni; f. sg. umánă, pl. umáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UMÁN adj. I. 1. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.) 2. v. bun. II. modern, umanistic. (Secție ~ la un liceu.)

UMAN adj. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.)

Uman ≠ antiumanitar, inuman, neuman, neomenesc, antiuman


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

barbituc uman expr. (adol., peior.) toxicoman

Intrare: uman
uman adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uman
  • umanul
  • umanu‑
  • uma
  • umana
plural
  • umani
  • umanii
  • umane
  • umanele
genitiv-dativ singular
  • uman
  • umanului
  • umane
  • umanei
plural
  • umani
  • umanilor
  • umane
  • umanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uman

  • 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: omenesc attach_file 3 exemple
    exemple
    • Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79.
      surse: DLRLC
    • E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280.
      surse: DLRLC
    • Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Specia umană = omenirea.
      surse: NODEX sinonime: omenire
  • 2. adesea adverbial Care are dragoste față de oameni.
    exemple
    • Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192.
      surse: DLRLC
    • Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133.
      surse: DLRLC
    • Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.
      surse: DLRLC

etimologie: