căutare avansată
13 definiții pentru „uman”   declinări

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni, care simte compasiune față de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN adj. I. omenesc, (pop.) creștinesc. (Purtare ~.) 2. v. bun. II. modern, umanistic. (Secție ~ la un liceu.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Uman ≠ antiumanitar, inuman, neuman, neomenesc, antiuman
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natură ~ă. Forță ~ă. ◊ Specia ~ă omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trăsături de om. Ființă ~ă. 3) Care ține de om. Știință ~ă. 4) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă omenie; pătruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN, -Ă adj. 1. Caracteristic pentru om; privitor la om sau la omenire; omenesc. ♦ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adv.) Omenos, bun, blând. [< lat. humanus, cf. fr. humain, it. umano].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Referitor la om, de om, al omului, al omenirii; omenesc. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. BENIUC, V. 79. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Astfel umana roadă în calea ei îngheață. EMINESCU, O. I 64. ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. Cu dragoste de oameni, plin de omenie; omenos, blînd. Ajută-mi să fiu puternic fără de cruzime și uman fără de întinare. GALACTION, O. I 192. Misiunea istorică a școalei sovietice este adîncă, progresivă și umană. SAHIA, U.R.S.S. 133. Întîi trebuie să fii uman și numai de aci încolo să vezi dacă ești și poet. VLAHUȚĂ, O. A. 327.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

umán adj. m., pl. umáni; f. sg. umánă, pl. umáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

uman a. 1. relativ la om: istoria umană ’n veci le desfășoară EM.; 2. care simte îndurare, binefăcător: bun și uman. ║ adv. omenesc.
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

*umán, -ă adj. (lat. humanus). Omenesc: corpu uman, medicina umană. Fig. Blînd, milos: om, caracter uman. Adv. Omenește: a te purta uman.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

barbituc uman expr. (adol., peior.) toxicoman
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink