13 definiții pentru „uman”   declinări

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni, care simte compasiune față de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Referitor la om, de om, al omului, al omenirii; omenesc. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64. ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. Cu dragoste de oameni, plin de omenie; omenos, blînd. Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192. Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133. Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umán adj. m., pl. umáni; f. sg. umánă, pl. umáne

UMÁN adj. I. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.) 2. v. bun. II. modern, umanistic. (Secție ~ la un liceu.)

Uman ≠ antiumanitar, inuman, neuman, neomenesc, antiuman

UMÁN, -Ă adj. 1. Caracteristic pentru om; privitor la om sau la omenire; omenesc. ♦ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adv.) Omenos, bun, blând. [< lat. humanus, cf. fr. humain, it. umano].

UMÁN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus)

UMÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natură ~ă. Forță ~ă. ◊ Specia ~ă omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trăsături de om. Ființă ~ă. 3) Care ține de om. Știință ~ă. 4) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă omenie; pătruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus

uman a. 1. relativ la om: istoria umană ’n veci le desfășoară EM.; 2. care simte îndurare, binefăcător: bun și uman. ║ adv. omenesc.

*umán, -ă adj. (lat. humanus). Omenesc: corpu uman, medicina umană. Fig. Blînd, milos: om, caracter uman. Adv. Omenește: a te purta uman.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

barbituc uman expr. (adol., peior.) toxicoman